ANL şi socialismul aplicat: luăm de la toţi, dăm cui trebuie

Agenţia Naţională de Locuinţe (ANL) s-a născut în 1998 ca un program prin excelenţă de stânga în timpul primei guvernări presupus de dreapta din România post-comunistă. Statul a observat că o bună parte din cetăţeni îşi doresc case, dar n-au bani să le cumpere sau să le închirieze. Guvernul auto-declarat de dreapta s-a gândit vreo doi ani la problemă şi a decis: va construi case. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu alte opţiuni precum încurajăm piaţa construcţiilor, scădem taxele, încurajăm investiţiile care crează locuri de muncă etc., în general opţiunile liberale. A rămas în vigoare programul socialist prin care statul devenea mare antreprenor şi proprietar de imobiliare, susţinut de creatorul său, ministrul ţărănist Noica.

Au urmat apoi guverne de toate culorile, dar ANL a rămas în programul tuturor. Ca întreaga utopie socialistă, programul de construit case sună în teorie minunat, iar în practică este catastrofal. Teoretic statul construieşte casele cu costuri reduse (volum mare) şi distribuite (guvernul plăteşte construcţia, autorităţile locale pun la dispoziţie terenul şi asigură utilităţile), apoi sunt selectaţi după criterii obiective cetăţenii aflaţi în mare nevoie şi aceştia fie primesc o subvenţie pentru a-şi construi propria casă, fie (dacă-s tineri) vor sta cu chirie (de asemenea subvenţionată) într-o casă rămasă în proprietatea statului. Practic, costurile de construcţie, stabilite prin infailibile proceduri, sunt de cele mai multe ori cam mari pentru ca cetăţenii cu venituri medii sau mici să îşi permită să intre în programul de subvenţii; au intrat însă cu voioşie cetăţenii cu venituri mai mari şi pile în sistem. Similar, pentru închiriat o locuinţă calitatea de tânăr sau condiţia să nu ai altă casă au devenit criterii opţionale, lesne de ocolit, dar nu şi criteriul pilei la primărie, cel mai important dintre toate. Aşa s-a ajuns ca statul cu reflexe socialiste să ia echitabil de la (aproape) toţi (cu excepţia evazioniştilor) şi să dea inechitabil clienţilor şi prietenilor administratorilor temporari ai treburilor publice (printre care găsim inevitabil destui evazionişti).

După doisprezece ani a venit timpul ca statul să încheie un ciclu de producţie. Pe jumătate în virtutea gândirii clientelare dintotdeauna, pe jumătate mânat de foamea de bani, statul a decis să vândă cele 25.000 de locuinţe de închiriat către actualii chiriaşi. Iniţial ministrul Udrea a anunţat că se gândeşte să vândă la un preţ mediu de 40.ooo euro, ceea ce ar fi însemnat că doar din cele 9.000 de locuinţe prevăzute a fi vândute în 2010 ar fi rezultat un venit de 360 milioane de euro, numai buni să dispară în gaura fără fund a bugetului de asigurări sociale (adică în primul rând pensii). Cât or fi costat iniţial locuinţele astea, dacă aduni preţul plătit de ANL cu costul terenului pus la dispoziţie gratuit de Consilii Locale şi cu preţul aducerii utilităţilor la faţa locului, e greu de spus, dar cred că e limpede că statul ar fi vândut în pierdere; în mare pierdere.

În ziua de azi să-ţi iei un apartament la banii ăştia (logic, cele mai mici sunt mai ieftine, cele mai mari mai scumpe) ar fi fost chilipir în orice oraş mare. Doar că şmecherii sunt şmecheri până la capăt când vine vorba de stat şi imobiliare, după cum am învăţat şi din experienţa RAPPS şi a chiriilor simbolice pentru case luxoase. Aşa că ministrul a mai cugetat o vreme şi a calculat un preţ mai pe gustul profitorilor tranziţiei. Zice doamna Udrea că ar vinde o garsonieră la vreo 20.000 de euro, două camere la 26.000 şi trei camere la 36.000; deocamdată la fel oriunde în ţară, dar aşteptăm cu interes anunţul că după istovitoare calcule în oraşe mai mici va fi mai ieftin. Să notăm şi că din acest preţ se scade nu ştiu ce amortizare, dar se pot adăuga nişte bani ceruţi de primărie pe teren; mă aştept ca în buna tradiţie a generozităţii statului să se scadă mai mult decât e cerut în plus.

Uite aşa se bucură toată lumea. Primarii vor răsplăti clientela cu case noi la preţuri de vis, guvernul raportează un nou succes bifat, ministrul îşi face PR în stilul obişnuit, beneficiarii vor fi mulţumiţi că şi de data asta s-au plasat în tabăra şmecherilor care iau şi nu a fraierilor care dau. Ar putea fi nefericiţi tocmai fraierii, dar ei se prind greu că iar au fost păcăliţi şi uită şi repede.

Partea cea ma tristă este că nu ne oprim aici, nu e încă un tun dus cu bine la capăt. Nu, nici vorbă, ciclul se reia. Căci ce ar putea să facă statul cu banii obţinuţi din vânzarea în (mare) pierdere a “locuinţelor pentru tineri”? Da, ştim cu toţii răspunsul, va adăuga alţi bani luaţi de la toţi şi va construi noi locuinţe de închiriat. De data asta ministrul îşi propune să construiască nu mai puţin de 100.000, nu se mai joacă. Firmele de construcţii îşi freacă mâinile şi pregătesc şpăgile, primarii se pregătesc să facă noi liste cu prieteni de familie, tovarăşi de partid şi contribuabili la bunăstarea personală a alesului, şmecherii îşi construiesc schemele, ministrul zâmbeşte frumos camerele de luat vederi în timp ce pronunţă sumele cu multe zerouri. Peste nişte ani vom vine în (mare) pierdere casele chiriaşilor de atunci, adică cei de pe listele primarilor de acum. ANL merge mai departe, trăiască România socialistă multilateral coruptă! (Ovidiu)

sursa: lacoltulstrazii.wordpress.com