Animalul politic – Porcul

Conform unui proverb popular de pe Gange, cu cât o maimuță se urcă mai sus în copac, cu atât mai tare i se vede fundul… în grădina zoologică în care viețuim, mai contează?

Zi de zi lumea din jurul nostru își dă dovada animalicului. Prea ne-am obișnuit prost să ne numim oameni așa, la modul aprioric. Educația ne învață că a fi om e lucru mare iar experiența ca e mare lucru a găsi printre semenii noștri prea mulți oameni. Ne lovim de animale cu fiecare ocazie, atunci când ieșim din casă, de porci, de vaci, de papagali, de capre, de oi, de berbeci, de târâtoare, de șerpi, de șopârle, lipitori, broaște râioase și multe alte dobitoace ce ne ocupă inutil timpul și ne înveninează existența.

O să încep de astăzi o serie de editoriale despre animale, discutând, dintre multitudinea de animale ce ne înconjoară, cazul particular – general al animalului politic, speciile, fauna politică în minunăția biodiversității ei. Așa că vă invit să urmăriți Presa pentru o trecere în revistă săptămânală a ordinarelor și excepționalelor animale ce vor să ne conducă prezentul, trecutul și viitorul.

Voi începe cu porcul, fiindcă el este regele junglei umano-animale. Într-o lume animalică, în care principiile, valorile reale, scrupulele, caracterul, coloana vertebrală, starea bipedă a demnității au fost înlocuite, fiind puse pe soclu reversurile lor, la rang de “așa e bine!; așa da!”, într-o astfel de lume de rahat, conducător nu poate ajunge decât porcul. El are toate trăsăturile necesare pentru a reuși, are nesimțirea, lăcomia, inconștiența vecină cu nesimțirea de a nu-și da seama de propria non-valoare, iar lipsa conștientizării non-valorii sale îi dă conștiința, pretenția afirmată cu cerbicie de a poseda o valoare atât de unică, de grandioasă, încât un om (scuze, un porc…) înzestrat cu asemenea însușiri ca el trebuie, “bunăoară”, sa fie un mare lider.

Porcul e un cretin, un nesimțit, un hrăpăreț și un incapabil a cărui singură capacitate excepțională este cea de a scurma în rahat, de a lovi cu râtul în dreapta și-n stânga pe toți cei ce atentează la rahaturile și la lăturile lui. Porcul nu e deranjat de mizeria în care se bălăcărește, ea fiindu-i endemică, unde e mai mare mizeria, acolo se aruncă și porcul. El împroașcă cu lături pe toți cei care îi amenință statutul de porc – rege al junglei animal-umane, pentru a-i murdări și pe ei și a-i camufla în mai mici porci, supuși ai lui. Porcul nu îi suportă pe cei care nu mănâncă rahat și în special pe cei care nu-i mănâncă rahatul lui iar cu aceștia se porcăiește până când îi aduce la nivelul său porcesc unde el e cel mai bun și astfel îi poate subjuga sau anihila în voie.

Poporul animal-uman îi alege mereu doar pe cei mai mari porci în fruntea grădinii zoologice, fiindcă îi invidiază pe porci, îi respectă și-i privește de jos în sus. Porcii apoi urinează invariabil pe ei, de la înălțimea funcției, adică de sus în jos. Porcii au trăsături pe care votanții și simpatizanții lor și le-ar dori, dar nu le pot avea (chiar într-un asemenea grad). Purceii de rând sunt niște purcei la rândul lor, dar mai curăței, moral și sufletește, mai puțin maeștrii în fățărnicie, nesimțire și lipsă de onoare ca porcul-șef, ce îi întrece pe toți. Iar într-o lume de porc, cu cât ești mai porc, cu-atât ți-e mai bine.

Înainte de a mă înjura că prin acest text jignesc oamenii, gândiți-vă la animalele din jurul vostru: câți porci cunoașteți și câți oameni? Ei bine, acum vorbesc despre porci, nu despre oameni, pe oameni îi respect și îi apreciez, stați liniștiți. Și mai gândiți-vă, nu am dreptate? În fruntea acelor mulți porci din jurul vostru, pe care tocmai vi i-ați rememorat, nu e un porc mai mare parcă decât toți?

Niciodată porcii nu se întovărășesc, nu își înnoadă cozile cu oameni. Fiindcă oamenii nu au coadă și nu suportă mizeria și rahatul în care, întovărășiți cu porcii, ar trebui să trăiască și să lucreze. Așa că în preajma marilor porci politici se regăsesc mereu doar alte specii de animale, care îi slujesc și slugăresc din vanitatea de a fi animalele de curte ale liderului porcin, din ambiția de a prinde și ei ceva resturi de lături cu ciolan de la masa porcului. Despre unele dintre acestea voi vorbi însă în următoarele editoriale, le luăm în discuție pe rând pe fiecare, ,,că merită!”.

Ceea ce uită porcul mereu, din păcate pentru el, e tradiția populară. Faptul că la români, periodic, porcul se taie. Sau se împușcă. Dar asta mai rar. Poporul a ieșit la vânătoare de mistreți acum douăzeci și ceva de ani și după ce au împușcat porcul cel mare, i-au pus pe ceilalți mai mici la crescătoria de stat, i-au hrănit cu putere, i-au îngrășat și fezandat până când foamea va fi din nou suficient de mare să mai sacrifice câte unul, doi, așa, cât să-și mai potolească românii stomacul și fierea. Degeaba însă, porcii trec, votanții rămân și alți porci sunt aleși, aceeași Românie cu-o altă porcărie (și porcăială).

De porci tare mă tem că nu vom scăpa niciodată. Fiindcă într-o țară zoologică atât de plină de mizerie, porcul e cel mai bine adaptat, lui îi place mizeria, el o mănâncă pe pâine, cu lături, cu care mai apoi mereu își împroașcă adversarii. Nu vom putea scăpa de porcii mari, de porcii lideri, până când nu vom scăpa de pepiniera de porci mai mici din rândurile cărora marii porci parvin. Iar de porcii mici se poate scăpa doar prin educație, prin cultură civică, prin cultura bunului simț, a respectului, a valorii și a celor 70 de ani de-acasă (cu toate mințile acasă), căci doar 7 nu sunt destui. Pentru a nu mai alege și a nu mai fi conduși de porci, avem nevoie de câteva generații umanizate, educate în spiritul altor valori, iar asta, scuzați-mi pesimismul, nu se poate face. Cine să educe noi generații de oameni? Porcii care sunt acum în frunte? Cu asemenea lideri, asemenea exemple de viață, cu asemenea dascăli întru porcie, să nu vă mirați dacă viitoarele generații vor fi tot mai animalice, mai degenerate, mai dezumanizate. Să nu vă mirați dacă din rândurile lor se vor ridica și vor fi aleși porci conducători din ce în ce mai mari și mai porci.

Maimuțele-porci s-au cocoțat în copac foarte sus, le vedem cu toții fundul, dar le ce ne-ajută? Ne împroașcă din pom cu dejecțiile lor, pe care le proclamă apoi mană cerească. Cocoțarea fundului sus-sus în copac ne ajută eventual ca prin buna vedere pe care o avem, să ne ferim de excrementele lor politice și sociale, de emanațiile și vânturile trase cu aere academice, putem cel mult să ne ferim să nu mâncăm rahatul lor. Unii dintre noi. Celorlalți, poftă buna!

Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Responsabilitatea pentru înțelegerea textului într-un mod sau altul (și a eventualelor analogii cu personaje reale), îi revine în întregime cititorului!

sursa: presalocala.com