Pentru cei care s-au uitat la televizor și au văzut oameni protestând în weekendul trecut, oarecum din senin, fără să știe să explice prea bine motivele concrete ale protestului, pare de neînțeles ce i-a scos brusc în stradă. În spatele protestului se află însă o rețea foarte bine structurată. O vom numi rețeaua Kovesi. L-a pierdut pe Florian Coldea, însă doar aparent. Structurile funcționează excelent în continuare grație celebrelor protocoale care au unit instituțiile justiției sub umbrela SRI.
Lista susținătorilor actualei șefe a DNA nu e lungă, dar nici scurtă. Însă reprezentații rețelei au influența lor importantă și un atu față de toți ceilalți: sunt extrem de activi, se cunosc și se susțin între ei, făcând mare gălăgie. Mai ales pe rețelele sociale.
Primul pe listă, președintele
Klaus Ioahnnis a marcat cu ocazia acestor proteste primul miting de susținere preelectorală. O susținere foarte anemică, judecând după numărul participanților. Dar Iohannis, din poziția sa de la Cotroceni, în primul rând blochează, la insistențele venite dinspre DNA, modificarea legilor justiției, găsind diverse chichițe pentru care îi sesizează în repetate rânduri pe judecătorii constituționali. Președintele țării este cel care blochează revocarea Laurei Codruța Kovesi, în ciuda derapajelor și a diverselor dezvăluiri ori sentințe ale justiției ce dovedesc abuzuri ale procurorilor DNA. Și-a exprimat ferm susținerea față de procurorul-șef al DNA după ce ministrul Justiției, Tudorel Toader, i-a cerut înlocuirea.
Potrivit președintelui, DNA și Laura Codruța Kovesi își fac treaba chiar foarte bine. „Voi uza de toate prerogativele mele constituționale pentru asigurarea funcționării unei justiții independente și pentru consolidarea statului de drept“, a anunțat Klaus Iohannis. De altfel, nici participanții la recentele proteste nu au reușit să depășească generalitățile pentru care au cerut „jos“ tot ce înseamnă PSD – ALDE. Aveau însă clar configurată prin diverse sloganuri ideea că trebuie să rămânem obedienți UE, fără să conteze opinia unui stat care ar trebui să fie, după cum scrie și în Constituția României, unul suveran și independent. Rămâne de văzut ce decizie vor lua judecătorii CCR referitoare la refuzul preşedintelui de a o revoca pe Kovesi, dacă îi vor da dreptate sau nu ministrului Justiției, care a acuzat că situația generată de șeful statului „duce la un blocaj“.
Augustin Lazăr și republica procurorilor
Sintagma „republica procurorilor“, folosită din ce în ce mai des atunci cînd se vorbeşte despre România, a fost lansată de Victor Ponta la începutul anului 2013, imediat după ce Mona Pivniceru a fost convinsă să renunţe la funcţia de ministru. Având în vedere decizia ministrului Justiției de a propune revocarea din funcție a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și-a menţinut poziția, exprimată constant, în sensul că nu există niciun motiv legal de revocare a lui Kovesi.
Procurorul general moare de grijă să nu se modifice legile justiției, modificare pe care o încadrează într-un „context intern sensibil“ privind apropierea de finalizare a unor dosare importante, care privesc persoane cu activitate publică, mai ales DNA, dar şi DIICOT, instituții despre care spune că sunt „structuri expuse“ şi care „sunt cele criticate“, mai ales prin conducătorii lor.
Monica Macovei și presiunile la Parlamentul European
Europarlamentarul conservator Monica Macovei, fost ministru al Justiției, lansează tot mai dese semnale în Parlamentul European. Potrivit ei, puterea PSD – ALDE din România ar vrea să desființeze Direcția Națională Anticorupție (DNA). Colegii săi parlamentari sunt obligați să ia cuvântul în plen și să demonteze toate acuzațiile lansate pe ton ridicat de Macovei. Europarlamentara colaborează foarte strâns cu grupările #Rezist. Sunt de pomină mișcările organizate pe la Bruxelles, prin care, chipurile, s-ar fi trimis „mesajul străzii“ pro-Kovesi. Cum află că Guvernul şi PSD au câte o reacţie, cum se organizează rapid un tămbălău de pomină, tocmai bun pentru export de articole în diverse publicații.
Ambasadele și zidul lor
Ambasadele unor țări cu puternică influență economică o susțin pe Kovesi. Este clar pentru oricine și de ce o fac. DNA nu s-a uitat deloc către multinaționalele străine, s-a ocupat și preocupat constant de capitalul românesc, către afaceriștii autohtoni. Decorată de SUA, Franța și Suedia pentru lupta anticorupție, participantă la o întâlnire secretă cu ministrul francez de Externe în vizită în România, apărată constant de Hans Klemm, ambasadorul american, Kovesi pare o prințesă răsfățată. Printre cei care și-au exprimat sprijinul pentru Kovesi și lupta anticorupție din România se numără ambasadorii din SUA, Germania, Finlanda, Croația.
Paivi Pohjanheimo, ambasadorul Finlandei, i-a transmis o înregistrare procurorului-șef al DNA, în care îl laudă pentru scrierea unei mari povești de succes a Europei. În clip apare și un mesaj al ambasadorului american Hans Klemm. Acesta amintește despre premiul acordat de SUA Laurei Codruța Kovesi, în 2013: „Femei curajoase din România“. De atunci, spune el, „șefa DNA a obținut rezultate impresionante în a aduce în fața justiției pe cei bogați și cu influență care au furat România și pe români“.
Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei, o felicita la rândul său pentru felul în care „reflectă profesionalismul, simțul datoriei și lupta dvs cu corupția“. „Felicitări, doamna Kovesi, pentru rezultatele excelente de până acum! Va doresc multă energie în continuare și sper ca într-o bună zi România să nu mai fie afectată de corupție. Să nu renunțați niciodată! Numai bine!“, a punctat recent și ambasadorul Croației, Davor Vidis.
Pleiada jurnaliștilor susținători
Pe lângă o serie de jurnaliști susținători, despre care s-a mai scris și se știu – precum Andreea Pora, Ioana Ene Dogioiu, Cristian Pantazi, Dan Tapalagă, Alex Costache, Rareș Bogdan –, în apărarea lui LCK sar și personaje ceva mai celebre, precum Moise Guran sau cântărețul Tudor Chirilă. Se adaugă Mălin Bot, care provoacă scandal și se dă live pe Facebook de la toate protestele.
Trupe paramilitare și #Rezist
Inițiativa România pare să fie cap de afiș în promovarea mesajelor pro-Kovesi. La începutul mandatului său de șef la DNA, Kovesi a avut mai mulți susținători în rândurile grupurilor de ONG-işti. Acum s-au mai rărit, odată cu ieșirea la iveală a diverselor probleme. Inițiativa colaborează cu multe alte grupuri care promovează, trollează și fac scandal la orice ridicare din deget de la DNA. Că se numesc Corupția ucide, Rezistența, Inițiativa România, Geeks for Democracy, VăVedem din București, INSIST sau Acțiunea Civică Galați sau de oriunde, se întâlnesc și promovează un mesaj unitar pe rețelele sociale.
Pe Facebook, radicalizarea este extremă. Ziarul Cotidianul a scris în urmă cu șase luni cum trupe paramilitare se organizează pe pagina de Facebook cu denumirea Laura Codruța Kovesi, nimeni alta decât șefa DNA. Postarea: „Dați-mi o pușcă cu lunetă și vă garantez că vă scap de hoți și interlopi. Garantat“ a strâns 361 de like-uri, a generat reacții de susținere, ba chiar s-au găsit și personaje care să doneze bani pentru achiziționarea armelor. Pagina de Facebook Laura Codruța Kovesi este una închisă, are peste 70.000 de membri, iar în acest mare grup de oameni de toate felurile își promovează, printre alții, înregistrările și diferitele postări personaje precum Mălin Bot, Mircea Marian ori Florin Bădiță. Pe aceasta sunt promovate și chemările la mitinguri și marșuri. Șefa DNA nici nu confirmă, nici nu infirmă legătura sa cu această pagină de Facebook care adună zi după zi adepți tot mai determinați să-i sară în apărare. Ei și procurorului general, Augustin Lazăr.
Iată câteva mostre din mesajele postate în acest grup Kovesi, dar și pe altele grupuri gen #Rezist, de adepții șefei DNA, cu ocazia recentelor proteste de stradă:
l Voicu Elena: Hai România! Hai popor român viteji! Numai cu violență condamnatul penal Dragnea pleacă.
l Diana Maria Voicu: Trebuie să mai repetăm imnul UE, dar în rest ne-a ieșit!
l Geta Geta: Fără dictatura hoților.
l Ion Ion Ionescu: Toboșarul își pune costumația, urmează să vedem dacă statul de drept va fi decapitat și ne întoarcem la opinci.
l Sandu Matei (Sandy), cel care l-a agresat în fața Guvernului pe bătrânul de 71 de ani, activ în grupul Corupția ucide: Până ne vine rândul la judecată, facem campanie pentru protestul de sâmbătă… aviz amatorilor care motivează eșecul lor cu „sabotarea“ noastră. Ne vedem în stradă. (…) Voi cere DEMISIA șefilor din Jandarmerie, sclavii lui Carmen Dan și Dragnea.
l Melánia Briciu Atanasiu: Democrația în România agonizează! Dar noi #rezistăm până la capăt!
l Lenus Poinariu: Problema e că sunteți nesimțiți, fără caracter, canalii jegoase, lipitori de cea mai joasă speță. Mai aveţi şi tupeul jegos să vă lăudaţi că aveți un număr mare de voturi, ce ați făcut pentru oamenii care v-au votat? Ați făcut burțile mari şi v-ați umplut conturile.
l Gheorghe Brașoveanu: Moartea prin schingiuire.
l Giovani Pricolici: Dragnea trebuie săltat de poliţia militară pentru genocid împotriva poporului român şi judecat de tribunalul militar!
l Daniel Frasin: Adică cum spui tu, om bun? Să fie săltat de propria armată? Când putorile astea de jandarmi sunt plătiți din bani publici să țină sub control pe cei care se opun jafului mafiei comuniste?
l Nelu Sarca: Cunoaștem cu toții modul de operare al PSD, politizează tot, puterea la partid și apoi dictează!
l Vasylea Zeus: România fără viitor, țara hoților şi a penalilor, dictatura și fascismul iau o nouă viață. Dragnea, împăratul hoților din PSD.
l Petrică Folică: Singura soluţie este demisia Parlamentului penal şi declanşarea de alegeri anticipate, fără imunitate!
Monica Macovei: „Cred că Tudorel Toader va propune acest lucru, pentru că se joacă cu această chestiune şi practic se joacă cu ţara şi cu oamenii şi cu toţi cei care au ieşit în stradă în apărarea DNA“.
Paivi Pohjanheimo (ambasadorul Finlandei): „Dragă Laura Kovesi, ai condus lupta împotriva corupției în România în mod admirabil și curajos. Cel mai mare ziar din Finlanda (Helsingin Sanomat) scrie că Europa are nevoie de povești de succes și că datorită eforturilor tale România ar putea deveni o poveste de succes a Europei“.
Augustin Lazăr: „Nu există niciun fel de motiv întemeiat de revocare a procurorului-şef DNA, care lucrează în mod clar în cadrul legii. Este, în mod clar, o poziţie expusă sau cea mai expusă. Este vârful de lance al Ministerului Public în lupta împotriva corupţiei şi, din această cauză, este de înţeles că toate criticile se îndreaptă către vârful acestei structuri a Ministerului Public“.
Autor: Lavinia Popescu
Sursa: Cotidianul
Daca Iudele astea reusesc printr-o lovitura de stat, sa rastoarne un Guvern legitim avand sustinerea Parlamentului, atunci tara noastra se poate numi pe buna dreptate, Republica Sorosista Romania. In cazul acesta, romanilor loiali statului de drept le raman 2 variante: ori devin sclavi pe plantatia lui Soros, ori pun mana pe furci si topoare…