Politică

Americanii contraatacă în scandalul de spionaj: Germania destabilizează Europa şi pune în pericol economia globală

obama-vs-merkelCu un limbaj neobişnuit de acuzator, SUA au învinovăţit clar Germania că prin politica economică axată puternic pe exporturi destabilizează ţările vecine şi pune în pericol economia globală. Analiştii spun că atacurile, venite în plin război diplomatic între Europa şi SUA provocat de spionajul exagerat al ame­ricanilor, sunt nedrepte.

Departamentul american de Trezorerie, echivalentul unui minister de finanţe, a identificat într-un raport semianual referitor la pieţele valutare modelul de creştere economică bazat pe exporturi al Germaniei ca o cauză importantă a slăbiciunii revenirii economiilor zonei euro.

Administraţia americană condusă de preşedintele Barack Obama cere de mult timp statelor cu excedente bugetare mari precum Germania şi China să facă mai mult pentru a-şi stimula cererea internă. Însă oficialii americani au evitat adesea criticile publice la adresa politicilor Berlinului, mai ale datorită rolului Germaniei de gardian al integrităţii zonei euro. Obama şi oficialii lui de top au acţionat cu atenţie în spatele sce­nei ca să influenţeze Germania, fără a-şi face publice nemulţumirile.

Germania este arătată cu degetul

Dar în acest raport criticile aduse Germaniei se remarcă atât prin poziţionarea astfel încât să iasă în evidenţă, cât şi prin limbajul puternic, scrie agenţia Thomson Reuters. Germania eclipsează acum ţinta tradiţională a guvernului american, China, şi Japonia, ţară identificată recent ca fiind o problemă. De asemenea, criticile sunt neobişnuite deoarece raportul în mod normal tratează probleme legate de piaţa monetară, şi nu de economie.

Spre exemplu, Trezoreria notează că exporturile nete de bunuri, servicii şi capital ale Germaniei le-au depăşit pe cele ale Chinei anul trecut. Recomandările făcute de americani Berlinului ies, de asemenea, în evidenţă pe lista de acţiuni pe care Washingtonul le consideră necesare pentru a stabiliza mai bine economia globală.

„Ritmul anemic de dezvoltare a cererii interne din Germania şi dependenţa de exporturi a împiedicat“ eforturile de a face zona euro mai stabilă.

Rezultatul net este facilitarea apariţiei presiunilor deflaţioniste atât în zona euro, cât şi în economia mondială, se arată în analiza americană. Prin deflaţie trebuie înţeles reducerea persistentă a salariilor şi preţurilor care poate crea un ciclu de slăbi­ciuni economice care se autosusţine.

„Este mai bine pentru zona euro să aibă un motor de export eficient în Germania decât să nu aibă deloc motor de creştere“

În teorie, criticile SUA la adresa Germaniei par întemeiate. Economişti citaţi de presa americană spun că o cerere internă mai puternică în Germania ar absorbi mai multe exporturi ale economiilor slabe de la periferia zonei euro ajutându-le astfel să iasă din criza economică.

Pe de altă parte, presa europeană, printre care BBC, arată că Germania, cea mai mare economie europeană, urmând modelul ei economic a fost în ultimii ani unul dintre cele mai puternice motoare de creştere economică din Europa.

Acest rol a ieşit în evidenţă tocmai în contextul crizei datoriilor suverane, când alte economii mari precum Italia şi Spania s-au împotmolit adânc în recesiune, iar Franţa s-a remarcat printr-un deficit evident de competitivitate.

Analiştii citaţi de BBC spun că, deşi Germania ar putea beneficia în urma întăririi cererii interne, asprimea criticilor americane la adresa politicilor economice nu se justifică.

„Cred că este un pic ciudat. Zona euro trebuie să-şi tragă creşterea de undeva iar Germania este cea mai probabilă sursă. Şi este mai bine pentru zona euro să aibă un motor de export foarte compact, eficient şi talentat în Germania decât să nu aibă deloc motor de creştere“, a afirmat Tony Nash, vicepreşedintele IHS.

Un purtător de cuvânt al ministerului german de finanţe a subliniat că organizaţiile internaţionale, printre care Comisia Europeană, FMI şi OCDE, au evaluat favorabil politicile economice ale Germaniei. FMI, o instituţie financiară cu sediul la Washington, nu a găsit nicio distorsiune, dar a îndemnat Berlinul să stimuleze cererea internă, avertizând că surplusul comercial mare vine pe socoteala partenerilor sudici.

Cât despre efectele criticilor Washingtonului, Jacob F. Kirkegaard, expert pe zona euro la Peterson Institute for International Economics, crede că oficialii germani „vor da prea puţină importanţă“ gestului americanilor, notează The New York Times.

Excedentul comercial al Germaniei a crescut de la 223,3 miliarde de dolari în 2011 la 238,5 miliarde de dolari anul trecut, cel mai mare nivel din lista Băncii Mondiale.

Înainte de a acuza pe alţii, SUA trebuie să se uite la sine

Criticile vin într-un moment delicat pentru relaţiile dintre Washington şi Berlin. După apariţia unor informaţii că spionii americani i-au monitorizat ani de zile convorbirile telefonice, chiar şi pe cele de pe telefonul mobil, cancelarul german Angela Merkel şi-a trimis emisarii în capitala americană pentru a cere lămuriri consilierului Casei Albe pe probleme de siguranţă naţională. Autorităţile spaniole şi cele franceze sunt, de asemenea, scandalizate de amploarea pe care spionajul american o are, telefoanele a mii de spanioli şi francezi fiind interceptate de americani.

Înainte de a acuza pe alţii, SUA trebuie să se uite la sine, sugerează The Wall Street Journal. Creşterea economiei americane este încă slabă, cu toate că a ieşit mai devreme decât zona euro din recesiunea provocată de criza economică globală, iar Washingtonul este criticat de unele state pentru încercările de a revitaliza economia, inlcusiv prin politici de ultrarelaxare bugetară. SUA este criticată şi pentru efectele pe care le au asupra economiei mondiale conflictele politice dintre Casa Albă şi Congres, care au provocat închiderea parţială a guvernului prin lipsa finanţării şi perpetuarea problemelor privind datoriile.

Autor: Bogdan Cojocaru

Sursa: Ziarul Financiar

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • De fapt n-a vorbit păpușa de Obama ci au vorbit sforarii ei – concernele americane scandalizate de concurența și competitivitatea nemțească !
    Subscriu modelului german !