Politică

Ambasadorul SUA: Lăsaţi-i pe imigranţi să devină parte a noii Românii!

amb(1)Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, îi îndeamnă pe români să-i primească pe refugiaţii musulmani cu brațele deschise, să nu considere acest lucru o potențială povară pentru societate, ci o potențială resursă.

“Cred că România ar putea fi țara est-europeană care să reprezinte un exemplu de toleranță și incluziune, primindu-i pe aceia care își doresc un viitor mai bun. Cei care își caută o nouă casă aduc cu ei energie și idei, spirit antreprenorial și entuziasm. Nu considerați acest lucru o potențială povară pentru societate, ci o potențială resursă. Lăsați-i pe acești imigranți să devină parte a acestei noi Românii pe care o creați, una lipsită de corupție, în care principiile statului de drept se aplică tuturor cetățenilor și fiecăruia în parte și în care fiecare membru al societății are ocazia de a contribui la vibranta cultură și economie a României”, spune ambasadorul într-un comunicat.

Comunicatul, integral:

“Recent am primit un e-mail de la James Bond. Îmi dau seama că acesta nu este numele său real, ci un pseudonim, dar subiectul abordat era unul serios. Din cuvintele sale, era evident că își iubește foarte mult țara, România, și că este preocupat de bunăstarea și viitorul acesteia. Voia să afle care este părerea mea despre ceea ce el a numit ‘invazia musulmană’ a Europei. Era îngrijorat cu privire la imigranții recent sosiți pe continent, în special în această țară și mi-a cerut să comentez subiectul. Am considerat că este important să fac acest lucru.

Permiteți-mi să încep menționând că sunt american de primă generație. Tatăl meu a emigrat din Germania și a mers să lucreze în Statele Unite, în Michigan. Acolo și-a creat o viață și și-a întemeiat o familie. S-a implicat în comunitatea sa și a fost un cetățean patriot. Această poveste nu este unică; ea este povestea Americii. Cu excepția celor care sunt indieni americani puri, cu toții avem rădăcini în alte țări. Provenim din țări din întreaga lume, dar avem un lucru în comun: suntem americani. Suntem diverși nu doar din punct de vedere etnic, ci și religios, unii crezând într-o putere supremă, alții nu.

În Statele Unite, chestiunea diversității a fost o luptă. În primul său discurs de învestitură, președintele Obama, al cărui tată era originar din Kenya, a declarat că diversitatea Americii, pe care a numit-o ‘moștenirea-mozaic’ este ‘un atu, nu o slăbiciune’. Cred cu tărie că așa este și aș adăuga că acesta este de fapt unul dintre principalele noastre atuuri.

Întrebarea domnului Bond este oportună. În luna ianuarie, în SUA am sărbătorit ziua de naștere a Dr. Martin Luther King Jr. El a luptat pentru egalitate și a promovat atât drepturile civile, cât și drepturile omului, într-o perioadă istorică în care nu ne ridicam la înălțimea valorilor consfințite în documentele noastre fondatoare, care declarau că toți oamenii au fost creați egali. Pentru eforturile sale, în 1964, el a primit Premiul Nobel pentru Pace. Atunci a spus că: ‘Mai devreme sau mai târziu, toți oamenii din lume vor trebui să descopere o modalitate de a trăi împreună în pace, transformând astfel această elegie cosmică într-un psalm creator al frăției.’

Luna trecută, la București am marcat Ziua Internațională a Comemorării Victimelor Holocaustului. Acest eveniment anual îi omagiază pe aceia care au fost uciși fără sens doar pentru că erau diferiți. În octombrie 2015, la un eveniment similar, președintele Iohannis a declarat: ‘Acum, când mii de refugiați bat la porțile continentului nostru, tentațiile populismului și rasismului riscă să renască. Sunt convins că putem să depășim împreună această situație complicată și să facem față cu bine.’

Am menționat aceste două comemorări recente pentru a evidenția eforturile pe care le-au făcut de-a lungul istoriei țările noastre în privința diverselor grupuri etnice. Astăzi ne aflăm în fața unui noi test, al celor care fug de războiul și persecuția din Orientul Mijlociu. Multe dintre aceste persoane scapă din conflicte îngrozitoare și printre acești migranți vulnerabili se numără multe femei și mulți copii care au nevoie de protecție. Aplaud generozitatea și compasiunea cu care mulți cetățeni și lideri europeni au răspuns deja la această criză. Vă întrebați, poate, ce contribuție a avut propria mea țară, Statele Unite ale Americii, în această situație de criză.

De la începutul crizei din Siria, Statele Unite au oferit asistență umanitară în valoare de peste 4,5 miliarde de dolari, mai mult decât orice alt donator unic, pentru a ajuta la îmbunătățirea condițiilor cumplite cu care se confruntă 7.600.000 de persoane strămutate pe teritoriul Siriei și peste 4.000.000 de refugiați sirieni din regiune, din Liban, Turcia, Iordania, Irak și Egipt.

În 2014 și 2015, America a primit circa 70.000 de refugiați din întreaga lume. De asemenea, vom crește numărul reinstalărilor cu peste 40% în următorii doi ani, primind 85.000 de refugiați în 2016 și 100.000 în 2017. Cel puțin 10.000 dintre refugiații primiți în SUA anul acesta vor fi din Șiria. În 2015, am oferit o contribuție regională în valoare de 26.600.000 de dolari Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați, pentru programele sale din Europa.

Banii au fost folosiți pentru a furniza alimente, apă și asistență juridică refugiaților care tranzitau Grecia, Macedonia și Serbia și alte țări. Din 1975 până în prezent, am primit peste 3.000.000 de refugiați pe teritoriul SUA. Ei au avut o contribuție neprețuită la bogăția culturii americane, au contribuit la creșterea puterii noastre economice și au cinstit valorile fundamentale ale națiunii noastre, inscripționate pe Statuia Libertății.

Cu siguranță, poate fi înfricoșător să primești noi imigranți, mai ales în număr mare. Ce se va întâmpla dacă nu se acomodează, dacă vor sufoca serviciile sociale, financiare sau medicale, dacă iau locurile de muncă ale unor oameni care sunt aici de ani de zile? Există multe necunoscute. Dar să nu uităm că unele dintre cele mai mari contribuții ale Americii la societate s-au datorat imigranților.

Albert Einstein, unul dintre cei mai inteligenți oameni din lume, a fugit de persecuția din Germania nazistă pentru a căuta siguranța în Statele Unite. Un membru fondator al formației renumite și inspirat numite ‘The Fugees’, prescurtarea de la ‘refugees’ (refugiații’), Wyclef Jean, a sosit în America în 1982, din Haiti, o țară afectată de sărăcie. Fosta mea șefă, Madeline Albright, a fugit de comunismul din Cehoslovacia, devenind ulterior prima femeie secretar de stat al SUA. Luong Ung a evadat din regimul opresiv din Cambodgia și avea să devină activist pentru drepturile omului și purtător de cuvânt al campaniei împotriva minelor anti-personal.

După ce a fugit din Cuba, Gloria Estefan avea să câștige mai apoi 7 premii Grammy și avea să își facă ritmurile latino auzite în întreaga lume. Mahnaz Afkhami era Secretar General al Organizației pentru Femei din Iran, care promova drepturile femeilor. În timpul unei misiuni la ONU, la New York, în 1978, ea a solicitat azil în Statele Unite, fiindu-i teamă că la întoarcerea în Iran avea să fie executată după Revoluția Islamică. Ea este în prezent președinte al ONG-ului Women’s Learning Partnership for Rights, Development, and Peace, pe care l-a fondat.

Am prezentat aceste exemple pentru că nimeni nu poate ști de unde va proveni următorul Einstein, sau următoarea Estefan. Ceea ce este important este că toată lumea să fie tratată uman și cu demnitate. Tuturor trebuie să li se ofere o șansă să se dezvolte, să aibă o contribuție și să schimbe ceva în această lume. Știu că nu este un lucru ușor, însă le mulțumesc celor care l-au primit pe tatăl meu cu atâția ani în urmă, atunci când a ajuns pe țărmurile Americii. Astăzi sunt extrem de mândru și profund onorat să împărtășesc povestea Americii și a mea, celor care ar putea să o considere un exemplu de toleranță și incluziune.

Cred că România ar putea fi țara est-europeană care să reprezinte un exemplu de toleranță și incluziune, primindu-i pe aceia care își doresc un viitor mai bun. Cei care își caută o nouă casă aduc cu ei energie și idei, spirit antreprenorial și entuziasm. Nu considerați acest lucru o potențială povară pentru societate, ci o potențială resursă. Lăsați-i pe acești imigranți să devină parte a acestei noi Românii pe care o creați, una lipsită de corupție, în care principiile statului de drept se aplică tuturor cetățenilor și fiecăruia în parte și în care fiecare membru al societății are ocazia de a contribui la vibranta cultură și economie a României.

Pe 3 februarie, la o moschee din Statele Unite, președintele Obama le-a reamintit tuturor musulmanilor americani: ‘Nu sunteți musulmani sau americani, sunteți musulmani și americani.’ Îi încurajez pe toți locuitorii acestei minunate țări cu o îndelungată istorie și o foarte mare diversitate, să îi primească pe imigranți și să-i ajute să fie musulmani și români.

Da, domnule Bond, acest lucru este posibil”.

Autor: Ioana Radu

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Strigator la cer!!!

    O lume-ntreaga ridica garduri de sarma ghimbata,iau masuri in scopul protejarii familiilor si identitatii nationale iar noi,care nici nu am fost primiti in Shenghen si nici cu vize US nu am fost catadicsiti, fiind stat euro-atlantic!!! …sa acceptam ceea ce a refuzat o lume-ntreaga!
    AVEM TOT DREPTUL DIN LUMEA ASTA SI DIN CEALALTA, SA NU FIM DE ACORD!!! VA RUGAM, DLE AMBASATOR,CU TOT RESPECTUL, SA VA TINETI PLEDOARIA ACOLO UNDE CONSIDERATI CA VA MAI CREDE CINEVA! NOI, NU!

  • Recomand calduros trimiterea tuturor imigrantilor spre America, ca tot e tara tuturor posibilitatilor si din cate cunosc ei au declansat razboaie in zonele afectate.

  • Musulmani şi români…da, convieţuim de vremuri bune, prin Dobrogea. Ne respectam lăcaşurile de cult, că-s Biserici, că-s Moschei, baclavalele şi plăcintele “poale-n brâu”.Dar……….. mahomedanismul,este una, legea lui Mahomed, separată de stat, nu predică violenţa, pe când islamismul, este doctrină de stat, folosit pt acaparare “sub sabia lui cade orice nu se supune!”. Chiar nu-mi doresc să se autodetoneze un extremist, lângă cineva care stă la coadă in faţa ambasadei in aşteptarea unei vize US, pe care să o primească la calendele greceşti…nici să violeze, mai mult să vandalizeze ţara şi să ne şteargă tradiţiile şi trecutul istoric de pe hartă!!! Respect reciproc şi BunăCuviinţă!

  • Conform art. 3 alin. 4 din CONSTITUTIE: ” PE TERITORIUL STATULUI ROMÂN NU POT FI STRAMUTATE SAU COLONIZATE POPULATII STRAINE ”

    Pe cale de cosecinta, inaltii demnitari care incalca CONSTITUTIA ROMÂNIEI, sunt asimilati tradatorilor de neam si tara ce nu o sa aiba liniste nici in MORMÂNT!!!

  • Este scris ca curtea templului va fi calcata in picioare de catre neamuri iar templul cu altarul ei va fi protejat. Asta insemnand ca toata europa cu exceptia romaniei care este templul si altarul o sa cada in mana neamurilor necrestine.

  • ROMÂNIA este ţară EDENICĂ, prin LEGEA NATURALĂ a locului, aceeaşi LEGE DIVINĂ, COSMICĂ, ANCESTRALĂ, sălăşluind de veacuri pe meleagurile a ceea ce în trecut a însemnat SARMIS=TĂRÂMUL NEMURITOR, SARMISEGETUZA şi ceea ce reprezintă, începând cu vremurile prezente, întocmai după cum stă scris: GRĂDINA MAICII DOMNULUI, că vrea sau nu cineva anume!!!