Politică

Alienarea prin politică. A trăi în timpul vieții altora

dark-empty-room-with-chairÎn ”Ochiurile puterii” , Michel Foucault atrage atenția asupra originalității teoriei lui Marx despre putere, teorie exprimată în partea a doua din Capitalul. Pentru Marx, nu există o singură putere, instituită de sus, dintr-un punct central și cuprinzând întreaga societate. La fel de importantă este puterea manifestată la nivel micro-social, de exemplu de patronul unei firme private. ”Marx insistă mult asupra caracterului în același timp specific și relativ autonom (s.n.), impermeabil întrucâtva al puterii de fapt pe care un patron o exercită într-un atelier față de puterea de tip juridic existentă în restul societății.” Puterea se manifestă așadar la toate nivelurile sociale, având mai degrabă o structură compozită decât unitară.

Când statul devine însă principalul izvor de resurse și de legitimare socială, el tinde să-și extindă dominația către puterile regionale sau locale, care astfel își pierd autonomia, își pierd specificitatea, devin pure instrumente ale puterii centrale. Aceste puteri nu mai sunt preocupate decât să obțină consimțământul puterii centrale. Pierderea autonomiei se convertește în depolitizare. Puterile locale nu mai sunt interesate de formularea unor politici autonome, ci preiau necritic atributele politice ale puterii centrale. În acest fel, puterea centrală ”se consolidează” și ”se centralizează”, se politizează masiv. Dependența de centru devine cu timpul atât de presantă încât – ca să rămân la exemplul lui Marx – patronii (sau statul) solicită angajaților să se conformeze viziunii politice acceptate de centru. Lucrând la o firmă privată, mi s-a întâmplat personal să fiu pus în fața listei de susținere a unui candidat la alegerile prezidențiale. Patronul a dorit să-și exercite propria sa putere locală, fiind în același timp un instrument al puterii centrale. Cei mai mulți patroni devin, mai devreme sau mai târziu, conștienți că fără a avea protecție politică sau fără a deveni ei înșiși politicieni, nu vor putea câștiga nicio licitație, iar afacerile lor vor ajunge să sucombe.

Forța puterii centrale face în așa fel încât opțiunea politică a unei persoane să nu mai exprime valorile și interesele sale private sau apartenența sa la diverse grupuri sociale, ci – în mod abstract – tipul de raportare la puterea centrală. Astfel, un patron – orientat în mod firesc către ideologia liberală – va vota partidul socialist, dacă acesta îi va oferi acces la resurse. Un angajat al unei primării va accepta să voteze partidul din care face parte primarul pentru a-și asigura postul, prevederile legale privind contractele pe perioadă nedeterminată nefiind niciodată o garanție.

Această politizare centralizată are, așa cum era de așteptat, efecte puternice și asupra discursului public. Se remarcă dominația discursului politic în fața altor tipuri de discurs. Cine scrie sau vorbește despre altceva decât despre politică scrie sau vorbește degeaba. Nimeni nu mai vrea să scrie cronici de carte. Revistele literare conțin mai degrabă analize politice. Practic, mai toți emitenții se transformă în analiști ai politicii. Ei nu exprimă însă valori personale. Nu avem de-a face, propriu-zis, cu o sursă privată, ci cu una profund instituționalizată, care nici nu propune în fapt o analiză, ci o variantă de poziționare politică. Prin discurs, se urmărește obținerea unui avantaj politic, în timp ce expresia autonomă a discursului este eliminată sau aproape. Discursul ca atare are o puternică amprentă politică, dar aceasta este doar o problemă de limbaj. În realitate, el a fost complet depolitizat, nu mai urmărește decât obținerea consimțământului puterii.

Beneficiarii direcți ai politizării limbajului și acțiunii sociale sunt, evident, deținătorii puterii centrale. Toată lumea tremură pentru opțiunea sa de vot și pentru consecințele votului, sperând în obținerea unor avantaje. Avantajele sunt însă minore în raport cu ale beneficiarilor direcți. În schimb, această obsesie față de politică ajunge să ne scoată cu totul din ritm. Nu mai trăim în timpul vieții noastre, ci în timpul vieții altora și tremurăm pentru ei. Această politizare depolitizată a vieții este, fără nicio îndoială, una din cele mai agresive forme ale alienării.

Autor: Arthur Suciu

Sursa: Arthur Suciu- Jurnalul propriei actualitati

Abonează-te la newsletter