Alexandru Petria: “Speranța renașterii U.E. este în Est”

„Tot ce fac popoarele occidentale, scria Tolstoi, poate şi trebuie să fie un exemplu pentru popoarele din Est, nu a ceea ce ar trebui făcut, ci a ceea ce nu ar trebui făcut în nici un caz. A urma calea naţiunilor occidentale înseamnă a urma calea directă spre distrugere.” Rândurile sunt scrise în 1906 și le găsesc extrem de actuale, când Occidentul este în pericol de implozie sub povara multiculturalismului și a corectitudinii politice, pe undele neoliberalismului.



Noi, esticii, cu experiența totalitarismului în spate, în U.E. avem o imensă responsabilitate, fiindcă suntem mai pățiți și, implicit, mai cu simțurile treze în fața deraierilor. Apoi, nici n-avem creierele prăjite de droguri. Ne-am învățat să nu ne luăm după aparențe, să descifrăm dublele limbaje și măsuri, să depistăm precoce pericolul, să prețuim libertatea. Neajunsul e că nu prea suntem ascultați, fiind catalogați ca rude mai sărace. Și cum să aibă dreptate sărăntocul, când bogatul crede că adevărul e în același buzunar cu banii? Dar adevărul n-are limbajul banilor, e ca o creangă oarecare pe care poposește o pasăre. Că noi suntem creanga, prin volutele împrejurărilor, ține de întâmplare, de teoria lebedei negre a lui Nassim Nicholas Taleb, de istorie. În Est se mai găsesc resturi de trăire comunitară, Vestul e dizolvat în acidul individualismului, al fragmentărilor ce seacă de putere.

Aveți în față liderii U.E.? Bețivi, amețiți cu Parisul iresponsabil din 1968 în cap, rebuturi ale biologiei, culmi neasumate ale psihiatriei. Și majoritatea fără copii, un aspect pe care nu-l putem neglija- unul fără copii e mai puțin responsabil față de viitor, după el n-are decât să vină și Potopul, nu-i afectat cu puterea unui incendiu la nivelul personal. Acolo unde nu mai e loc de parcare pentru ideologie, pentru teorii abracadabrante sfidând normalul. Lăsați orice speranță în ei, sunt gloabele vândute ca armăsari, toboganul spre catastrofă!

Dacă U.E. are șanse de-o renaștere, n-are cum să vină decât de la polonezi, unguri sau români.

Autor: Alexandru Petria

Sursa: Alexandru Petria Facebook

NOTA REDACȚIEI:

Alexandru Petria (n. 1968) a debutat în revista Tribuna, în 1983. A publicat următoarele volume: Neguțătorul de arome (poezii, 1991), 33 de poeme (1992), Zilele mele cu Renata (roman, 2010), Deania neagră (proză scurtă, 2011), Călăul harnic (poezii, 2012) și Rugăciuni nerușinate & alte chestii (poezii, 2013), Convorbiri cu Mircea Daneliuc (2013), România memorabilă (interviuri cu scriitori, 2013), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2014), Cele mai frumoase poezii ale anului, Cele mai frumoase proze ale anului (antologii, 2017).

A contribuit cu poezie, proză și interviuri la toate revistele literare importante din țară. După 1989, devine șeful Comisiei pentru Abuzuri și Drepturile Omului în cadrul CPUN Dej și, alături de câțiva prieteni, a pus bazele săptămânalului dejean Gazeta someșeană. A fost redactor și reporter la mai multe publicații: Zig-zag, Cotidianul, Hermes, Partener, Monitorul de Someș. A fondat propria publicație, cu apariție lunară, Realitatea de Bistrița-Năsăud, Dej și Gherla. Poeziile sale au fost traduse în catalană, maghiară, franceză, spaniolă și olandeză.

I s-a tradus, în Olanda, romanul Zilele mele cu Renata/ Mijn dagen met Renata, la editura Nobelman din Groningen, în 2014. În 2018, a revenit ca poet cu volumul Până unde are oxigen dragostea, apărut la Alexandria Publishing House. Cea mai nouă și controversată apariție este Cum văd lumea. Împotriva globalizării și corectitudinii politice, despre dignitism & alte lucruri, tot la Alexandria Publishing House, la finalul lui 2018. CARTEA SE POATE COMANDA AICI.