Romania traieste din plin efervescenta cautarii unui candidat de succes pentru alegerile asa-zis prezidentiale din toamna. Se cauta „candidatul” dar nu se cauta „Presedintele”. Poate nici nu este nevoie! Guberniile, ca si protectoratele, nu au presedinti; iar statele esuate degeaba ii au.
Peisajul politic actual este dezolant. Dupa razboiul politico-judiciar din ultimii ani, pe „piata politica” nu mai exista oferta. Vechile personalitati au fost compromise; noi personalitati nu indraznesc sa apara. Nici unul dintre numele vehiculate nu se apropie de fisa postului. O fisa speciala intrucat este vorba despre un Presedinte post-Basescu, respectiv de unul care fie va gira statul basescizat fie va prezida procesul de debasescizare.
Traian Basescu nu va mai participa la alegeri intrucat Constitutia nu i-o permite. Alegerea succesorului sau nu inseamna, insa, doar trecerea la o alta presedintie ci continuarea sau schimbarea unui regim politic. Cum regimul Basescu (autoritar-populist si justitiar-populist, anti-national, anti-democratic si anti-social) a influentat profund organizarea si functionarea institutiilor publice, schimbarea regimului va impune si reabilitarea acestora. Totodata, cum regimul Basescu a dus la fracturarea societatii romanesti si la dezbinare nationala, precum si la dispret si izolare internationala, Presedintele care va veni, in calitatea sa de mediator intre stat si societate, ca si in cea de reprezentant-simbol al statului in relatiile internationale, va trebui sa propuna solutii pentru refacerea coeziunii si solidaritatii nationale, promovand reconcilierea nationala, readucand calmul social si restabilind influenta Romaniei in lume.
In mod surprinzator nici una dintre aceste teme nu este pusa de partidele concurente pe agenda dezbaterii publice. De ce oare? Fara indoiala intrucat jucatorii politici le socotesc nerelevante.
In aceasta tacere exista o dubla marturisire. Pe de o parte, ea ne spune ca regimul Basescu nu este exclusiv o deviere de inspiratie interna, cu origini interne sau cu surse de supravietuire interne ci una a carei perpetuare ori a carei negare se hotarasc in afara Romaniei. Pe de alta parte, ea sugereaza ca alegerea viitorului Presedinte depinde de o decizie externa si ca atare romanii au a se preocupa mai putin de personalitatea candidatilor cat de identitatea protectorului lor extern. Cu alte cuvinte, alegerile care vin nu sunt cu adevarat alegeri prezidentiale ci doar alegeri guberniale (de guvernator) iar electoratul este chemat a exprima – evident, cu caractrer consultativ – nu o simpla optiune politica ci una geo-politica. Soarta regimului se va stabili dupa aceea si in alta parte.
O suma de gesturi mult mai explicite confirma ca lucrurile asa stau. Bunaoara, ex ambasadorul american ad interrim la Bucursti, Duane Butcher, a lasat cu limba de moarte ca viitorul asa-zis presedinte al Romaniei va fi musai „prieten al Americii”. Drept pentru care, luand de buna aceasta prorocire, prezumtivii candidati, respectiv candidatii la candidatura, au facut partie la Washington.
Spre a face o bucurie „marelui licurici” transatlantic, marind astfel sansele favoritului sau, Presedintele Basescu a infierat public atitudinea conciliatorista a UE – si in special a Germaniei – fata de Rusia, cerand sanctionarea exemplara a Moscovei pentru doborarea, prin „teroristi” ucraineni interpusi, a avionului de pasageri MH17. La randul sau, delfinul dlui Basescu, Cristian Diaconescu, a facut o declaratie publica solicitandu-le contracandidatilor potentiali sa renunte la discursul electoral politicianist, sa iasa din ambiguitate si sa isi formuleze pozitia fata de condamnarea Rusiei. E drept ca, prudent din fire, dl Diaconescu a omis sa isi precizeze propria optiune dar prin chemarea sa, cumulata cu calatoria de captatio benevolentie in SUA, a sugerat ca si el este adversarul Rusiei; ceea ce, in conditiile unor alegeri geo-politice, ar echivala cu a fi „prietenul Americii”.
Pentru ca totul sa fie clar, dl Funeriu, unul dintre liderii marcanti ai formatiunii prezidentiale cu dubla identitate – partid impopular si miscare populara – PMP, a definit fara dubiu alternativa: „Cine voteaza Ponta / PSD alege Rusia; cine voteaza C. Diaconescu / PMP alege SUA!” Nici ca se putea mai limpede.
Atat de limpede incat prezumtivul „om al Moscovei”, dl Victor Ponta, a tinut sa reactioneze imediat si, fara a mai astepta rezultatul vreunei anchete internationale obiective, s-a lepadat public de Satana afirmand ca Rusia poarta „intreaga raspundere morala si politica” pentru tragedia aviatica din Ucraina de est. Et in America ego!
Opozitia „America-Rusia” absoarbe in cursa electorala deja lansata, vechile cupluri de contrarii sub semnul simplificator al carora s-au desfasurat disputele politice ale ultimilor ani: „justitie – coruptie” si „comunism – democratie”. Asadar, cine este cu PMP este cu SUA iar cine este cu SUA este cu justitia impotriva coruptiei si cu democratia impotriva comunismului! Dimpotriva, cine este cu PSD este cu Rusia iar Rusia inseamna coruptie si comunism. Simplu! Si prostii o inteleg… Sau numai prostii.
Cei mai putin prosti se intreaba care este legatura dintre Rusia de astazi si comunism dar, mai ales, de ce rusii care exporta coruptie in Romania (de regula sub acoperirera unor firme private occidentale) sunt mai rai decat exportatorii de coruptie occidentali (de regula sprijiniti de puternicile state de provenienta prin presiuni politico-diplomatice)? Nu cumva cu totii isi impart responsabilitatea pentru aducerea Romaniei in situatia de stat (cvasi)esuat?! Intrebari puse in soapta pentru ca Serviciul Roman al Iubirii (SRI) si Directia Nationala a Adevarului (DNA) vegheaza si nu permit astfel de indoieli susceptibile a corupe dogmatica puterii miluite.
Dna Monica Macovei si-a anuntat, la randu-i, aspiratii prezidentiale. Desigur, se zice, perfidul Albion nu putea ramane fara reprezentant in cursa. Oferta sa electorala va include, fara dubiu, crearea de noi locuri de munca in penitenciare, precum si reducerea deficitului bugetar national prin plata salariului de Vice-rege al Romaniei din „donatii” externe. Asa cum s-a intamplat si cu generoasa remuneratie varsata de Guvernul Majestatii Sale Britanice celei care avea sa devina mentorul preacinstitului ambasador Gitenstein, pentru consilierea Guvernului macedonean (nesolicitata de nimeni) in lupta cu corupatorii de rit rasaritean.
Tocmai pentru ca unei asemenea oferte ii este greu de facut fata, dnei Macovei nu i s-a acordat dreptul de a predica la liturghia inaugurala a Aliantei Crestinilor cu Liberalii unde, in absenta fostului „rusofil” din era USL, Crin Antonescu, si a eternului „francofil” din timpul ADA, Calin Popescu-Tariceanu, a fost impins spre rangul de prezidentiabil dl Klaus Johannis, mostenitorul legal al Grupului Etnic German. Deutschland, Deutschland uber alles! O fericita coincidenta menita a spulbera orice echivoc si a-l scuti de dubii pe alegatorul roman turmentat, a fost ca, tocmai in acest miez de ev aprins, Presedintele Germaniei l-a decorat pe dl Johannis in semn de recunoastere a tuturor faptelor bune pe care… urmeaza sa le comita.
„Lucrul bine facut e lucru nemtesc!” Iata o vorba romaneasca pe care poate conta un „candidat german” in contextul unor alegeri geo-politice. Lui ii opune dl Ponta „mandria de a fi ortodox roman”; adica punte intre intaia Roma si cea de a treia (Moscova), aflate astazi intr-un parteneriat strategic de taina, criticat la Washington dar, iata, cu potential de atractivitate la Bucuresti. Competitia identitara, cu recurs la un intreg arsenal mitologic, nu este decat o alta fata a concursului geo-politic.
Cel care ramane, totusi, nepronuntat este numele candidatului Rusiei. Dincolo de speculatiile concurentilor, identitatea acestuia ramane un secret ferecat intr-o enigma invaluita de mister. Sa nu vrea, oare, Rusia sa aiba si ea un peste pirania in mlastina strategica romaneasca? Cine o fi candidatul Moscovei? Altul decat cel al Germaniei, desigur. Ce ar fi ca, de fapt, toti sa fie candidatii Moscovei? In acest caz, teza dlui Butcher ar putea fi pastrata cu o mica ajustare: „Indiferent cine va fi ales Presedinte al Romaniei, acela va fi prieten al… Rusiei!” (sic!)
In loc de concluzii se impun trei observatii.
Prima se adreseaza candidatilor. Formularea discursului electoral intern in termeni de conflict geostrategic / identitar este deopotriva un act de imbecilitate si de iresponsabilitate. Aceasta abordare angajeaza si afecteaza interesul national. Pe de o parte, pentru ca orice prezidentiabil autentic este obligat sa propuna un proiect pentru Romania iar nu un protector al Romaniei. Pe de alta parte, intrucat, dupa alegeri, viitorul Presedinte al Romaniei va fi obligat sa coopereze inclusiv cu statele pe care acum, cu frivolitate politicianista, le demonizeaza. Or, atunci nu persoana in cauza ci natiunea romana va achita nota de plata.
A doua observatie se adreseaza partenerilor externi. Ideea ca interesele lor in Romania, prin ipoteza perfect legitime, vor fi promovate si aparate de niste „guvernatori” lipsiti de proiect national si de loialitate fata de prioritatile romanilor, este o iluzie desarta. Numai o Romanie europeana, democratica, demna, libera si prospera poate fi aliat de incredere al cuiva. Numai un lider roman care are si apara un proiect privind edificarea unei asemenea Romanii, si care in acest sens este un lider „pro-roman”, poate garanta orientarea pro-occidentala a Romaniei. (Desigur, in masura in care Occidentul insusi ramane purtatorul valorilor democratice si liberale care au adus oamenilor, la un moment dat al istoriei, libertate, securitate, prosperitate si demnitate.)
Guvernele straine gresesc lasandu-se seduse de liderii romani care nu au nimic de propus sau de cerut pentru Romania dar se declara pro-europeni sau pro-americani sau pro-altceva si, oferind falsa garantie a acestui „pro”, promit inchinarea tarii in schimbul sustinerii pretentiilor lor de a o gestiona (a se citi si spolia). Esecul constant al politicii occidentale in Europa Centrala si de Est se explica si prin insistenta obsesiva de a-i imparti pe liderii locali in „pro-rusi”, pe care i-a combatut necritic, si „pro-occidentali”, pe care i-a sprijinit necritic, fara a se baga de seama ca si unii si altii nu sunt decat mai mari sau mai mici oligarhi corupti in cautare de protector extern, al caror singur „pro” ii leaga de conturile lor bancare umflate prin acumulare primitiva de capital. Ceea ce in special Occidentul trebuie sa inteleaga este ca nici un roman care nu tine la tara lui nu ii poate fi un aliat pe care se poate baza. Un tradator de neam si un slugoi, ca si un demagog nationalist, nu poate fi „pro-american” sau „pro-german” sau „pro-francez” etc. El nu poate fi decat lichea si sluga hoata. Or, nu printre cleptocratii fara neam si fara valori morale de la Bucuresti isi vor gasi Washingtonul, Berlinul, Parisul sau Londra prieteni, ci printre romanii care, in numele unui ideal romanesc de bine si de dreptate, sunt oricand gata sa le spuna: „Domnilor, asta se poate dar asta nu se poate!”
A treia remarca se adreseaza cetatenilor Romaniei. Cand partidele cauta doar candidati care sa castige prin protectie straina, cetatenii trebuie sa caute conducatori care sa le apere interesele in tara si strainatate. Daca o vom face si vom explica bine actorilor regionali si globali ca doar prin acestia pot obtine ceva de la noi, s-ar putea ca la toamna alesul sa fie unul care nu se afla pe actuala lista de prezidentiabili si care va fi loial aliatilor externi tocmai pentru ca si numai pentru ca este loial societatii romanesti.
Autor: Adrian Severin
Sursa: Corect News
Eu cred ca viitorul presedinte interimar este cel despre care scrie in Zaharia cap.11 si va pentru cinci luni.