Contrar percepţiei care şi-a făcut loc în rândul media şi a analiştilor, potrivit căreia Islanda şi-a relansat economia după ce a lăsat băncile locale să se prăbuşească, ţara încă se confruntă cu probleme care ar putea-o împinge către un al doilea fenomen, spune Simon Black, autor al blogului Sovereign Man, într-o postare preluată de portalul financiar Zero Hedge. Povara datoriilor a rămas încă asupra cetăţenilor pentru care obiectivul achitării ipotecilor se îndatorează, dar şi asupra statului islandez care şi-a asumat împrumuturi masive pentru salvarea monedei naţionale şi a băncii centrale.
Economia este încă departe de a se fi relansat, iar greutăţile apasă încă forţa de muncă a cărei putere de cumpărare a fost erodată de inflaţie. Astfel, doar în aparenţă, Islanda este departe de punctul de plecare de acum cinci ani de zile, când creditul s-a prăbuşit trăgând în jos cea mai mare parte a sectorului bancar şi trimiţând moneda naţională în cădere liberă. Criza de atunci a fost într-atât de gravă încât Guvernul britanic a recurs la legi antiterorism pentru a pune sub sechestru active ale băncilor islandeze aflate pe teritoriul Regatului Unit. “A fost un colaps spectaculos”, aminteşte Black, primul dintr-o serie în care au urmat Irlanda, Grecia şi Cipru.
S-a construit o legendă
Islanda a abordat criza de o manieră total diferită de celelalte ţări. Politicienii sunt mândri că nu au recurs la tăieri de buget şi nu au impus măsurile de austeritate prin care au trecut alte ţări europene. Reţeta a fost, într-adevăr, alta: islandezii au impus controlul capitalului, au lăsat băncile să dea faliment şi i-au băgat pe bancheri în închisoare, aşa cum s-au lăudat în toată presa.
Acum Islanda este dată ca un model al revenirii economice. Economişti celebri, precum laureatul Premiului Nobel Paul Krugman i-au lăudat pentru că au reconstruit economia fără a recurge la austeritate. Publicaţia britanică The Telegraph chiar titra că Islanda şi-a luat medicamentul şi a ieşit din lista critică. Tot presa occidentală a afirmat că politicienii islandezi au făcut bailout pentru oamenii de rând şi i-au băgat pe bancheri la puşcărie.
Bancherii au ajuns la închisoare… şi nu prea
Cele mai multe părţi ale acestor aserţiuni sunt greşite, afirmă, însă, Black. Spre exemplu, cea cu închiderea bancherilor. De fapt, doar câţiva bancheri au fost investigaţi şi acuzaţi de fraudă. Şeful celei mai mari bănci falite islandeze, într-adevăr, a fost pus sub acuzare şi condamnat. Cât ar trebui să fie sentinţa – ne gândim – pentru cineva care a condus la deraierea economiei unei naţiuni? Condamnare pe viaţă? 30 de ani? 10 ani? Ei bine, a fost vorba numai despre nouă luni, dintre care şase luni au fost executate în regim de arest preventiv.
Statul s-a înglodat în datorii pentru a salva moneda naţională şi banca centrală
Guvernul nu a pompat bani în băncile comerciale; dar a asumat datorii masive pentru a salva cea mai mare bancă a Islandei: banca centrală. A fost diferit de ce s-a întâmplat în SUA şi Europa. În Statele Unite, Rezerva Federală Americană tipăreşte bani din nimic pentru a susţine cheltuielile guvernamentale. Prin contrast, în Islanda, de vreme ce coroana nu este valută de rezervă, statul trebuie să intre adânc în datorii pentru a da bani băncii centrale astfel încât moneda naţională să nu intre în colaps.
Datoria Islandei s-a triplat aproape peste noapte în 2008. Din 2007 şi până acum a crescut de cinci ori. În prezent, Guvernul cheltuie 17,3% din încasările bugetare numai pentru plata dobânzilor. Cea mai mare parte a acestor împrumuturi sunt datorate creditorilor externi, ceea ce pune ţara într-o situaţie foarte dificilă.
În cele din urmă, poporul islandez este responsabil pentru aceste datorii. Oamenii nu au fost, în realitate, niciodată subiectul unui bailout. Nota de plată rămâne în contul lor.
Oamenii se zbat între salariile erodate de inflaţie şi ipotecile imposibil de achitat
Deşi şomajul în Islanda a scăzut, salariile sunt încă şi mai scăzute. Moneda slabă a adus o inflaţie cu două cifre. Aşa se face că, deşi au slujbe, islandezii abia îşi mai permit câte ceva.
Că Islanda rămâne în criză ne-o spune, în primul rând, piaţa imobiliară, care este în cea mai mare parte sub apă, cu un nivel al ipotecilor mai ridicat decât valoarea actuală a imobilelor. Ratele de dobândă au crescut într-atât de mult încât mulţi islandezi sunt în amortizare negativă. Cu alte cuvinte, deşi plătesc rate lunare din ce în ce mai mari, restul de plată devine din ce în ce mai ridicat. Între timp, preţurile caselor scad dramatic. Este un paradox că stocul datoriilor ipotecare creşte, deşi valoarea caselor se reduce.
Noul prim-ministru promite o iertare pentru o parte din datorii prin intermediul unui fond de corecţie a datoriilor operat de stat. Singura problemă este că guvernul nu are bani pentru a face aşa ceva şi rulează deficite bugetare an de an, spune Black.
Abia un nou faliment ar lăsa loc relansării
Modalitatea unică prin care se poate rupe acest lanţ vicios este un faliment al Islandei, care devine scenariul cel mai probabil. Acum câţiva ani, sistemul bancar islandez era de zece ori mai mare decât întregul produs intern brut al ţării şi a intrat în colaps. Nu poţi surmonta o criză de o asemenea magnitudine doar prin PR, spune autorul blogului Sovereign Man.
În pofida faptului că media financiară reia atât de des o teză greşită, Islanda nu este o poveste despre revenire. De fapt, perpetuarea acestei percepţii este o încercare de a-i prosti pe oameni şi deocamdată merge.
“Islanda este o ţară pentru care să ne îngrijorăm, dar şi pentru care să fim entuziasmaţi”, scrie Black. Ei nu sunt în Uniunea Europeană şi nici în zona euro, aşa că sunt relativ izolaţi în problemele lor fiscale. Aceasta implică faptul că falimentul este inevitabil. Când se va întâmpla, Islandei i se vor închide pieţele internaţionale de capital şi va fi nevoită să coboare toate barierele pentru atragerea investiţiilor străine directe. Ţara are multe de oferit şi falimentul va deschide oportunităţile de relansare, conchide Simon Black.
autor: Adrian Panaite
sursA: curierulnational.ro
Adauga comentariu