Începând cu viitoarea legislatură, cei 33 de eurodeputaţi români şi 17 bulgari vor avea acelaşi salariu cu omologii lor din alte 25 de state, adică 7.665 de euro pe lună, ceea ce îi va face nababi în ţara lor, comentează AFP.
În aceste două state, printre cele mai sărace din Europa, unde salariul mediu este de aproape 350 de euro, a obţine un loc la Strasbourg este perceput ca un vis: un eurodeputat ar avea de trei ori salariul preşedintelui, de 2.140 de euro în Bulgaria şi 2.280 de euro în România.
În condiţiile în care alegerile europene nu prea trezesc interesul în aceste ţări, care au aderat în 2007, presa insistă pe interesul strict pecuniar al scrutinului din 7 iunie. “Două categorii de candidaţi se luptă pentru un post de eurodeputat: cei care vor un salariu mare, o viaţă confortabilă şi ocazia de a călători şi cei profesionişti. România are specimene din ambele categorii”, a scris recent publicaţia Banii noştri, citată de AFP.
Sunt enumerate “avantajele” care vin odată cu un loc în PE, precum şi diversele “artificii” care permit economii în privinţa cheltuielilor: “Dacă facem o adunare, se ajunge la 13.000 de euro pe lună”, spune publicaţia.
Pentru decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din România, Cristian Preda, candidat al PD-L, “miza financiară nu este importantă”. “Dacă ar fi fost, nu aş fi acceptat să predau la Universitate pentru un salariu modic”, a spus el. Dacă va fi ales, acest consilier politic al preşedintelui Traian Băsescu va fi mai bine plătit decât “şeful” său.
“Cu siguranţă este o situaţie stranie, dar nu mai stranie decât cea a funcţionarilor publici, ale căror salarii sunt mai mari decât cele ale miniştrilor sau preşedintelui”, a spus Preda.Scrutinul vine exact în condiţiile unei dezbateri asupra salariilor funcţionarilor publici din România, după dezvăluirea veniturilor “astronomice” pe care le au unii angajaţi.
În Bulgaria, “salariul de eurodeputat nu va avea niciun efect asupra atitudinii alegătorilor, care ştiu deja că cei care lucrează în instituţiile europene au salarii mari”, a spus politologul Kolio Kolev. El a spus totuşi că “o oarecare invidie ar putea fi simţită de deputaţii din Parlamentul bulgar, dar listele sunt deja făcute”.
Colegul său, Ognian Mintcev, nu exclude “tensiuni în rîndul deputaţilor”, dar spune că oricum “a fi în PE este o poziţie de elită, care provoacă invidie, ceea ce relativizează chestiunea salariilor”.
Incitaţi de a-şi face un nume la Bruxelles sau de motivaţii mai pecuniare, mulţi politicieni din cele două state s-au implicat într-o luptă dură, pentru a obţine un loc eligibil pe listele candidaţilor, bătălie ce a făcut deja victime.
În Bulgaria, un deputat foarte popular, Tatiana Donceva, s-a retras din viaţa politică, pentru că nu figura printre primii trei candidaţi ai listei socialiste. În România, fostul ministru de externe Adrian Cioroianu s-a retras din PNL, spunând că locul ce îi fusese atribuit nu este eligibil.
sursa: newsin.ro
Adauga comentariu