Chiar dacă „afacerea” Microsoft pare foarte originală în România, câteva pagini de istorie ne arată că lucrurile nu stau aşa. Există precedente, toate celebre:
Afacerea Strousberg (1868-1872)
“În 1868, domnul Carol I a pornit un amplu proiect de infrastructură feroviară atât de necesar procesului de modernizare a României. Construcţia unei reţele feroviare, care să unească nordul de sudul ţării şi să înlesnească accesul rapid în Occident, era imperios necesară. Una din magistralele acestei reţele feroviare urma să fie Roman-Bucureşti-Vârciorova, cea mai amplă şi care impunea costuri foarte ridicate. […]
Afacerea Strousberg a fost un puternic scandal politico-financiar privind concesionarea construcţiei liniei ferate Roman-Bucureşti-Vârciorova consorţiului prusian condus de Heinrich Strousberg, un antreprenor german. Neregulile descoperite ulterior în contract şi condiţiile în care s-a realizat concesionarea au provocat un puternic tumult în societatea vremii, aducând importante prejudicii statului român. Ceea ce nu s-a ştiut la vremea respectivă a fost că proiectul de acordare a concesiunii nu a fost realizat de funcţionarii Ministerului Lucrărilor Publice. Acesta a fost redactat la Berlin sub „cea mai neadormită priveghere”. Autorii nu s-au zgârcit atunci când a fost vorba de propriile privilegii (Enciclopedia României / Internet).”
Afacerea Hallier (1895-1900)
„După reunirea Dobrogei cu patria-mamă, în urma războiului de Independenţă (1877-1878), autorităţile române au fost preocupate de integrarea ei definitivă între graniţele româneşti, din punct de vedere politic, cultural şi economic. La acea dată, Constanţa dispunea de un mic port cu un acvatoriu de aproximativ 4 (patru) ha, în care adâncimea apei atingea 5,25 m, cu un singur cheu, din piatră şi lemn, cu o lungime de 334 m. […] Serviciul construcţiei portului a întocmit două proiecte pentru lucrările hidraulice : unul general, cuprinzând toate lucrările necesare, şi altul restrâns, conţinând doar o parte a acestuia. Primul proiect era evaluat la 25 400 060 lei, cu termen de executare până la 10 iulie 1902, iar cel de-al doilea avea o valoare de 12 318 022 lei, cu termen până la 10 iulie 1899. Proiectele ţineau cont de principala funcţie a portului, şi anume aceea de port de export. Ele prevedeau construirea de depozite, silozuri şi bazine pentru principalele mărfuri exportate de România, utilarea cu cele mai perfecţionate instalaţii, pentru ca manipularea mărfurilor să poată fi făcută repede şi ieftin. S-a organizat o licitaţie la care au participat case speciale renumite în Europa. Licitaţia a fost deschisă la 18 iunie 1895 pe baza proiectului restrâns, cu dreptul concurenţilor de a prezenta oferte şi pentru lucrările sporite, prevăzute în proiectul general. Dintre cele opt case participante, antrepriza Hallier şi Dietz Monnier au oferit o reducere de 21 % sub deviz, sumă în care era inclusă şi construirea liniei ferate Constanţa-Canara (Ovidiu), şi a propus o reducere cu 23,80 % din deviz pentru executarea lucrărilor proiectului general. Fiind cea mai bună ofertă şi deoarece antrepriza venise cu recomandările şi sprijinul financiar al mai multor bănci franceze şi germane, licitaţia a fost câştigată de Adrian Hallier. Hallier era un nume respectat în industria construcţiilor din acea perioadă, fiind realizatorul mai multor fortificaţii ale unor oraşe franceze şi participant activ la modernizarea portului Le Havre. (Magdalena Iacob, Universitatea “Ovidius” Constanţa).” A urmat „afacerea” Hallier, care „va persista în memoria opiniei publice şi va determina guvernul român să decidă continuarea lucrărilor din portul Constanţa cu resurse şi specialişti proprii”. Procesul de arbitraj a fost câştigat de Hallier : 6 226 632, 94 lei grei din epocă. Unul dintre avocaţii constructorului Hallier a fost celebrul Raymond Poincaré, cu a sa celebră zicere „suntem aici la porţile Orientului, unde totul trebuie luat mai puţin în serios”.
Afacerea Škoda (1930-1933)
“Afacerea Škoda a fost un puternic scandal politico-financiar care a zguduit viaţa politică din România interbelică. La baza lui a stat un contract pentru înzestrarea armatei române cu armament, în valoare de aproximativ 7 miliarde lei, semnat în 1930 de guvernul Maniu cu Uzinele de armament Škoda din Cehoslovacia. Stipulat în netă defavoare faţă de Statul Român, contractul a provocat o puternică criză politică, scoţând la iveală corupţia generalizată din aparatul administrativ al Statului, starea extrem de precară a Armatei Române, violarea secretelor de stat, implicarea politicienilor până la nivelele cele mai înalte şi culminând cu implicarea regelui Carol al II-lea şi a camarilei regale. Cazul a scandalizat opinia publică şi a fost cap de afiş pentru mai mulţi ani de la izbucnirea lui. A fost pe larg instrumentalizat de partidele şi oamenii politici, având în final un efect devastator asupra încrederii populaţiei în instituţiile statului democratic, în contextul în care Europa se afla în plin proces de înarmare şi în pragul izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial (Enciclopedia României / Internet)”.
Ce uneşte, prin ce se aseamănă “afacerile” Strousberg, Hallier, Škoda şi le constituie într-o “ramă” potrivită, clarificatoare pentru scandalul colosal în desfăşurare, “afacerea” Microsoft? Toate aceste afaceri din ultimii 150 de ani moderni ai României, inclusiv afacerea în curs Microsoft, sunt legate de momente decisive din istoria dezvoltării economice a ţării noastre : calea ferată, portul Constanţa, înzestrarea modernă a armatei române şi, recent, introducerea noilor tehnologii în şcoli şi în administraţie sau, în cazul afacerii EADS, încă nedetonată, dar amorsată şi aşteptată de toată lumea, securizarea frontierelor noastre “europene”. Încă o dată, intrarea în rândul lumii civilizate, avansate se lasă cu o imensă afacere de corupţie, afacere capabilă să destructureze din temelii casta politică, cu toate partidele sale.
Nu e încă deloc clar dacă avem o megaafacere de corupţie sau avem chiar două megaafaceri. Ce legături există între dosarul EADS şi Microsoft, altele decât prim-miniştri şi miniştri corupţi, care sunt cam aceiaşi? E evident că „afacerea” Microsoft e legată mai ales de America, chiar dacă sucursala care a operat în România e situată în Irlanda, iar „afacerea” EADS se duce spre Germania, Franţa şi Marea Britanie (Daimler-Chrysler, Lagardère, BAE Systems).
La acest moment, al declanşării campaniei pentru alegerea unui nou preşedinte, cea mai mare nedumerire a populaţiei pare a fi aceea că nu s-au operat deja faimoasele „arestări preventive”. Parlamentarii, speriaţi de moarte (politică), şi-au acordat în mare viteză o vacanţă prelungită pentru a împiedica accesul DNA la 9 miniştri şi parlamentari, foşti şi actuali. Dar ceilalţi, „şefi de cabinet”, oameni de afaceri din IT, directori nu au nici o imunitate, şi totuşi nimeni nu-i anchetează sau arestează. De asemenea, pentru populaţia care votează nu e deloc clar de ce preşedintele PSD, care e şi candidat, nu a cerut deja demisia din partid a Ecaterinei Andronescu, a lui Şerban Mihăilescu şi a lui Dan Nica, aşa cum s-a procedat, cu suspectă celeritate, într-un caz mult mai neclar, cel al lui Adrian Severin. Ecaterina Andronescu, prestatoare de sute, de mii de ore pe televiziuni, o Şeherezadă modernă, dar ternă şi plicticoasă, s-a exprimat chiar cu mult tupeu : „Îmi dau foc în piaţa publică dacă cineva îmi pune în cârcă asemenea lucruri.” Andronescu este cercetată pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani în perioada în care a fost ministru.
George Maior s-a grăbit să-şi anunţe disponibilitatea de a-şi prezenta „democratic” demisia noului preşedinte care va fi ales în noiembrie. Agenţii „acoperiţi” din media, colegii lui Turcescu, s-au grăbit şi ei să aplaude marele gest al marelui om şi să-l propună imediat pentru postul de prim-ministru. Pentru care merite sau competenţe? Pentru opt ani de servitorie docilă la Băsescu, la grupul de la Cluj şi la străinătate? Sau mai degrabă George Maior, care-şi cunoaşte bine implicarea în megadosarele în curs, mai ales EADS, mai ales afacerea cu fregatele, vrea să spele putina în timp util? Afacerile Microsoft şi EADS au început încă de pe vremea fostului şef al lui George Maior, Adrian Năstase, dar au continuat în toţi aceşti ultimi 8 ani de când a fost numit şef la SRI. Şi unde a fost şi falsul campion al luptei împotriva corupţiei, Traian Băsescu, sub al cărui ochi de Polifem s-au desfăşurat toate aceste grozăvii?
Şi dacă tot vorbim de demisii, de ce nu se retrage Victor Ponta din funcţia de prim-ministru pe timpul campaniei electorale? Nu ar fi o obligaţie elementar democratică să se pună pe picior de egalitate cu ceilalţi concurenţi, aşa cum a procedat deja Teodor Meleşcanu?
Ce poate fi mai straniu decât să fii obligat să alegi între candidaţi care pot ajunge la puşcărie în lunile următoare?
Autor: Petru Romosan
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu