Politică

Adrian Severin: ”Am spus adevaruri ce erau in mintea si in sufletul tuturor. Iesirea lor la suprafata si confirmarea lor in masa ar putea constitui o forta materiala de care unii se tem foarte.”

DICTATURAm constatat, nu fara o anumita surpriza, ca textul publicat de mine ieri seara sub titlul “Am revenit la dictatura carlista”, a trezit o emotie foarte puternica. Televiziuni care de cativa ani buni nu mi-au acordat nici o atentie au rupt tacerea doar spre a spune ca… nu trebuie sa mi se dea atentie. Ziare ale caror afilieri sunt cunoscute, s-au grabit sa dea interpretari tendentioase spuselor mele, neuitand sa mentioneze ca indiferent ce as spune nu este cazul sa fiu crezut. Postaci furiosi au iesit din adormire reiterand vechi acuzatii mincinoase la adresa mea, oricum fara vreo legatura cu continutul textului meu. Singura explicatie este aceea ca am spus adevaruri ce erau in mintea si in sufletul tuturor. Iesirea lor la suprafata si confirmarea lor in masa ar putea constitui o forta materiala de care unii se tem foarte.

Vazand aceasta si tinand seama de faptul ca in textul generator al atator controverse am formulat mai degraba concluzii, socotind ca argumentele sunt evidente si cunoscute, ma vad obligat ca in cele ce urmeaza sa fac unele precizari. Sper ca ele vor limita interpretarile gresite, fie ele de buna credinta sau de rea credinta.

Nu am fost si nu sunt un admirator al Guvernului Ponta si al lui Victor Ponta ca persoana. Nu pot sa nu observ insa ca “populatia”, “cetatenii” Romaniei nu erau (cel putin la nivelul unei mase critice) impotriva acestui guvern intrucat in plan imediat nu aveau de ce fi impotriva.

Initial demonstratiile amorsate de tragedia de la Clubul Colectiv nici nu au cerut demisia guvernului. Aceasta cerere a aparut mai tarziu, fara nici o legatura logica cu cele petrecute acolo. Asadar Guvernul Ponta a cazut fara o criza sociala, economica sau politica. In nici o tara serioasa demonstratiile acelea nu ar fi dus la caderea guvernului. Prin urmare, guvernul a fost inlaturat in mod artificial, fortat, adica printr-o miscare / lovitura de forta. El nu a fost demis prin motiune de cenzura si nici schimbat prin alegeri, asa cum o cer regulile democratiei.

Partidele au fost fortate sa achieseze la acest deznodamant. De catre cine? De liderii lor. De ce? Poate pt ca erau santajati de DNA. Poate pentru ca au ajuns la o intelegere secreta cu Johannis. Poate din ambele cauze. Poate din altele.

Votul Parlamentului nu a legitimat guvernul. Asta nu numai pt ca Parlamentul a votat sub presiune ci mai ales pentru ca parlamentarii aveau mandat sa foloseasca puterea incredintata lor spre a guverna iar nu spre a o “subcontracta” unora care nu fusesera alesi de electorat si nu raspundeau in fata lui.

De ce s-a ajuns la acest “guvern personal” al Presedintelui? Pot numai sa presupun.

Astazi stim insa de ce Carol al II-lea a instituit dictatura regala. A facut-o pentru a acumula puterea necesara limitarii dorintei oligarhilor nationali (dintre care si el facea parte) de a monopoliza accesul la resursele Romaniei, in asa fel incat sa faca posibila satisfacerea pretentiilor corporatiilor straine (in special germane) de a acceda la aceleasi resurse trecand peste rezistenta elitelor romanesti, evident “corupte”. Prin aceasta manevra Carol a sperat ca va putea negocia accesul strainatatii la amintitele resurse in termeni rezonabili, care sa tina seama si de interesele capitalului romanesc.

Pentru protagonistii europeni ai razboiului mondial in curs de a izbucni (in special pt Germania), aceasta nu a fost de ajuns. De aceea Carol a fost in cele din urma debarcat si s-a trecut la alte forme de dictatura mai severe dar toate caracterizate de incercarea de a salva ce se mai putea din suveranitatea Romaniei. Ca sa iasa din incurcatura romanii au trecut prin razboi, prin teroare, prin tot felul de alte crize si prin revolutie.

Ramane de vazut ce va face acum Presedintele Johannis cu “guvernul sau”.

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin