C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Adevaratul sens al reformei pe care, pana acum, Romania la cautat in zadar

Recenta dezbatere din Parlamentul European cu privire la România, convocata de reprezentantii Partidului Popular European, s-a transformat, fara voia promotorilor, într-o victorie a stângii europene.

Incidentul a putut parea exotic, mai ales prin neparticiparea reprezentantilor PPE, care convocasera reuniunea spre a da înca un semnal ca îsi sprijina partenerii români din PDL. Însa el a indicat, de fapt, temperatura politica a Europei Unite, una în care reprezentantii dreptei sunt în mare pierdere de viteza. Chiar daca mai pastreaza majoritatea în Parlamentul European si în Comisia Europeana, popularii au pierdut-o deja în statele membre, iar, daca tendinta actuala se mentine, anul 2014 va marca si o înfrângere la euroalegeri.

A fost, mai întâi, înca înainte de declansarea crizei, prabusirea dreptei crestin-democrate din Polonia. Stat mare, cu o influenta crescânda în UE si cu o economie care a rezistat foarte bine crizei, Polonia s-a înclinat catre liberali, iar alegerile prezidentiale care au urmat celor parlamentare au consfintit deplina înfrângere a popularilor. De altfel, o fractiune a popularilor polonezi a si parasit PPE dupa aceasta înfrângere, înfiintând, împreuna cu conservatorii britanici, un grup parlamentar conservator, distinct de cel popular.

Au urmat Danemarca si Franta, Belgia si Croatia (stat în curs de aderare, în care ultimele doua cicluri de alegeri au consfintit un tandem presedinte-premier social-democrat). În Germania, Italia si Spania, sondajele arata o înfrângere la mare distanta a reprezentantilor dreptei, iar în primele doua dintre acestea, la anul sunt programate alegeri parlamentare. Exceptiile numite Grecia sau Ungaria nu pot tulbura simetria acestui tablou, din cauza ca acolo înfrângerile stângii s-au datorat crizei, iar partidele populare nu au reusit decât 1) sa creeze mari suspiciuni cu privire la angajamentele lor democratice (la Budapesta) si 2) sa conduca un guvern de uniune nationala, în care au o marja de manevra limitata (la Atena). În fine, la Bucuresti rasturnarea majoritatii PDL si refacerea unitatii stângii consfinteste generalizarea unui proces la scara europeana. Mai ales daca la alegerile din 9 decembrie se va obtine majoritatea scontata, conform sondajelor.

Procesul de revenire a stângii europene a fost comentat, pâna acum, mai ales în termeni de criza. S-a spus ca actuala criza economica si financiara globala a erodat guvernele de dreapta si a permis stângii sa recupereze un handicap care, în urma cu numai cinci ani, parea de nesurmontat. E o explicatie facila, cu care mai pot fi pacaliti doar naivii.

Exista, mai întâi, câteva detalii care prabusesc aceasta imagine, a unei stângi demagogice si populiste, care recupereaza pe eroziunea adversarului aflat în lupta cu criza.
Mai întâi, as atrage atentia ca nu toata stânga a profitat de pe urma crizei capitalismului, capitalizând un discurs populist si demagogic. Comunistii, mult mai bine reprezentati în Occident decât în Est, nu au câstigat nimic. Dimpotriva, criza a accentuat disolutia sectara a partidelor comuniste, care nu au obtinut nimic – nici macar în Grecia! – de pe urma discursurilor anticapitaliste. Singura care a crescut de pe urma acestui tip de comportament politic antisistem a fost extrema dreapta, nu stânga.

În al doilea rând, stânga a câstigat în tari în care guvernele de dreapta s-au descurcat relativ bine împotriva crizei, ca Franta sau Danemarca. Nu saracirea brusca a unor paturi ale populatiei, nu prabusirea protectiei sociale, nu somajul au facut ca la Palatele Elysée si Matignon, de exemplu, sa se afle, acum, socialistii.

În al treilea rând, stânga conduce în sondaje si în tari în care guvernele de dreapta tin piept, prin masuri dure, dificultatilor provocate de criza, ca Italia si Spania. Ca si în tari în care gestiunea economica a guvernului a fost una admirabila, ca Germania dnei Angela Merkel. În ciuda acestor performante si a evidentei batalii pe care popularii o dau, în aceste state membre, împotriva consecintelor crizei euro, dreapta este surclasata în sondaje de catre social-democrati, analistii vorbind, cel putin în Germania si Italia, de o inevitabila înlocuire, peste câteva luni, a popularilor cu majoritati dominate de socialisti.

E limpede, cred, ca actuala criza economica si financiara nu este cauza acestei rasturnari în optiunile electoratului european. Nu discursurile demagogice anti-capitaliste au adus si vor aduce si în alte tari stânga la putere. Ci altceva. Si anume, eroziunea modelului economic si social promovat, în ultimii 15 ani, de catre crestin-democratie si necesitatea, resimtita de paturi tot mai largi ale populatiei – de la intelectuali, la întreprinzatori –, unei noi orientari, unui nou elan, la nivel european. Pe care ideologia restrictiva si chiar represiva a dreptei nu îl permite.

Nu ma refer la ceea ce Anthony Giddens numea „o a treia cale“. Stim deja, din esecul experientelor postcolonialiste, ca o asemenea cale este imposibila. Stânga europeana (ma refer, desigur, la stânga social-democrata, nu la diversele curente de extrema stânga) nu este anticapitalista, nici bolsevica. Si, mai ales, nu asta asteapta europenii de la social-democrati.

As spune, în primul rând, ca europenii doresc o reechilibrare a balantei între individual si colectiv, în viata de zi cu zi. Dreapta, dintr-un anticomunism care si el poate fi calificat drept demagogic, a dezechilibrat aceasta balanta, împingând sistemul de valori catre o dominatie absoluta a celor individuale. Expresia cea mai înalta a acestui dezechilibru a reprezentat-o felul în care dreapta la putere în majoritatea Europei a tratat criza bancilor, în 2008-2009: dupa o foarte rentabila privatizare a profiturilor obtinute din speculatii dincolo de limita legii, s-a trecut, pentru salvarea bancilor în pericol, la socializarea pagubelor. Aceasta masura, probabil justificata în contextul urgentei prezervarii unor echilibre macro-economice, s-a dovedit sinucigasa ideologic, pentru populari. Ea a demonstrat ca motorul economiei nu este, asa cum sustine dreapta, dorinta de profit a individului, ci legitimitatea sociala a activitatii economice este cea care o valideaza. Mai ales ca, dupa banci, au trebuit salvate – prin împrumuturi si ajutoare rambursabile – ramurile industriale de baza: constructia de automobile, siderurgia.

As mai spune, în al doilea rând, ca regresul dreptei este o consecinta inevitabila a integrarii europene. Nu pentru ca în Uniune au intrat, în 2004-2007, state foste comuniste. Ci pentru ca aceasta largire fara precedent a UE a aratat cât de ample sunt bazele comune, colective, ale constructiei europene. Suntem împreuna pentru ca împartasim un sistem comun de valori, în care cele individuale fac pandant, în mod armonios, cu cele colective. UE nu poate functiona exclusiv pe seama aranjamentelor politice si economice, ea este o uniune de valori sociale si culturale mult mai vechi, de fapt, decât însusi capitalismul. Cetatenii europeni au înteles, cred, ca sistemul capitalist, cel mai bun din cele cunoscute de omenire, este un mijloc, nu un scop al Uniunii noastre. Social-democratia, spre deosebire de crestin-democratie, ofera o abordare mai ampla si, as zice, mai generoasa a conceptului european.

Nici inflexibilitatea ideologica a popularilor în materie de economie si de protectie sociala – lucru de mirare, de altfel, câta vreme PPE este extrem de lax în toate celelalte câmpuri ideologice – nu îi ajuta sa se mentina la putere, într-o lume în plina schimbare, în care economiile unor state emergente (China, Brazilia, India), cu prea putine elemente capitaliste, fac o concurenta tot mai greu de suportat Batrânului Continent. Europa nu trebuie, desigur, sa încerce sa devina o China doar spre a fi competitiva, dar e limpede ca mecanismele economice si sociale ale continentului, multe, ramase la nivelul din timpul Razboiului Rece, trebuie revizuite rapid, daca dorim sa ne pastram standardul de viata si sistemele sociale. Politicile economice de delocalizare a industriei trebuie înlocuite de politici noi, prin care industriile grele si poluante sa lase locul unora noi, ecologice si cu continut tehnologic ridicat, prezervându-se locurile de munca si tesutul socio-cultural traditional al regiunilor europene. Simpla aplicare a legilor economice de dreapta, prin care tot ce nu face profit trebuie mutat acolo unde costurile reduse cu forta munca permit profituri, risca sa transforme Europa într-o colonie economica a Chinei, în care costurile protectiei sociale si standardul de viata sa nu mai poata fi mentinute. Caci pe credit e limpede ca nu pot fi mentinute la nesfârsit: exemplul Greciei e edificator, în acest sens.

Va fi ocolita România de acest val de stânga care a cuprins continentul? Vom ramâne din nou o trista exceptie, fara parteneri si fara contacte, cum am fost de atâtea ori? Semnalele transmise de unele institutii europene, în timpul crizei referendumului, par a fi îngrijoratoare, în acest sens. Însa nu cred ca acesti comisari si europarlamentari ai PPE vor reusi sa întoarca valul de încredere populara, care a propulsat USL la guvernare. Dezbaterile provocate de esecul privatizarii Oltchim arata ca românii au devenit, în sfârsit, constienti de responsabilitatea cu care trebuie abordate chestiunile economice si, mai ales, de impactul social enorm pe care l-a dobândit, mai ales într-o tara relativ saraca, economia. Caci social-democratia româna nu îsi propune sa le dea oamenilor salarii pe mai departe, indiferent de rezultatele activitatii economice, ci sa se ocupe, pentru prima data dupa 1989, de economie în relatie nemijlocita cu socialul.

Acesta este, de fapt, sensul adevarat al reformei. Pe care, pâna acum, România l-a cautat în zadar.

AUTOR: IONUT VULPESCU
sursa: revistacultura.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss