Adevărata moştenire lăsată de Traian Băsescu – un stat mafiot

Toate laudele la adresa Justiţiei din România, pe care oficialii europeni şi americani le-au transmis în ultimii 10 ani, nu fac altceva decît să sublinieze un lucru tragic: că statul mafiot, întărit continuu după Revoluţie, a atins apogeul său în cele două mandate ale lui Traian Băsescu la Cotroceni. Aceasta este, de fapt, adevărata moştenire lăsată urmaşilor de către fostul preşedinte al ţării!

A spune că valul uriaş de arestări la nivel înalt este motiv de mîndrie pentru clasa politică şi liderii săi, pentru că, vezi, Doamne!, ei au făcut ca Justiţia să funcţioneze, este o imensă prostie. Este ca şi cum ai spune că într-o societate în care nu există corupţie şi, implicit, nici dosare penale cu această speţă, Justiţia nu funcţionează, ceea ce ar fi o prostie la fel de mare. Sau ca şi cum ar spune cineva că dacă într-o ţară nu există nici un caz de SIDA, înseamnă că medicii de acolo sînt nepricepuţi!

Aşa stau lucrurile şi cu Traian Băsescu. O mulţime de ţuţeri din preajma lui nu contenesc să arunce în spaţiul public ideea că el, şeful statului, are vreun merit în funcţionarea Justiţiei, cînd se poate vedea cu ochiul liber că tocmai Traian Băsescu este cel în jurul căruia s-a dezvoltat Corupţia ca fenomen. Sînt aici mai multe paliere care pot confirma această chestiune şi vom încerca mai jos să dăm la o parte colţul cearşafului pentru a vedea mai bine această realitate.

Cea mai importantă chestiune care trebuie musai să fie lămurită este dacă, la numirea în funcţiile în care este obligatorie semnătura preşedintelui, serviciile secrete din subordinea acestuia l-au informat despre problemele ce ţin de mapa profesională a celui propus. Aici lucrurile sînt simple şi se pot lămuri într-o clipă: există sau nu un document scris de care preşedintele a avut cunoştinţă despre scheletele din dulapul unui ministru, judecător sau procuror înainte de semnarea documentelor de numire. Dacă ştia – el este vinovat de tăinuire, iar dacă nu a fost informat – şefii serviciilor responsabile trebuie să să dea socoteală. Ori, ori – altă cale nu există, iar acest răspuns este obligatoriu să fie oferit opiniei publice, în locul hlamidei anticorupţiei pe care şi-o pune acum Traian Băsescu. Pe lista aceasta de corupţi se află Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiţiei, Cristian David, fost ministru de Interne, Alina Bica, fostă şefă a DIICOT, Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, Varujan Vosganian, fost ministru de Finanţe, Ioan Mureşan, fost ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remeş, fost ministru de Finanţe, Victor Babiuc, fost ministru al Apărării,Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, George Copos, fost ministru de stat pentru IMM-uri, Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicaţiilor, Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei şi Comerţului, Monica Iacob-Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului – toţi aflaţi acum în arest, în anchete penale sau chiar sub mandate de executare. Nu se poate ca Băsescu să se bată acum cu pumnii în piept că este port-drapelul anticorupţiei, cînd tocmai semnătura lui este pe actul lor de numire a multora dintre ei, iar cu unii a fost coleg de cabinet! Că doar nu sîntem la spitalul de nebuni. Lista aceasta nu e nici pe departe semnul unei reuşite a mandatului lui Băsescu, ci dovada irefutabilă a unui imens eşec! Păi, dacă arestarea unor miniştri aduce atîtea foloase de imagine României şi preşedintelui, avem la îndemînă două mijloace de a fi aplaudaţi de întreaga planetă: ori îi arestăm pe toţi chiar la numire, ori îi numim în aceste funcţii pe fraţii Cămătaru sau pe cei din clanul Potroacă, astfel încît arestarea lor să ne aducă laudele Europei!

Ceea ce realmente ne sperie însă la Traian Băsescu nu e afirmarea rolului său în independenţa Justiţiei, în buna sa funcţionare (pînă la urmă subiectivismul înseamnă şi exagerarea propriilor merite), ci băţoşenia lui orgolioasă, care se traduce printr-un mesaj des afirmat pînă de curînd, prin care ne spunea că, deşi, chipurile, ar vrea să se retragă din politică, va veni vremea cînd va fi rugat de toată lumea să se întoarcă pentru a salva din nou ţara! Iată ce declara Băsescu la 1 februarie 2014 în faţa jurnaliştilor acreditaţi la Bundestag:„«Corupţia în România este sistemică, corupţia în România este endemică». Contrazic aceste afirmaţii. Vreau să ştiţi că instituţiile statului român au început să lupte fără menajamente cu corupţia şi este, dacă vreţi, o bucurie a mandatului meu că am reuşit să ţin Justiţia departe de influenţa politică, prin atribuţiunile pe care un preşedinte ales direct le are”. Cum e posibil ca, pe de o parte, să auzi că opinia publică vorbeşte despre o corupţie sistemică, endemică şi, pe de altă parte, să spui că eşti mîndru că Justiţia a început în mandatul tău să lupte cu ea? Păi, dacă Justiţia luptă cu corupţia, înseamnă că aceasta există şi dacă există în timpul mandatului tău asta înseamnă că eşti şi tu vinovat, căci majoritatea arestaţilor au fost numiţi chiar de către tine! Ca să nu mai spunem că Dorin Cocoş, Bitner sau Popoviciu sînt nişte apropiaţi ai dumitale. Şi ar mai fi ceva ciudat în declaraţia fostului preşedinte: cum să afirmi senin că ai ţinut Justiţia departe de influenţa politică, fără să-ţi dai seama că asta înseamnă că tu însuţi ţi-ai băgat nasul unde nu-ţi fierbe oala?

O concluzie este cît se poate de firească. Arestarea atîtor demnitari numiţi chiar de către Traian Băsescu afirmă existenţa corupţiei în ceea ce se numeşte „mandatele lui Băsescu”, iar istoria va reţine lucrurile exact aşa: în timpul acestor mandate, în România „corupţia a devenit sistemică, endemică”, propoziţie ce nu conţine absolut nimic laudativ.

Pe aceste considerente, Traian Băsescu trebuie să înţeleagă faptul că nici măcar el nu a fost şi nu va fi altceva decît un trecător prin viaţa noastră, un om cu bune şi rele, un ipochimen indimenticabil, aşa cum este fiecare dintre noi. Dacă vrea cu adevărat să facă un bine poporului pe care l-a condus 10 ani, Traian Băsescu trebuie să ne lase în pace, să respirăm şi altceva decît hăhăielile sale în care doar numele Elenei Udrea avea accente serafice. Ura lui faţă de orice ne-a ajuns pînă în gît, dorinţa lui bolnavă de a-şi vedea adversarii umiliţi ne-a făcut şi pe noi să ne uităm chiorîş la apropiaţi. Avem nevoie de un aer curat, în care Traian Băsescu n-are loc, avem nevoie să descoperim că, în afara zăngănitului de cătuşe, mai există şi alte obiective: cultură, sănătate, învăţămînt, de care depinde chiar viaţa noastră.

Justiţia trebuie să fie lăsată să se ocupe de infractori, fără ca vreun politician să se amestece în treburile ei pentru a se lăuda apoi că el a ţinut-o departe de jocurile politice. Lăsaţi-o aşa, de capul ei, liberă, orfană de părinţi grijulii care vor să-i controleze fiecare mişcare!

Iată de ce, prieteneşte, trebuie să-i spunem răspicat lui Traian Băsescu, în limbajul colocvial atît de drag lui: „lasă-ne, frate, să trăim şi noi liniştiţi; nu ne mai ţine pe toţi în peştera aceea platoniană pentru a ne arăta soarele tău artificial; lasă-ne să ne bucurăm de soarele real al unei societăţi calme, în care viaţa noastră să nu mai depindă de tine şi de ai tăi; lasă-ne, nea Traiane, să fim şi noi oameni normali, lasă-ne să te uităm frumos!”.

Autor: Ion Spanu

Sursa: Cotidianul