Analize și opinii Politică

Adevarata eliberare

Eram serb, iobag, si aveam de indeplinit diverse biruri, in cap cu mucarerul, dar si gostina, vacaritul, fu­ma­ritul si multe altele, vai de zilele mele, caci altfel ma afumau pe mine. Peschesul cel mare il lua Voda, dar mai aveam un rand si la boier, plus unul la egumen care nu ma slabea nici el, afurisindu-ma. Tara era bajenita, supta de toate darurile ei, cotropita fara istov. Catane unguresti de principe protector isi faceau deseori aparitia pe mosie, printre altii, cu chip sa ne ocroteasca, dar bagand sila in traiul si avutul nostru. Mi-au luat fete pentru imperecheri scarbavnice lnaltul Divan si feti dinainte hotarati pentru turcit. Era jale, cum oi fi rabdat? Hulpavii imi faceau legea, iar lor, Padisahul, Vizirul, agalele, pasalele…

Pe urma m-au mai eliberat, adica a ve­nit rusul si mi-a dat cum a vrut el un Regu­lament Organic.

Pe urma m-am eliberat si mai tare, ca a pus neamtul o clipa mana pe carma, si-n scurta vreme iarasi rusul mi-a spus ce sa fac, cat sa-i dau, cum s-o carmesc, cum sa vorbesc, cum sa cuget; si mi-a luat indesat. Mi-a luat insa si capeteniile de pe cap, si le-a taiat capul, ajutandu-se de comisari bozgori si venetici. Imi spunea dinainte cati insi am de scos datori si cati vinovati, – stia dinainte, al dracului! Mi-a sparcuit si din tineret, mi-a pus calus la gura!.. M-a tinut la ochi!…

Dar uite ca a venit vremea sa ma eliberez de tot si sa ma ajut: cu FMI. Sunt prieteni buni, chibzuiesc ei pentru mine, pentru noi, lasa lesa potrivita. Nu mai platesc pesches, platesc dobanzi. Nu ma mai afuma, se multumeste numai cu avutul, casa, pamant, bani, ce-o fi. Boiernasii desigur, trebuie tinuti, si egumenii! Castigurile le ia barosanul strain cu socoteala, te lasa sa mai respiri. Ungurii, altadata impovaratori, acum ajuta cu tot sufletul, pun ei ordine la noi in treburi. Fetele pe care le dadeam isi fac acum rostul liber prin porturile altora, unde mai iau si gologani. Fetii nostri se duc cu voie buna sa munceasca la altii, dupa ce i-am scolit aici. Regulamentele nu mai sunt Organice, dar sunt bune si stricte, cat sa nu mai iesi din nevointi. Nu mai dai fumarit, ci taxe progresive pentru energie si combustibili. Nu mai dai gostina pentru porci, caci s-au umanizat. Multe dobitoace au intrat in Colegiu, fac excursii, mugesc frumos, se balega cu distinctie, nu ca altadata.

FMI-ul isi bate acum saracul capul pentru noi, ne spune cati sa dam afara, cate paturi sa punem la cate spitale ramase, ce boli avem voie sa facem, cati morti prevedem. Pe belitori si smecheri ii trecem prin asa zisa justitie, adica ii aratam la TV, le facem putina asuprire si le dam drumul. FMI se baga in piete cu chibzuinta, ne fac preturi, ne spun (ca sa nu ne doara capul) ce mai avem de lichidat. Desfiinteaza ici, desfiinteaza colo, incet, cu masura, cu bunavointa, nu cu anasana, ca altadata.

Am aflat ca vor reglementa si cate echipe sa joace in liga I, cati jucatori sa aiba o echipa, cate goluri sa dea un inaintas, cu ce picior. Se pare ca vor sa schimbe, tot amiabil, si degetele de la o mana. E in lucru un regulament cu cate fasii de carne sa putem pune la o ciorba de burta. Fratii unguri nu ne mai apasa, ei jinduiesc acum pentru Ungaria, aici vor numai caimacul. Tiganii sunt si ei, in sfarsit, la larg, le zice romi, adica romani prescurtati. E peste tot omenie si prietenie ce nu s-a vazut, Voda asculta acum doine vesele dinspre Ocean. La sefie e venit caimacanul FMI Franks, om de toata nadejdea. E o adevarata suprema eliberare!

Paul Everac
sursa: cronicaromana.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Iluzia libertatii :)
    Mai era un articol pe aici pe undeva despre fermele umane. Cica sunt mai productive daca au impresia ca isi aleg singure destinul :) Vacilor le pui Beethoven sa dea mai mult lapte iar umanoiziolr le dai iluzia ca au libertatea de a-si alege jugul :)
    Sarcasmul asta ma face sa rad isteric :(

  • Imi place articolul. P.E. pare un bunic sfatos care vorbeste calm despre niste lucruri grave dar cu grija sa nu-si sperie nepotul. Cine are de inteles intelege cine nu Noapte Buna!