C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Adevar incomod

Criza datoriilor suverane s-a dovedit a fi un inamic deosebit de incomod pentru autoritatile Uniunii Europene. Atat ex­pertii, cat si politicienii europeni se as­teptau ca urmatoarea tara in care se va manifesta criza datoriilor suverane va fi Spania, dar se pare ca investitorii institutionali au avut o alta parere si au atacat activele italiene. Desigur, in zilele urmatoare noi vom auzi o serie de atacuri impotriva “speculantilor” si “profitorilor” care incearca sa ob­tina beneficii de pe urma crizei italiene, dar in cazul dat aceste atacuri nu au vreun sens sau vreun merit. Speculantii care au prabusit vineri piata italiana cu 3,5%, iar luni au provocat o repetare a caderii, nu fac decat sa semnaleze prin actiunile lor existenta unor probleme reale in economia italiana. Ministrul de finante din guvernul Berlusconi ameninta cu doua saptamani in urma ca isi va da demisia din cauza inabilitatii guvernului de a implementa o reforma bugetara viabila. Se pare ca astazi are toate motivele sa regrete ca demisia nu a fost depusa.

Italia are de rostogolit o datorie de peste 900 de miliarde de Euro in urmatorii cinci ani, iar economia nu da semne ca ar fi capabila sa sustina in conti­nuare deservirea unei datorii de asemenea dimensiuni. Un cunoscut expert in domeniul datoriei pu­blice, Nicolas Spiro a oferit in paginile Financial Times o explicatie perfecta pentru acutizarea crizei italiene: “Italia incepe sa fie vazuta asa cum a fost intotdeauna, adica drept o economie periferica cu o datorie publica mult prea mare si cu sanse de crestere mult prea mici”. Inainte de declansarea cri­zei din Grecia, investitorii institutionali au fost dis­pusi sa aiba incredere in capacitatea Bancii Centrale Europene si a liderilor politici europeni de a gasi bani pentru evitarea falimentelor din zona euro.

Astazi, dupa ce s-a constatat ca a fost nevoie de un colosal efort politic si economic pentru a face rost de 12 miliarde de Euro pentru salvarea Greciei, incre­derea investitorilor in abilitatea establishment-ului european de a salva de la faliment o economie de dimensiunea celei italiene a disparut fara urma. Mai grav decat atat, riscul de contagiune despre care s-a tot discutat in ultimul timp a inceput sa se manifeste in sistemul bancar european. Un eventual faliment al sistemului bancar din Grecia ar fi fost absolut devastator pentru stabilitatea sistemului financiar european, dar totusi suficient de multi observatori, in­vestitori si politicieni se puteau amagi cu ideea ca bancile europene vor gasi o solutie magica sa ramana solva­bile chiar si dupa implozia Greciei. Spre deosebire de situatia in care sursa riscurilor de solvabilitate era sistemul bancar elen, prabusirea sistemului bancar ita­lian va duce la insolventa aproape instantanee a majoritatii bancilor mari din Uniunea Europeana pentru ca expunerile acestor banci la datoria suve­rana a Italiei si la creditele acordate bancilor italiene este mult prea mare pentru a fi compensata prin eforturile statelor din UE si aproape nimeni nu crede ca ar exista vreo solutie viabila pentru aceasta pro­blema. De fapt, o compensare este posibila, dar numai cu bani “printati” care ar declansa o inflatie de ordinul zecilor de procente, distrugand astfel atat puterea de cumparare a consumatorilor si companiilor euro­pene, dar si transformand in praf economiile de o viata ale europenilor de varsta a treia. Este evident ca niciun politician european nu va accepta o astfel de solutie. Din aceasta cauza, actiunile mai multor banci europene scad impreuna cu actiunile bancilor italiene, semnalandu-se astfel existenta unei legaturi ombilicale intre sistemul bancar european si cel italian.

Politicienii europeni si specialistii Bancii Centrale Europene vor trebui sa manifeste o inventivitate iesita din comun pentru a gasi o solutie la criza itali­ana. Calculele cele mai optimiste care se vehiculeaza pe bursa zvonurilor indica un cost de peste 750 de miliarde de euro in urmatorii patru ani, sau cel putin 40 de miliarde pentru a mai castiga timp pana la mijlocul toamnei. Orice ar face establishment-ul eu­ropean, este clar ca sfarsitul Uniunii Europene este din ce in ce mai aproape, iar sfarsitul crizei este din ce in ce mai departe. Acesta este cel mai incomod adevar al zilei de astazi.

sursa: cronicaromana.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss