Biblia ne spune că Adam și Eva știau că, dacă vor mânca din pomul binelui și al răului, vor muri. Dar ei, plictisiți prin Rai, ”au ales” să guste din mărul cu pricina și, nu doar că au făcut alegerea asta, dar au proiectat vinovăția; Adam a zis că Eva e de vină, iar Eva a zis că-I șarpele! Consecințele acestei alegeri s-au desfășurat apoi de la sine; ai ales să cunoști binele și răul, iată-l. Ceea ce alegi are consecințe. Într-o zi sau alta, consecințele se desfășoară automat, întâmplările curg, lucrurile se întâmplă de la sine, dar întotdeauna rădăcinile lor se ascund într-o alegere, fie și una pe care am uitat-o, dar – mai ales – una de care nu suntem conștienți. Precum Adam, Eva și șarpele, acest trio care umbla prin Rai și nu trebuia decât să nu se apropie de pomul interzis, ne plimbăm și noi prin Raiul existenței în fiecare clipă și mușcăm din pomul cu pricina, fără să ne asumăm această alegere. Incapacitatea noastră de a ne asuma responsabilitatea pentru tot ce ni se întâmplă, pentru alegerile noastre de zi cu zi, ne incită să vedem vinovatul în lume, să-l arătăm cu degetul, să-l acuzăm și să-l urâm pentru că trăim consecințele propriei noastre alegeri de a ”mânca” din pomul interzis.
Proiecția vinovăției pare a fi cauzată de o alegere pe care nu o asumăm. Ori de câte ori conștiența omenească vede cu încrâncenare vinovatul în altă parte, îl blamează pe acesta, îl spulberă, îl disecă și îl acuză se întâmplă pentru că ne imaginăm că altcineva poate alege în locul nostru și că alegerea aceluia ne face rău.
Conștiența luminată de adevăr este capabilă să discearnă, iar discernământul își asumă cele întâmplate ca o consecință a propriei alegeri; aceasta îi dă liberului arbitru puterea de a striga ”da, am mușcat din măr, am făcut păcatul și îmi asum consecințele, deci nu învinuiesc pe nimeni pentru ce mi se întâmplă”. Numai în clipa în care avem puterea de a ne recunoaște alegerea, avem puterea să acceptăm, să vedem limpede, să percepem clar și coerent, iar claritatea aceasta a conștiinței ne face conștienți de faptul că, oricine ne-ar atrage în capcana de a mușca din măr, noi suntem aceia care aleg să muște. Oricine ne deranjează, noi alegem dacă ne supărăm sau nu.
Într-o viață de om, oamenii din jurul nostru vor face lucruri surprinzătoare, neașteptate, ciudate; unii ne vor trăda, alții nu ne vor iubi, unii ne vor vorbi urât, unii ne vor lua banii, alții ne vor lua locul. Până și vremea ar putea fi urâtă când ne așteptăm ca ea să fie frumoasă și asta ne-ar putea deranja. A ne deranja dintr-o pricină sau alta e o alegere, iar alegerea repetată de a ne deranja are consecințe. O reacție negativă repetată devine program subconștient, ale cărui atribute sunt emoția negativă, gândirea negativă și acțiunea dictată de acestea, adică acțiunea negativă. Programul negativ e un indiciu al alegerii neasumate în experiențele din trecut și un indiciu al pierderii libertății de alegere din cauza neasumării propriilor alegeri.
Cu alte cuvinte, ne pierdem libertatea de a alege pe măsură ce suntem tot mai inconștienți de ea. Emoțiile negative pe care le trăim ne dezvăluie că suntem ”Adami și Eve” în formă continuată, care mușcă din măr cu nesaț, dar continuă să-l vadă pe șarpe vinovat. În viața aceasta noi avem o misiune și anume aceea de a conștientiza că puterea de alegere și de schimbare e în conștiența noastră, dar nu se poate manifesta atâta vreme cât credem că alții aleg pentru noi. Noi le atribuim ”vinovaților” puterea de a fi ales să ne facă rău, iar aceasta este o idée irațională, care ne poluează conștiența și ne face să vedem că nu avem liber arbitru, deci nu avem putere.
Lucrurile stau invers, dar – pentru a trăi libertatea de alegere ca pe o realitate lăuntrică noi trebuie să ne asumăm tot ce ni se întâmplă.
Autor: Maria Timuc
sursa: jurnalul.ro
Adauga comentariu