Generațiile care ne-au precedat au trăit altfel. Lumea n-a evoluat în vremea lor în ritmul pe care l-a căpătat evoluția umanității în ultimele decenii. Viața se scurgea mai molcom și totodată între generații era o legatura care tinde din ce în ce să se risipească. Obiceiurile tradiționale se respectau.
Lumea informaticii a dat o altă dimensiune vieții și legăturilor dintre oameni. Sub ochii noștri, în câteva decenii, totul a tins să se schimbe. Aparent spre binele nostru, dar mutațiile au fost atât de rapide, încât începem să nu mai știm cui aparținem și unde ne aflăm. Au apărut noi centre de greutate ale lumii. Europa și Statele Unite își pierd în bună măsură rolul diriguitor. Noi puteri se ridică în lume și treptat are loc și un transfer de însemnătate și de forță.
Cuceririle științei se îmbogățesc, dar ele cuprind nu rareori și amenințări latente. Aparent suntem o mare familie, dar în fapt unitatea lumii este mai mult decât relativă. Primejdii catastrofale ne pândesc. S-ar impune o solidaritate și conlucrare cum nu reușim să creăm. Inegalitatea categoriilor sociale și chiar a nivelului de dezvoltare al statelor creează și adâncesc diferențe și generează surse de conflicte.
Progresul se reflectă în intensificarea ritmului, uneori amețitoare. Oamenii sunt confruntați cu situații limită, multe cu totul noi și nu sunt înzestrați să le facă față. Pregătirea oamenilor pentru aceste uriașe schimbări este deficitară, iar uneori chiar inexistentă și mai ales nu ființează înzestrarea morală a fiecăruia, puterea de a nu exista doar pentru sine, ci a se simți necontenit dator celorlalți. Dincolo de lumea internetului, oamenii sunt datori înainte de toate să fie oameni, omul fiind animalul superior căruia îi revine paza planetei, a lumii fără îndoială necontenit amenințată, în parte datorată și propriei evoluții!
Nepăsarea față de problemele țării este foarte mare și lucrul acesta nu este doar evident prin numărul redus al celor care înțeleg să-și exercite dreptul de vot, ci și prin lipsa de implicare. Soarta țării este în mâna unui număr mic de cetățeni, iar aceștia nu reprezintă întotdeauna pe cei mai potriviți să exercite funcții politice. Marea majoritate a locuitorilor țării își manifestă o tristă indiferență. Această lipsă se reflectă în atitudinea multora, care este dăunătoare țării, dar și fiecăruia. Mersul ascendent al României folosește nouă tuturor, dar partea ciudată este că marea masă a nepăsătorilor nu ține seama de consecințele personale ale atitudinii lor. Afirmarea țării, succesele ei economice, ca și cele culturale nu sunt percepute ca ale noastre, formând un mănunchi de izbânzi ale comunității și în nu puține cazuri sunt privite cu indiferență. Această lipsă de solidaritate este dăunătoare celor în cauză, dar și nouă în ansamblu, societății.
Vinovați suntem cu toții și din păcate pentru cei mai tineri este și un efect al unei lipse de educație. Familia și școala nu-și mai îndeplinesc toate sarcinile. Copiii și tinerii nu mai sunt formați, educația nu-și mai îndeplinește sarcinile în această direcție fundamentală. Ei nu mai sunt crescuți cu grija de a pregăti cetățeni ai României. Avem uneori impresia că se dorește îndepărtarea celor tineri de hotarele țării. Fără îndoială, suntem cu toții cetățeni ai lumii și mai ales în timpurile noastre cetățeni ai Europei. Trebuie să cultivăm buna conviețuire, să respingem dușmăniile față de alții, să cultivăm prietenia, dar totodată să nu ne uităm propria țară, ba chiar să n-o privim cu desgust și mai ales să ne străduim fiecare să-i fim de folos. Să facem acest lucru, dacă nu din iubire de țară, cum ar fi firesc, cel puțin din propriul nostru interes individual, din dorința de a trăi într-un climat de bunăstare și de prosperitate.
Din păcate, asistăm la o adevărată campanie de desțărare a tinerilor. Ei sunt învățați să privească doar în afară și să considere patria lor o simplă haltă de trecere. O întrebare devenită clasică a jurnaliștilor, care este adresată tinerilor înzestrați, este dacă mai au de gând să rămână în țară sau dacă doresc s-o părăsească! Cândva o astfel de întrebare ar fi fost calificată ca rușinoasă, astăzi a ajuns un loc comun.
Cum ar putea fi îndreptată această stare de lucruri?
Este misiunea familiilor și a școlii, dar ele nu-și îndeplinesc această sarcină elementară și de bază. Țara și patria au dispărut dintre simțămintele fundamentale care să se cultive și sunt considerate de foarte mulți ca niște rechizite ale trecutului, vetuste și inutile, ba chiar demne de dispreț. Cetățeanul american trăiește având ca sentiment de bază patriotismul, respectul față de steag, imnul național, datoria față de țară, de cele mai multe ori pentru el o țară nouă.
De ce la români astfel de simțăminte să nu mai ființeze?
Imităm multe de peste Ocean, cuvenite și necuvenite, dar din ce pricină nu imităm și sentimentele patriotice și ne-am uitat țara?
Autor: Acad. Dan Berindei
Sursa: Revista Clipa
Verificati cine a stat cu mainile in san privind cu se fura in tara! Cand ii auzi iti vine sa reintroduci votul cenzitar! Tinerii au invatat singuri sa se uite in afara. Generatiile celor de pana in 40 de ani au crescut practic fara parinti. Acesti asa-zisi parinti nu au inteles valorile care sprijina libertatea, au adus doar mancare in casa (unii). Tinerii le-au gasit in strainatate. Si au plecat acolo.