Nepăsarea față de problemele țării este foarte mare și lucrul acesta nu este doar evident prin numărul redus al celor care înțeleg să-și exercite dreptul de vot, ci și prin lipsa de implicare. Soarta țării este în mâna unui număr mic de cetățeni, iar aceștia nu reprezintă întotdeauna pe cei mai potriviți să exercite funcții politice. Marea majoritate a locuitorilor țării își manifestă o tristă indiferență. Această lipsă se reflectă în atitudinea multora, care este dăunătoare țării, dar și fiecăruia. Mersul ascendent al României folosește nouă tuturor, dar partea ciudată este că marea masă a nepăsătorilor nu ține seama de consecințele personale ale atitudinii lor. Afirmarea țării, succesele ei economice, ca și cele culturale nu sunt percepute ca ale noastre, formând un mănunchi de izbânzi ale comunității și în nu puține cazuri sunt privite cu indiferență. Această lipsă de solidaritate este dăunătoare celor în cauză, dar și nouă în ansamblu, societății.
Vinovați suntem cu toții și din păcate pentru cei mai tineri este și un efect al unei lipse de educație. Familia și școala nu-și mai îndeplinesc toate sarcinile. Copiii și tinerii nu mai sunt formați, educația nu-și mai îndeplinește sarcinile în această direcție fundamentală. Ei nu mai sunt crescuți cu grija de a pregăti cetățeni ai României. Avem uneori impresia că se dorește îndepărtarea celor tineri de hotarele țării. Fără îndoială, suntem cu toții cetățeni ai lumii și mai ales în timpurile noastre cetățeni ai Europei. Trebuie să cultivăm buna conviețuire, să respingem dușmăniile față de alții, să cultivăm prietenia, dar totodată să nu ne uităm propria țară, ba chiar să n-o privim cu desgust și mai ales să ne străduim fiecare să-i fim de folos. Să facem acest lucru, dacă nu din iubire de țară, cum ar fi firesc, cel puțin din propriul nostru interes individual, din dorința de a trăi într-un climat de bunăstare și de prosperitate.
Din păcate, asistăm la o adevărată campanie de desțărare a tinerilor. Ei sunt învățați să privească doar în afară și să considere patria lor o simplă haltă de trecere. O întrebare devenită clasică a jurnaliștilor, care este adresată tinerilor înzestrați, este dacă mai au de gând să rămână în țară sau dacă doresc s-o părăsească! Cândva o astfel de întrebare ar fi fost calificată ca rușinoasă, astăzi a ajuns un loc comun.
Cum ar putea fi îndreptată această stare de lucruri?
Este misiunea familiilor și a școlii, dar ele nu-și îndeplinesc această sarcină elementară și de bază. Țara și patria au dispărut dintre simțămintele fundamentale care să se cultive și sunt considerate de foarte mulți ca niște rechizite ale trecutului, vetuste și inutile, ba chiar demne de dispreț. Cetățeanul american trăiește având ca sentiment de bază patriotismul, respectul față de steag, imnul național, datoria față de țară, de cele mai multe ori pentru el o țară nouă.
De ce la români astfel de simțăminte să nu mai ființeze?
Imităm multe de peste Ocean, cuvenite și necuvenite, dar din ce pricină nu imităm și sentimentele patriotice și ne-am uitat țara?
Autor: acad. Dan Berindei
Sursa: Foaie Nationala, preluare dupa Revista Clipa
Adauga comentariu