C O N T R A P R O P A G A N D Ă

“A treia cale” sau drumul spre rai al stangii europene

O stafie bantuie stanga europeana. “Noul centru” (Das neue Mitte) sau “A treia cale” (The Third Way)- cum se numeste struto-camila doctrinara – ar urma, potrivit teoreticienilor ei, sa impace definitiv socialismul cu piata libera. Ceea ce conteaza, afirma noua stanga, este guvernarea, si nu doctrina pentru ca viitorul apartine partidelor “post-ideologice”.

Pana mai acum cativa ani lucrurile erau sau pareau simple. La nivelul mentalului colectiv lucrurile stateau cam asa: ajunge dreapta la putere si – pentru ca impune mai multe libertati economice- aduna bogatie; ajunge stanga la putere si cheltuie bogatia – prin redistribuirea ei prin tot felul de programe sociale. Alternanta la putere este benefica pentru ca asigura echilibrul societatii.
Globalizarea a schimbat dramatic starea de fapt. Statul social imaginat dupa al doilea razboi – cu proiectia lui utopica “statul providenta” in care cei loviti de soarta sunt sprijiniti cu generozitate in numele “solidaritatii sociale” – este in impas.

Statul social se tine cu bani grei – obtinuti din taxe si impozite, intotdeauna mari. Dar banii sunt pe cale sa devina din ce in ce mai putini pentru ca nimic nu (mai) impiedica, de pilda, capitalul german sa se mute in Romania daca gaseste aici taxe mai mici sau libertate economica mai mare.
Cum sa faci atunci sa tii acasa si capitalul autohton si sa atragi si capital strain (pentru ca din impozitatea lui sa-ti pui in practica programele sociale)? Scazand impozitele si retragand statul de la vaslele economiei a fost raspunsul dat de (neo)liberalism. Solutia liberala este acceptata, din ce in ce mai mult, de stanga social-democrata europeana.

Dar stanga are o indelunga traditie doctrinara cu care se mandreste (chiar daca a facut eforturi disperate sa-si spele rosul-comunist care i-a maculat obrazul vreme de un secol). De aceea n-ar vrea sa-si recunoasca slabiciunea.

Semnalul pentru noua orientare a social-democratilor europeni a fost dat, in 1999, o data cu semnarea de catre premierul britanic Tony Blair si cancelarul federal Gerhard Schroeder a unui manifest comun intitulat “A treia cale” (in engleza) sau “Noul centru” (in germana) care propune scaderea impozitelor retragerea partiala a statului din economie si din viata sociala (“statul nu trebuie sa fie la vaslele economiei ci la carma ei”) si o noua viziune asupra redistribuirii bogatiei.

Cand, insa, la inceputul anului, Blair a fost fortat de imprejurari sa creasca impozitele pentru a sustine serviciile publice, (Schroeder se pregateste sa-i calce pe urme) multi s-au grabit sa anunte “sfarsitul celei de-a treia cai” cum altii se grabisera sa afirme, in anii ’90, “sfarsitul ideologiilor” sau chiar “sfarsitul istoriei” – asemenea lui Fukuyama – ceea ce a ingrozit stanga.

Cel care a teoretizat, cu relativ succes, ideile celei de-a treia cai este Anthony Giddens, directorul “London School of Economics”, consilier si prieten al lui Tony Blair. Guiddens a lansat, in anii ’90, manifestul “celei de-a treia cai” pentru ca ulterior sa publice impreuna cu Blair un volum intitulat – se putea altfel? -“A treia cale”.

New Labur vs Old Labur
Necesitatea schimbarii doctrinei Partidului Laburist britanic dar si a tuturor doctrinelor partidelor social-democrate din Europa – teoretizeaza Giddens – pleaca de la constatarea ca 50% din electorat nu mai voteaza pentru ideologie, ci in functie de succesul guvernarii. “Guvernarea nu este de stanga sau de dreapta, este buna sau rea” – afirma Blair inca din 1998.
“Statul social (proiectul practic al doctrinelor de stanga – n. red) este antidemocratic” pentru ca sustine o birocratie imensa si cheltuie necontrolat afirma Giddens, spre stupefactia  ideologilor stangii, mai ales ai celei franceze.
Drept urmare el trebuie sa dispara si sa fie inlocuit cu un alt tip de stat care pune accentul nu pe redistribuirea bogatiei (iei de la bogati si dai la saraci, folosindu-te de parghia impozitelor), ci pe egalitatea de sanse. Fiecare somer ar avea, de pilda, dreptul la indemnizatie de somaj dar numai in masura in care dovedeste ca-si cauta un loc de munca sau urmeaza cursuri de recalificare. Statul trebuie sa-i ajute pe saraci dar nu oferindu-le ajutoare fara discernamant, ci ajutandu-i sa-si gaseasca slujbe.
Giddens merge pana acolo incat propune ca, pentru a face economii, statul englez sa nu mai acorde pensii pentru ca, sustine el, cine decide ca, de la o anumita varsta, omul nu mai este apt de munca? Trebuie spus insa ca sistemul public de pensii in Marea Britanie este “minimal”  si este sustinut doar de taxe si impozite si nu prin contributia individuala adica prin retinerea unei parti din salariul viitorilor beneficiari de pensii – precum in restul tarilor europene. Englezii contribuie la fondurile private de pensii, care sunt puternice. In rezumat, in raport cu statul, fiecare are drepturi dar si obligatii.
Giddens sustine ca laburistii modernisti (New Labur) au gasit calea de mijloc intre thatcherismul “crud dar eficace” si Old Labur “atent dar incompetent”.
Odata sfarsita teoria incepe cearta. Pentru ca valorile pe care le propune a treia cale sunt prin excelenta valori liberale, ceea ce insemna in opinia unora ca, practic, nu este vorba de nici o alta “cale” ci de o deviere dinspe stanga spre dreapta.
Socialismul traditional isi fundamenteaza valorile pe preponderenta statului asupra individului, pe planificare economica, pe ideea de “dezvoltare” si “progres”. Liberalismul pune accentul pe individ, pe drepturile sale dincolo de orice considerent de stat – recunoscand rolul statului doar in probleme care nu pot fi negociate individual  cum ar fi securitatea (politia, armata) sanatatea sau invatamantul. Socialismul crede ca poate sa salveze pe toata lumea, in baza “solidaritatii sociale”;  liberalismul sustine ca salvarea este individuala si recunoaste ca este posibil ca unii sa piarda cursa.
Au trecut mai bine de o jumatate de secol de cand Hayek ridiculiza,  in “Drumul catre servitute” – o carte dedicata “socialistilor din toate partidele”  – ideea de planificare economica promovata de Keynes. Valorile pe care le apara “liberalismul economic” si “liberalismul filosofic”  teoretizat  de ganditori straluciti – de  la Karl Popper la Raymond Aron – au intrat definitiv in patrimoniul universal si nu este nici o nenorocire ca si stanga le promoveaza astazi. Numai ca stanga nu vrea sa recunoasca asta.
“Neoliberalismul este mort ca filosofie politica” pentru ca “nu poti transforma economia intr-o piata imensa”, se justifica Giddens.
“Asimilam si potentam traditia gandirii liberale de stanga fara a ne confunda cu neoliberalismul”, afirma recent si presedintele Partidului Social Democrat din Romania, Adrian Nastase inscris si el cu avant pe cea de-a treia cale.
Dar care sunt teoreticienii “liberali” ai social-democratiei? Daca este vorba de Giddens, trebuie spus atunci ca Nastase intra in conflict cu el – exact pe zona cea mai sensibila a stangii, anume doctrina – cand sustine necesitatea unei “noi sinteze ideologice”.
Creierul “noii cai” afirma ca nu mai avem nevoie de ideologie pentru ca electoratul s-a saturat de ea. Clivajul stanga-dreapta trebuie depasit pentru ca viitorul, cel putin in urmatorii 20 de ani, apartine partidelor “post-ideologice” adica “nici stanga, nici dreapta”, ci acelora care “gestioneaza mai bine”.
Daca este asa, atunci atunci trebuie stiut ca “New Labur” departe de a fi calificat drept un partid “post-ideologic” este acuzat ca i-a mutat pe laburisti spre dreapta, fortandu-i pe conservatori sa se mute si mai la dreapta echisierului politic. Prietenia lui Blair cu lideri de dreapta precum Bush, Berlusconi sau Chirac ar fi o dovada in plus a acestei orientari. Acest lucru ar fi demoralizat electoratul traditional al stangii britanice care s-a refugiat in absenteism (in alegerile municipale din primavara rata absenteismului a fost de 65%), sustin criticii lui Blair.
Recenta crestere a impozitelor in Marea Britanie a intarit confuzia  fiind pentru altii o dovada a faptului ca Blair se reintoarce cu fata spre doctrina “Old Labur”.
“Ce s-a intamplat cu Giddens a sters-o din Londra, la inceputul anului?”, afirma cu sarcasm sociologul francez Philippe Marliere – facand aluzie la distanta uriasa dintre promisiunea de a scadea impozitele si cresterea lor, la inceputul lui 2002.
De fapt, in Franta, ideile noii orientari au fost primite mai degraba cu ostilitate. In 1999, dupa lansarea manifestului Blair – Schroeder, fostul ministru pentru afaceri europene Michel Rocard afirma: “Este un program <interesant>. Nu ne-am alaturat pentru ca nu demonstreaza ca este un program de stanga.
Fostul candidat prezidential, socialistul Lionel Jospin a inclus, insa, in programul sau electoral ideile “noului centru”. In timpul campaniei electorale din primavata el i-a avut consilieri pe doi apropiati ai lui Blair, Philip Gould si Peter Mandelson – care s-au laudat apoi ca l-au convins pe Jospin sa adopte programul celei de-a treia cai.
“Cu cat succes!” comenteaza ironic Philippe Marliere.
“Iti da dureri de cap o gandire care reafirma, fara incetare, necesitatea existentei unor servicii publice foarte puternice si a unor impozite cat mai scazute”, arata Jacques Delors prefatatorul editiei franceze a Celei de-a treia cai, care comenteaza contradictia – intrucat  serviciile publice puternice nu pot fi sustinute decat cu impozite mari.
“Este socant sa-l vezi pe Giddens ca se alatura tezei dreptei europene care stabileste o legatura de cauzalitate intre imigratie, delicventa si insecuritate. Giddens se contrazice de la o fraza la alta cand recunoaste nevoia unei maini de lucru straine suplimentare (mai ales in Marea Britanie si Germania) apoi recomanda inchiderea frontierelor in fata imigrantilor”, detecteaza si Marliere o alta contradictie a lui Giddens.

“Defragmentarea” stangii
Dar ideile celei de-a treia cai sau a social-liberalismului cum este numita de unii nu se rezuma doar la atat. “Modernizarea” social democratiei europene, potrivit modelului englez, ar permite stangii sa cunoascam din nou euforia victoriilor electorale. Giddens sustine ca pierderea alegerilor de catre stanga, in majoritatea tarilor Europei Occidentale se datoreaza faptului ca social-democratii s-au prezentat “fragmentati” in alegeri. Drept urmare, el propune celorlalte partide social-democrate europene sa se uneasca, fireste, fiecare in tara lor. Cand Partidul Socialist European (PSE) a stabilit, luna trecuta, ca nici un partid social-demorat din Est nu va putea face parte din PSE daca lupta in alegerile din tara sau pentru Parlamentul European impotriva unui alt partid social-democrat, el pune in practica ideile New Labur. Cand presedintele PSD Adrian Nastase afirma ca unificarea social-democratiei romanesti se va face “cu sau fara Basescu” el impinge la extrema ideile giddenso-blairismului.
In Romania, a treia cale a fost incercata in alegerile din 2000 de Alianta pentru Romania (ApR). Candidatul la presedintie a acestui partid s-a prezentat in alegerile cu un program intitulat chiar asa. Dar programul sau n-a primit nici 2% din voturi. Social-liberalismul pe care-l propunea Melescanu s-a daramat ca un castel de carti de joc. Anul trecut, “socialii” din ApR au trecut cu arme si bagaje la PSD iar “liberalii” la PNL.
A treia cale a ramas pustie pana de curand, cand presedintele  PSD Adrian Nastase  a lansat si el un manifest intitulat “Spre normalitate” in care propune schimbarea doctrinei PSD potrivit teoriilor modernistilor social-democrati europeni. De altfel, PSD va organiza in urmatoarele luni, la Bucuresti, o reuniune a partidelor social-democrate din Est pentru a gasi o modalitate comuna de inscriere in noul curent vest-european. </p>
Iulian Anghel
sursa: http://www.zf.ro/analiza/quot-a-treia-cale-quot-sau-drumul-spre-rai-al-stangii-europene-2992103/

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss