Politică

A rămas MAI un sat fără câini sau a devenit un minister al afacerilor și afaceriștilor?

13312274381305626343DSC_5230Senatorul independent Valer Marian i-a adresat o nouă interpelare vicepremierului și ministrului de Interne Gabriel Oprea, în care acuză tratarea superficială și părtinitoare a interpelărilor și întrebărilor adresate Ministerului Afacerilor Interne. Sesizând mai multe nereguli din ograda lui Oprea, Valer Marian îi cere vicepremierului în interpelarea sa să răspundă la următoarele întrebări: “A rămas Ministerul Afacerilor Interne un sat fără câini sau a devenit un minister al afacerilor și afaceriștilor? De ce doarme în cizmele statului principalul dvs. colaborator, generalul Ilie Botoș, precum a făcut-o în fruntea Parchetului Național Anticorupție și a Parchetului General?”

Iată interpelarea:

Comparativ cu predecesorii dvs. în fruntea Ministerului Afacerilor Interne (Radu Stroe, Mircea Dușa și Ioan Rus), am constatat că sub ministeriatul dvs. interpelările și întrebările parlamentarilor sunt tratate cu superficialitate și cu o anumită părtinire față de angajații ministerului care sunt vizați în acestea. Pe de o parte, sub ministeriatul predecesorilor dvs., în cazul în care prin interpelări și întrebări erau semnalate infracțiuni sau abateri grave, se dispunea imediat efectuarea de verificări de către Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne sau de către Direcția de Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și sesizarea Direcției Generale Anticorupție sau a Direcției Naționale Anticorupție, dacă era cazul.

Pe de altă parte, răspunsurile la interpelări și întrebări erau semnate de miniștrii în cauză, în timp ce majoritatea răspunsurilor transmise sub ministeriatul dvs. sunt semnate pentru dvs. de către alte persoane, fără a fi nominalizate prin nume, prenume, funcție și grad (secretar de stat, chestor sau plutonier). De exemplu, în cazul unor ministere mai asaltate cu interpelări și întrebări, ca Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, dacă răspunsurile sunt semnate de un secretar de stat se face mențiunea că pentru ministrul Justiției sau ministrul Finanțelor Publice semnează secretarul de stat în cauză.

Superficialitatea și părtinirea la care am făcut referire sunt inexplicabile în condițiile în care sunteți licențiat și doctor în drept, general de justiție militară și vicepremier pe probleme de ordine publică și securitate națională. O astfel de abordare este și mai inexplicabilă având în vedere că primul dvs. adjunct, secretarul de stat Ilie Botoș, de asemenea licențiat și doctor în drept, precum și general de justiție militară, a deținut funcțiile de procuror șef adjunct al Parchetului Național Anticorupție și de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, în ultimii doi ani v-am adresat mai multe interpelări și întrebări privind conduita necorespunzătoare a chestorului de poliție Liviu Tăut, fost șef al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, rector al Academiei Naționale de Poliție și director al Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne, care s-a aflat în relații deosebit de apropiate cu un afacerist milionar care controlează Țara Oașului, Crișan Mihai, un fel de Bercea Mondial local, cercetat penal pentru fapte de violență, evaziune fiscală, contrabandă cu țigări, afaceri nelegale cu material lemons și afaceri frauduloase cu profituri de milioane de euro cu SC Electrica SA (unde a beneficiat de sprijinul actualului director general Ioan Roșca, care își petrecea concediile sau anumite evenimente la complexul turistic pe care potentatul îl deține la Valea Măriei). Prin intermediul chestorului Tăut, acest potentat local a ajuns în relații apropiate și cu chestorul Gheorghe Popa, fost șef și adjunct al Inspectoratului General al Poliției Române, actualmente rector al Academiei Naționale de Poliție (care s-a dedulcit și el la petreceri organizate la complexul turistic de la Valea Măriei). Grație acestor relații, acest potentat analfabet și violent, fost cioban înainte de 1989, nu numai că a beneficiat de protecție totală din partea poliției, dar a și ajuns să conducă activitatea poliției în zonă, impunându-și oamenii săi preferați în funcții de conducere la Poliția Orașului Negrești Oaș, la posturile de poliție din zona Oașului și chiar la servicii și birouri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare. Este de notorietate publică faptul că s-a ajuns până acolo că, în ultimii ani, poliția i-a asigurat acestui potentat local, cu anumite ocazii, șofer și gardă de corp în persoana unui polițist din Poliția Orașului Negrești Oaș, respectiv pe agentul principal Căprar Grigore.

La toate întrebările și interpelările privindu-l pe chestorul Liviu Tăut mi-ați transmis răspunsuri expeditive, în care ați invocat chestiuni de procedură penală sau incidența unor date cu caracter personal. Mai multă atenție a acordat sesizărilor mele Direcția Națională Anticorupție, care, în vara acestui an, l-a inculpat și l-a trimis în judecată, sub control judiciar, pe chestorul Liviu Tăut pentru luare de mită în formă continuată. Tot în cursul acestui an, Direcția Națională Anticorupție l-a reținut, inculpat și apoi trimis în judecată pe numitul Crișan Mihai pentru mai multe infracțiuni de dare de mită. Se mai cuvine menționat că Direcția Națională Anticorupție l-a inculpat și pus sub control judiciar pe șeful Poliției Orașului Negrești Oaș, comisarul șef Ghenceanu Ioan, numit în această funcție cu sprijinul potentatului Crișan, pentru abuz în serviciu prin procurarea unui avantaj unui terț, întrucât după agresarea unui tânăr (Roman Mihai) cu 13 lovituri de cuțit, faptă la care a participat și numitul Crișan Mihai, în loc să dispună măsuri pentru conservarea urmelor, identificarea și audierea făptuitorilor și martorilor, a șters personal cu mopul urmele de sânge de la locul faptei și a sesizat parchetul cu întârziere de câteva zile.

La întrebarea adresată în ședința Senatului din 04.05.2015, având ca obiect „Identificarea și sancționarea polițiștilor care l-au agresat pe cetățeanul Miculaș Iacob Florin din satul Iojib comuna Medieșu Aurit județul Satu Mare”, care a fost lovit în cap și peste picioare de doi polițiști în postul de poliție din comuna Medieșu Aurit, până ce i-au fracturat un picior, după care l-au aruncat ca pe un câine în fața postului, mi-ați răspuns, într-o frază, că aspectele prezentate au făcut obiectul unor verificări efectuate de Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare, în urma cărora s-a dispus declanșarea procedurii de cercetare disciplinară prealabilă împotriva celor doi polițiști implicați în eveniment, precum și înaintarea dosarului constituit în cauză la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru continuarea cercetărilor. Ori, pe de o parte, Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare fusesese sesizat în prealabil de către cetățeanul agresat, iar, pe de altă parte, nu mi-ați comunicat până în prezent sancțiunile aplicate în urma cercetării disciplinare prealabile.

La interpelarea adresată în ședința Senatului din 11.05.2015, având ca obiect „Verificarea corectitudinii concursului pentru ocuparea funcției de șef birou I din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare”, funcție în care a fost numit un polițist (Păcurar Ioan) agreat și susținut de afaceristul Crișan Mihai, mi-ați răspuns în două fraze că ați aflat că am depus un exemplar din interpelare la șeful Serviciului Județean Anticorupție Satu Mare și că a fost înregistrată o lucrare penală, care a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, spre competentă soluționare. Ori, scopul interpelării era să-mi comunicați constatările și măsurile dispuse de dvs., nu faptul că aș fi depus un exemplar din interpelare la Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare.

Un răspuns și mai superficial am primit recent de la dvs. la interpelarea adresată în ședința Senatului din 07.09.2015, având ca obiect „Verificarea nelegalităților comise de SC Zapodi SRL Negrești Oaș și de protectorii acestora din instituțiile statului”. Prin răspunsul la această interpelare mi-ați comunicat că nu au fost constatate abateri disciplinare cu privire la modul de instrumentare a dosarelor penale vizate și nu au fost identificate aspecte referitoare la favorizarea de către polițistul menționat (inspectorul Dinu Daniel Ionel, fost lucrător la Biroul de poliție judiciară, actualmente șeful Biroului de poliție rutieră din Poliția Orașului Negrești Oaș) a vreunei părți implicate în conflict, precum și că procurorul conduce și controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliției judiciare și dispune asupra actelor sau măsurilor procesuale efectuate.

Favorizarea de către polițisul Dinu Daniel Ionel a directorului SC Zapodi SRL Negrești Oaș, Ciobra Dumitru Florin, cercetat în ultimii 10 ani în mai multe dosare înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș (nr. 800/P/2006, 349/P/2007, 78/P/2010, 784/P/2011 și 319/P/2013), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare în posesie, furt calificat și executarea de miniere fără permis sau licență, mi-a fost confirmată de polițiști din Poliția orașului Negrești Oaș, care mi-au relatat că între cei doi s-a stabilit o relație de prietenie de când polițistul susmenționat l-a cercetat pe directorul SC Zapodi SRL în primul dosar penal având ca obiect exploatarea nelegală de andezit în cariera Cornet (nr. 800/P/2006).

Conform acestor polițiști, numitul Ciobra Dumitru Florin și-a permis să încalce dreptul de proprietate al petenților Pop Vasile Daniel, Pop Vasile și Fedorca Ștefan, știind că toate sesizările făcute de aceștia urmau să fie soluționate în favoarea sa, ca urmare a protecției de care se bucura la Poliția orașului Negrești Oaș prin polițistul Dinu Daniel Ionel. Pentru a răsplăti aceste servicii de protecție, numitul Ciobra Dumitru Florin l-a invitat frecvent pe polițistul Dinu Daniel Ionel împreună cu familia în Austria, suportând cheltuielile de deplasare, masă și cazare, precum și plata cumpărăturilor făcute de familia Dinu. Ultima deplasare de acest gen a familiilor Ciobra și Dinu în Austria a avut loc în perioada 11-13.09.2015, înainte de începerea noului an școlar.

În plus, prin intermediul polițistului Dinu, numitul Ciobra Dumitru Florin a ajuns în relații apropiate și cu procurorul Bodoc Georgel de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, tustrei întâlnindu-se aproape zilnic în localuri publice din Negrești Oaș, ca barul Bizi Bar, restaurantul Lescaci Oil ș.a. Astfel de întâlniri au fost vizualizate și înregistrate și după prezentarea interpelării susmenționate, respectiv în zilele de 29.09.2015 și 8.10.2015, la restaurantul Lescaci Oil.

În interpelarea respectivă am arătat că relația apropiată a procurorului Bodoc Georgel cu numitul Ciobra Dumitru Florin, față de care a dispus neînceperea urmăriri penale în două dosare având ca obiect plângeri formulate împotriva sa pentru tulburare în posesie și furt calificat de către proprietarii terenurilor din cariera Cornet, este dovedită de faptul că procurorul susmenționat și-a stabilit, de aproape trei ani, reședință fictivă la cuscrul numitului Ciobra Dumitru Florin, Pop Vasile, cu domiciliul în comuna Certeze strada Școlii nr. 66, în baza căreia beneficiază de o indemnizație lunară pentru chirie de 300 de euro.

Prin intermediul numitului Ciobra Dumitru Florin, polițistul Dinu Daniel Ionel a ajuns în relații apropiate cu un interlop local, Poptile Daniel Georgel, zis Bursy, cunoscut ca fiind implicat în activități de trafic de valută falsă și de trafic de droguri în Negrești Oaș (inclusiv din fața liceelor din oraș), pe care l-a protejat și l-a sprijini în soluționarea favorabilă a unor dosare penale pe care le-a avut. Pentru sprijinul acordat, interlopul Poptile le-a oferit un sejur în Austria familiilor Dinu și Ciobra. Acest interlop a fost folosit pentru intimidarea petenților care au depus plângeri penale împotriva numitului Ciobra Dumitru Florin în legătură cu exploatarea nelegală de andezit în cariera Cornet de către SC Zapodi SRL, fiind cunoscut că în acest scop l-a agresat fizic în curtea casei sale, pe timp de noapte, pe petentul Fedorca Ștefan.

Acest interlop este bănuit că nu ar fi străin de faptul că, în scop de intimidare, au fost tăiate cauciucurile și au fost desfăcute prezoanele roților de la autoturismul soției unui polițist din Negrești Oaș, pentru a se produce un accident de circulație. Cu toate că în cauză s-a depus plângere pentru tentativă la infracțiunea de omor, procurorul Bodoc Georgel a clasat dosarul penal.

Polițistul Dinu Daniel Ionel și directorul Ciobra Dumitru Florin sunt bănuiți că se află îi în spatele agresării recente a numitului Chința Petre, angajat al Primăriei orașului Negrești Oaș, căruia îi impută că mi-ar fi furnizat primele informații privind afacerile nelegale al SC Zapodi SRL la cariera Cornet. În data de 05.10.2015, în jurul orelor 14.00, în timp ce se afla în centrul orașului Negrești Oaș, cu un grup de cetățeni, care îl solicitaseră pentru a discuta o anumită problemă, numitul Chința Petre a fost lovit, fără niciun motiv, cu un cuțit în piept, în apropierea inimii, de către numitul Olah Gheorghe, care este angajat om de ordine la magazinul Penny și este cunoscut drept un apropiat al anumitor polițiști din Negrești Oaș. În loc să ia măsuri fața de acesta, Poliția Orașului Negrești Oaș l-a sancționat contravențional pentru scandal public, cu amendă de 200 de lei, pe numitul Chința Petre, întocmindu-i proces verbal în lipsă, în timp ce acesta se afla la spital, și folosindu-l ca martor tocmai pe agresorul Olah Gheorghe. În ziua următoare polițiștii de la Poliția Orașului Negrești Oaș au refuzat să înregistreze plângerea penală a numitului Chința Petre și să preia cuțitul cu care a fost lovit, astfel că acesta a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare pentru tentativă la infracțiunea de omor.

Potrivit polițiștilor care mi-au furnizat informații scrise și verbale (inclusiv înregistrări audio însumând circa 30 de ore, din care se evidențiază un limbaj ca la ușa cortului al polițistului în cauză), inspectorul Dinu Daniel Ionel a fost implicat într-o serie de alte activități cu incidență infracțională, după cum urmează:

1. Polițistul Dinu Daniel Ionel a soluționat, ca ofițer de poliție judiciară, în favoarea afaceristului Crișan Mihai dosarul penal în care acesta a fost cercetat pentru agresarea numitului Roman Mihai cu 13 lovituri de cuțit, măsluind probe și propunând neînceperea urmăririi penale față de Crișan. După soluționarea favorabilă a acestui dosar, polițistul Dinu a devenit un „locotenent” al potentatului Crișan și a fost promovat șef al poliției rutiere din zonă.

2. Inspectorul Dinu Daniel Ionel și principalul său colaborator, agentul principal Strango Vasile, s-au aflat în relații apropiate și i-au protejat pe numiții Pintea Vasile, Tătar Ioan și Gherman Ioan, condamnați în 2012 pentru contrabandă cu țigări, precum și pe numiții Berinde Augustin și Big Traian, ambii cercetați pentru contrabandă cu țigări, aceștia fiind protejați de către cei doi polițiști cu toate că respectivii conduceau autoturisme de proveniență dubioasă, iar Big Traian nu deținea permis de conducere.

3. Polițistul Dinu Daniel Ionel a primit un autoturism VOLVO XC 90 din partea unor persoane din comuna Bicsad județul Satu Mare în schimbul soluționării favorabile a unor dosare penale. Autoturismul este înmatriculat sub nr. SM-25-DNU (de la Dinu) pe numele socrului său, dar acesta nu a avut posibilități financiare să achiziționeze un astfel de autoturism și nu l-a condus niciodată.

4. La casa în care locuiește polițistul Dinu Daniel Ionel au fost efectuate lucrări de renovare și de extindere, fără plată, de către firmele SC DANI SAPE SRL Călinești Oaș, având ca patron pe Surd Daniel, pe care l-a scăpat de un dosar penal pentru conducere fără permis, și SC Bănățianu SRL Boinești, având ca patron un prieten apropiat al numitului Ciobra Dumitru Florin.

5. Polițistul Dinu Daniel Ionel exercită activități nelegale de taximetrie prin firma SC ALISS & DACICUS SRL Negrești Oaș, care este administrată de Boiciuc Doru și coordonată de Zelea Ionatan Teodor, patronul firmei de taximetrie SC ZINEXT OAȘ SRL Negrești Oaș, care deține mai multe autoturisme Dacia care au literele ZIN în numerele de înmatriculare. Pentru activitatea de taximetrie, polițistul Dinu folosește două autoturisme Dacia înmatriculate sub numerele SM–37– ZIN și SM–38–ZIN. Referitor la denumirea firmei controlate de polițist arăt că ALISS este diminutivul fiicei lui Dinu Daniel Ionel, care are prenumele Alesia.

6. Pentru a favoriza firmele de taximetrie SC ZINEXT OAȘ SRL și SC ALISS & DACICUS SRL, polițistul Dinu Daniel Ionel a recurs la șantaje și represalii asupra patronului și șoferilor firmei concurente SC Indira SRL Negrești Oaș, mergând până la aplicarea de sancțiuni contravenționale și întocmirea de dosare penale, urmărind astfel să asigure exclusivitatea firmelor în care avea interese pe raza anumitor localități (Vama, Orașu Nou).

7. Polițistul Dinu Daniel Ionel este angajat cu contract individual de muncă, înregistrat sub nr. 505/25.04.2014, la o societate comercială, SC Laurențiu H SRL, cu sediul în localitatea Negrești Oaș str. Uniri nr. 33/A, la care este patron numitul Huja Vasile, un prieten al afaceristului Crișan Mihai, și care a derulat, la fel, afaceri dubioase cu SC Electrica SA. În acest sens anexez actul adițional nr. 1/1035/29.05.2015 la contractul individual de muncă, prin care s-a stabilit că polițistul va presta muncă timp de 80 de ore pe lună, ceea ce echivalează cu patru ore pe zi lucrătoare.

Domnule ministru al Afacerilor Interne, nu vă mai solicit să efectuați verificări și să luați măsurile de rigoare, întrucât m-am convins că nici nu vreți și nici nu puteți și că doar Direcția Națională Anticorupție poate face lumină și aplica legea în speță. Vă solicit doar să-mi răspundeți la următoarele întrebări: A rămas Ministerul Afacerilor Interne un sat fără câini sau a devenit un minister al afacerilor și afaceriștilor? De ce doarme în cizmele statului principalul dvs. colaborator, generalul Ilie Botoș, precum a făcut-o în fruntea Parchetului Național Anticorupție și a Parchetului General?

Din păcate, situații precum cea descrisă la Negrești Oaș, care ne amintesc de Vestul Sălbatic sau de Sicilia, se înregistrează în multe orașe îndeosebi mici din România, din care pot menționa, potrivit informațiilor care mi-au parvenit în ultimii ani, Borșa și Vișeu din județul Maramureș și Huedin și Gherla din județul Cluj. Mai mult, arestarea în ultimele zile, pentru trafic de influență, a unui director general adjunct al Poliției Municipiului București, comisarul șef Ababei Roberto Ștefan, promovat în această funcție cu sprijinul politic al generalului Neculai Onțanu, prim-vicepreședinte al UNPR și primar al al Sectorului 2, și, pentru șantaj, a inspectorului Popa Marian Daniel de la Secția 26 Poliție București, demonstrează cât de mult a cangrenat mafia politico-financiară și Poliția Capitalei României.

Domnule ministru, relativ recent, respectiv după uciderea unui polițist de către un afacerist turc cu autoturismul pe care îl conducea, ați tunat și ați fulgerat propunând (îndreptățit) majorarea pedepselor pentru ultraj asupra polițiștilor, deși ați fost unul din ctitorii noului Cod penal, prin sprijinul acordat Guvernului Boc, din care făceați parte, la adoptarea acestuia prin asumarea răspunderii. După câteva zile, când doi polițiști au violat pe câmp o minoră fugită dintr-o casă de copii, n-ați zis însă nici pâs. De ce, domnule ministru? În calitate de ministru al Afacerilor Interne și de vicepremier pentru securitate națională, nu aveți, în primul rând, obligația de a asigura securitatea cetățenilor împotriva infracțiunilor de orice fel, inclusiv dacă au fost comise de polițiști?

Solicit răspuns scris și verbal.

Senator Valer Marian

Sursa: Cotidianul

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu