Ştiu că nu ai citit “Capitalul” lui Marx. Ai tot la dispoziţie. Cărţile nu-şi mai au rostul acum, când prin gadget-uri îţi vine toată dialectica indignării în paragrafe simple.
Ţi se dau lozinci. Nu mai trebuie, ca părinţii tăi, să pierzi vremea prin biblioteci. N-are rost să mai faci eforturi de interpretare. Adevărul care ţi se livrează e absolut. În el crezi şi pentru el lupţi. Eşti un soldat fidel al cauzei. Ştiu că nici străbunii tăi nu s-au întrebat ce caută să lupte în Cotul Donului.
Acolo i-a trimis războiul. Părinţii tăi s-au chinuit în anii comunismului să vieţuiască. Să-şi facă o carieră. N-aveau libertatea ta de a călători. Timpul plăcut şi-l petreceau prin biblioteci. Aveau îndoieli, nu ca tine certitudini. Faptul că n-au fost copleşiţi de o ideologie criminală e pentru că au avut puterea de a judeca. De a cântări ce e bine şi ce e rău.
Tu nu ai nevoie de acest stres intelectual.
Prin 1993, la Washington fiind, m-am nimerit la un Memorial Day, pe pajiştea din faţa Capitoliului. Acolo am cunoscut mulţi veterani ai Vietnamului. Nu ştiu dacă îţi spune ceva Hanoiul, poate îl şti doar ca oraşul de unde poţi să-ţi cumperi o nevastă ieftină. Sau să mănânci ”câinele lui peşte prăjit”. Atunci, Bill Clinton a ţinut un discurs despre dobândirea forţei Americii în mlaştinile Saigonului de către bravii luptători. Ce crezi că au făcut supravieţuitorii? I-au întors spatele. Atât. Prin anii 1969, preşedintele a refuzat să plece pe front, fiind pacifist. I s-a dat o replică princiară: “Don’t give a hand” – în loc de “Don’t give a shit”. Ei erau împotrivă. Acel împotrivist de calibru, cu ancore şi proiecte de viaţă. Care nu făcea spume la gură şi nu-şi certa părinţii.
Acum, aflu de la tineri că eşti milenarist. Un fel de Gică Contra. Le ai pe toate şi tot susţii că nu ai nimic. La bibliotecă nu prea te-am văzut, pentru că tu citeşti, nu-i aşa?, în newsfeed, doar titlurile, pe gadgeturile primite de la babaci.
Nu te-am văzut în Converşi sau blugi skinny prin aulele academiilor decât atunci când se face prezenţa.
Ai iPhone. Nu pot crede că nu ştii ce a fost Steve Job pentru mişcarea pe care zici că o reprezinţi “fucking crazy”. Băiat, Steve! A simplificat lumea. Adevărat hipster. După cum vezi, apreciez mişcarea ieşită din mainstream. Nu haina-l face pe om, cum nici programul naţional de slăbit nu rezolvă criza obezităţii. Aşa şi vintage-ul în aplicaţii. Te poţi aduna în pieţe să protestezi pe un call de pe internet.
Refuzi să te speli pe cap, dar nu refuzi să fii spălat pe creier. Asta nu o mai înţeleg. Participi la acţiuni ale căror efecte nu le poţi măsura cu mc2 universului tău, în care Einstein e o linie de păpuşi. Hipsterismul cool cu accente marxiste, ambalat în retorica ecologistă, nu e decât o perversiune ideologică. Miza: contestarea valorilor şi tradiţiilor. În această nălucă apar fel de fel de matroane oengiste, gata să deseneze un proiect de depus la Marea Finanţă. De unde crezi că vin banii pentru mişcarea de maximă indignare?
Nu fi copil. Nicio revoluţie, îţi spune unul care a trăit-o în 1989, nu vine fără un sprijin. Fie politic. Fie ideologic. Fie de la Marea Finanţă.
Crezi că indignarea nu are costuri? Unii pun factura şi tu tragi cardul. Aici eşti prizonier. Te rişti. Cazi sub reflectoare. Beat de la buloane, nu “beat” de la Ginsberg. Şi de aici obsesia eliberării. Nu eşti liber decât în ţarc, amice! Te roteşti într-un carusel şi ţi se spune că ai libertate. Tu pendulezi mâinile – ca la meteo –, ei fac programul. La cald, cu dolores. Fii cal, refuză să fii vacă!
Poţi palma jointul, nu te stresa. Nu e nevoie să te formalizezi, nu trebuie să mă domneşti. Nu sunt atât de bătrân cum par, poate mai tânăr decât tine. Nu m-am născut când a apărut peste Ocean mişcarea hipster, care te inspiră. La mine timpul arde şi energiile se consumă altfel decât în lumea ta în care Everything is Boring and Everyone is a Fucking Liar. Totul e boring în jurul tău, pentru că le ai pe toate. Eşti sec la idealuri. Mai precis, uscat. Aşa, ca o gură după boreală, care nu vine de la viaţa plicticoasă. N-ai prea mari aspiraţii şi energia vieţii creative, eşti uşor de manipulat. Citeşti grupurile frecventabile. Eşti din Bulă. Pe stand. Ideologii de acolo vor să te înregimenteze în generaţia inutilă.
Imaginează-ţi trăirile şi simte-te în putere! Organic. Absolut. Narcis, eşti de comă. Dus! Cum ţi-ar zice confrate-tu. Dar aşa măcar ai o identitate de rebel. Nu fii Rottweiler-ul cucoanei care o viaţă a poluat planeta şi acum, pentru a-şi ierta păcatele, finanţează acareturi de propagandă ecologiste. Ascultă la mine: “toate curvele ajung la bătrâneţe să cânte în corurile bisericilor”. Nu-i lăsa pe agenţii stângii să-ţi spele creierii. Mai bine fă-ţi tu propria mişcare şi nu te lăsa dus de propaganda “Fuck the system”. Apropo, de păcălici, i-ai văzut vreodată pe argaţii latifundiei stângii democrate să umble în şaretă în loc de maşină, să aibă birouri în cort, în loc de building-uri de multinaţionale, mănâncă ei din farfurii de plastic, în loc de porţelanuri? Măcar tu eşti mai original. Leneveşti şi te întrebi dacă la urcarea unuia ca tine în Rai vine cineva să îl care în spinare.
Autor: Marius Ghilezan
Sursa: România liberă
Adauga comentariu