9 mijloace prin care a fost instaurat capitalismul în România ultimilor 25 de ani

Privatizarea este doar una dintr-o multitudine de mijloace prin care oameni obişnuiţi au ajuns milionari sau miliardari în euro, în două decenii şi jumătate. Nu vă aşteptaţi ca aceste metode să semene prea mult cu cele care i-au propulsat pe miliardarii americani în acelaşi interval de timp.

Condamnarea lui Dan Voiculescu, fondatorul grupului industrial Grivco şi al trustului media Intact, la zece ani de închisoare în dosarul privatizării Instititului de Cercetări Alimentare (ICA) este un bun prilej pentru o discuţie despre metode de acumulare a capitalului în România postcomunistă. Textul de mai jos îşi propune un inventar sumar al acestora. Am exclus de le bun început metodele evident ilegale: evaziune fiscală, jocuri piramidale, contrabandă, escrocherii bancare sau imobiliare.

1. Comerţ speculativ. Nevoia de bunuri de folosinţă îndelungată (televizoare color, maşini de spălat, videocasetofoane) a românilor la începutul anilor ’90 era enormă. La fel şi rezervele populaţiei. Chiar dacă nu există o statistică precisă a deţinerilor de numerar ale românilor în decembrie 1989, acestea erau considerabile având în vedere că pe atunci numărul salariaţilor (circa opt milioane) era de două ori mai mare decât în zilele noastre, iar salariul minim era de de 300 de dolari (la paritatea monedei americane din 1989). Aceste rezerve, cumulate cu nevoia de bunuri, i-a încurajat pe unii întreprinzători să importe electronice şi electrocasnice pe care să le vândă cu adaosuri cu două sau chiar trei zerouri. Unul dintre românii care a valorificat această oportunitate este George Copos, cofondatorul grupului Ana Electronic. Compania sa importa televizoare Samsung şi la şase ani după revoluţie înregistra venituri de 100 de milioane de dolari. Ulterior, Copos, folosind şi alte metode a ajuns la o avere de 120 de milioane de euro, potrivit listei Forbes 500 de miliardari. Acum, omul de afaceri execută o pedeapsă cu închisoarea pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani.

2. Comerţ exterior. Dacă existau oameni care să ştie bine mecanismenele economiei de piaţă înainte de 1989 aceştia erau angajaţii companiilor de comerţ exterior care derulau activităţi de export pentru aportul de valută în ţară. Crescent, companie de comerţ exterior condusă de Dan Voiculescu  a dobândit probabil cea mai mare notoritetate în ultimii ani. Crescent era un important exportator de tablă, ţevi, oţel beton, ciment. Pe lângă cunoştinţele de capitalism, oamenii din comerţul exterior au beneficiat, după revoluţie, de conexiuni (capetele de pod din străinătate) şi resurse materiale cu care au pus bazele capitalismului postrevoluţionar. Viorel Cataramă, fondatorul grupului de mobilă Elvila sau Dan Adamescu, proprietarul  societăţii de asigurări Astra, au activat, de asemenea, în comerţ exterior.
3. Privatizări. Aceasta este metoda de îmbogăţire care a atras cel mai mult atenţia publică în ultimele două săptămâni în contextul procesului lui Dan Voiculescu. Esenţa privatizărilor (nu toate ilegale) a fost achiziţionarea de la stat a unor companii aflate în dificultate financiară (deci cu o valoare intrinsecă scăzută) dar cu active imobiliare importante. De exemplu, o bună parte din averea lui Ioan Niculae, cel mai bogat român (proprietarul grupului Interagro, cu o avere estimată la 1,1 miliarde de euro) se află în terenuri dobândite în urma privatizării fostei firme de stat Tutunul Românesc. De cele mai multe ori, privatizările erau făcute la preţuri considerabil mai mici decât valoarea de piaţă a activelor. În cazul ICA, achiziţia a fost făcută la un preţ de 70 de ori mai mic decât cel real. Un alt român care a ocupat ani la rând primul loc în lista Forbes a celor mai bogaţi români, Dinu Patriciu, şi-a dezvoltat afacerile cu petrol în urma privatizării rafinăriei Petromidia pentru care a plăit aproximativ 50 de milioane de dolari, în condiţiile în care aceasta avea datorii de 600 de milioane de dolari către stat (neachitate nici ulterior).

4. Oportunităţi imobiliare. Modul în care a făcut avere Gigi Becali este studiul de caz pentru acest mijloc de acumulare.  Becali, cu banii strânşi din oierit înainte de 1989 (circa 100.000 de dolari) a cumpărat terenuri agricole în comuna Ştefăneşti din apropierea Bucureştiului. Spre sfârşitul anilor 1990, a făcut un schimb de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale, cedând pământulsău extravilan pentru unul intravilan. Ulterior, zona dobândită de Becali s-a dezvoltat semnificativ (s-au construiit locuinţe şi clădiri de birouri), iar omul de afaceri a făcut avere din aprecierea preţului terenurilor. Anul trecut, Becali a fost condamnat la trei de închisoare pentru modul incorect în care s-a făcut acest transfer, prejudiciul adus statului fiind estimat la câteva sute de mii de euro. Deşi ultima evaluare plasează averea lui Becali la aproape 50 de milioane de euro, au fost şi ani în care acesta era cotat la câteva sute de milioane de euro.

5. Statul. Serviciile IT sau lucrările de infrastructură sunt sectoare care au creat milionari în euro prin comenzi semnificative şi contracte pe termen lung. Compania de software Siveco (fondată de Irina Socol) sau grupul IT Asesoft  (fondat de actualul deputat PSD Sebastian Ghiţă) au fost construite pe baza dotării cu tehnologie a unor institituţii de stat. Grupurile de construcţii UMB Spedition şi Technostrade (deţinute de familia Umbrărescu) şi Pa&Co International (controlată de Costel Căşuneanu) au devenit jucători importanţi în economie din lucrări de infrastructură. Dorinel Umbrărescu este al 11-lea cel mai bogat român cu o avere de 300 de milioane de euro. Potrivit publicaţiei britanice The Economist, lucrările de construcţii sunt unul dintre principalele domenii expuse capitalismului de cumetrie, adică a business-ului dezvoltat pe baza unei relaţii priviligiate cu statul. Potrivit unui studiu publicat pe acest blog, peste 80% dintre averile celor mai bogaţi 100 de români sunt realizate pe baza relaţiei cu statul.

6. Asocierea cu multinaţionale. Ion Ţiriac, care are multe şanse să redevină cel mai bogat român, după ce în 2007 era primul român care intra pe lista Forbes a miliardarilor lumii, şi-a construit holdingul aproape exlcusiv din asocierea cu mari grupuri străine, în special din Germania. Recent, omul de afaceri şi-a exercitat opţiunea de a vinde 45% din UniCredit Ţiriac Bank pentru 700 de milioane de euro. Pe lângă italienii de la UniCredit, Ţiriac este asociat cu grupul german de asigurări Allianz, cu grupul german de comerţ Metro, iar până în 2009 a avut un joint-venture cu Daimler AG într-un business de import al mărcii Mercedes. De altfel, Ion Ţiriac este unul dintre cei mai importanţi promotori ai investiţiilor străine în România. Printre primii români care şi-au vândut companiile către multinaţionale se numără Florentin Banu (a vândut producătorul de napolitane Joe către grupul Nestle) sau Mihai Miron (a vândut o fabrică de medicamente către grupul farmaceutic GSK).

7. Vânzarea către fonduri de investiţii sau listări pe bursă. Bursa românească a fost într-o foarte mică măsură un mijloc de îmbogăţire pentru antreprenorii locali. Acest rol l-au jucat mai degrabă bursele străine. Şi aici exemplul cel mai potrivit este listarea pe bursa secundară de la Londra a grupului farmaceutic A&D Pharma, fondat de patru antreprenori de origine libaneză şi franceză, stabiliţi în România. În urma scoaterii pe bursă, cei patru asociaţi au obţinut 134 de milioane de euro pentru 34% din acţiuni. Mai mult decât piaţa de capital, fondurile de private equity au reprezentat o veritabilă fabrică de milionari. Dacă în anii de criză, fondurile investeau în România până la jumătate de miliard de euro (în 2007), volumul acestor plasamente a scăzut cu 90%. Familia Marcu (reţeaua de clinici private Medlife), Florentin Banu (reţeaua de retail Artima) sau Daniel Guzu (grupul de materiale de construcţii Duraziv) sunt doar câţiva dintre antreprenorii care şi-au validat valoarea afacerilor în urma unei tranzacţii cu fonduri de investiţii. De remarcat că fondurile, în general, investesc grosul banilor în companie, lichidităţile care revin fondatorilor având o mică pondere.

8. Silicon Valley de România. Tehnologia este sectorul care a creat cei mai ”curaţi” milionari. Inevitabil, numele lui Radu Georgescu (Gecad) şi Florin Talpeş (Bitdedfender) ne vin în minte. Faptul că au creat doi producători de software antivirus este singurul lucru pe care cei doi îl au în comun. În rest, au avut drumuri diferite. În vreme ce Georgescu a fondat, rând pe rând, companii pe care le-a vândut multinaţionalelor (Microsoft) sau fondurilor de investiţii (San Francisco Partners). Florin Talpeş care deţine compania împreună cu soţia sa, Mariuca Talpeş, a vândut doar un pachet minoritar unui grup de investitori privaţi, păstrând peste 90% din acţiuni. Florin Talpeş a avut în plan listarea Bitdefender pe piaţa de capital americană, însă planurile i-au fost dejucate de criză. Succesul comercial al Bitdefender se datorează pieţelor internaţionale.

9. Recuperarea moştenirilor. Familiile nobile din perioada interbelică au început procese pentru revendicarea bunurilor confiscate de statul comunist imediat după Revoluţie. Familia Regală este cel mai cunscout execmplu în acest sens. Casa Regală a României a reuşit să recupereze Domeniul Regal Sinaia şi casetelele Peleş şi Pelişor, în 2008, averea acesteia fiind estimată la aproape 100 de milioane de euro. De asemenea, Georgia Palade van Dusen, nepoata fostului industriaş Nicoale Malaxa, a obţinut un pachet semnificativ de acţiuni din Fondul Proprietatea, ca o compensare pentru averea confiscată.

Autor: Ionut Ancutescu

Sursa: Adevarul