1. Apa este principalul factor limitativ pentru specia umană, adică resursa la capătul căreia creşterea populaţiei se va opri. Chiar dacă – spre deosebire de alte resurse – cantitatea de apă se păstrează constantă, ea se împarte la oameni tot mai mulţi, cu consumuri tot mai mari. Deja, media globală de consum a trecut de 50%.
2. Următorul război mondial, dacă va exista, va porni probabil de la apă iar cel mai fierbinte punct al planetei este vecinătatea dintre India şi China. Deja chinezii fac lucrări hidrotehnice ample care le vor permite, la nevoie, să oprească curgerea unor cursuri de apă în ţara vecină.
3. Preţul la care se vinde acum apa este cu mult sub valoarea economică, pentru că încă există iluzia abundenţei. În momentul în care deficitul de apă devine constant, regula este ca preţul să crească accelerat, chiar şi de ordinul zecilor de procente în fiecare an.
4. Este nevoie de două până la cinci tone de apă pentru a produce alimentele necesare unui singur om, pentru o singură zi. Pentru un kilogram de carne, trebuie consumate 16 tone de apă. Pentru o halbă de bere trebuie 75 de litri. Pentru o singură roşie – 13 litri în agricultura clasică sau a zecea parte cu tehnologia hidroponică.
5. România este la coada Europei în privinţa resurselor de apă: sub 2000 de metri cubi pe locuitor pe an. Nici la apele minerale nu stăm aşa bine pe cât ne place să credem. Resursele exploatabile sunt mai mici de 1,5 litri pe locuitor pe zi. În total – 26 de milioane de litri: jumătate plată, jumătate cu bule. Terapeutice, în schimb… gârlă.
6. În România, cele mai severe secete au fost în 2000 şi 2003. Faimoasa secetă “din ’46″ e abia pe locul al cincilea. Motivul pentru care seceta de după război a fost însoţită de foamete a fost faptul că ţăranii au fost jefuiţi succesiv de militarii români, apoi de cei ruşi.
7. Irigaţiile pot dubla producţia, dar asta nu le face automat economice în orice condiţii de cost al electricităţii respectiv preţ al recoltei. SUA, cu unul dintre cele mai productive sectoare agricole, are irigată doar 15% din suprafaţa arabilă. România a scăzut acum două decenii de la 30% la doar câteva procente.
8. Circulă de ani buni un mit cum că irigarea cu apă din pânza freatică ar fi interzisă. În realitate, operaţiunea este permisă, în schimbul unei taxe plătite la “Apele Române”. Chiar şi pomparea pe bază de motorină se poate dovedi rentabilă, pentru că în condiţii de secetă prelungită poate fi ultima şansă de-a mai salva recolta.
9. Chiar şi într-un an secetos, pierderile pot fi minimizate dacă planul de culturi este făcut de un inginer agronom care n-a chiulit de la cursuri şi a mai citit ceva pe lângă. El trebuie să jongleze cu proporţia dintre culturile de toamnă şi cele de primăvară, să sincronizeze plantele iubitoare de apă cu cele se descurcă bine cu mai puţină, respectiv să stea cu un ochi pe cotaţia de pe bursă şi cu celălalt pe oboseala solului.
10. Cum îşi rezolvă alţii problemele? Iată două exemple din ţări cu resurse sărace: În Malta, o reţea de tuneluri adună apa din acviferul aflat la 100 de metri sub insulă. În Cipru, 100 de baraje strâng ploile căzute într-un singur sezon ca să ajungă chiar şi pentru câte cinci ani secetoşi.
Lucian Davidescu
sursa: agrointel.ro