„Primul pas”, păzit de mai multe echipaje ale Jandarmeriei, de „badiguarzi” şi ofiţeri S.P.P

Paraliteratură din aria grafomaniei, a mecanicii şi electrodinamicii cuantice, literatură de partid, adicătelea, cultură mediocră şi tristă, la Bookfest, cultură cu aroma manipulării, „Primul pas” a fost păzit de mai multe echipaje ale Jandarmeriei, de „badiguarzi” şi ofiţeri S.P.P. Bookfestierea „operelor alese” sub semnătura mult iubitului şi stimatului preşedinte nu comportă comentarii pozitive, cînd nimic nu ai a spune într-o carte la, la, la şi tra, la, la, vîndută la supra preţ, cu 30 de lei – un alt gen de „meditaţii”, care să justificate alt gen de „case”.

Ce face preşedintele Iohannis cu banii din vînzarea cărţilor? Probabil, ceea ce a făcut şi cu banii din meditaţii! Cum e posibil să vînzi maculatură propagandistică, apă de ploaie tulbure, la un preţ umflat? Spre deosebire de ediţia precedentă a „Bucfest”, cînd la fel ca mirosul de mici la grătar, aproape 4.000 de oameni au fost atraşi de euforia infantilă a unei semnături prezidenţiale pe bani, de data aceasta, Editura Curtea Veche, mergînd pe prognosticuri hazardante, a luat o ţeapă pe cinste. Cu chiu, cu vai, la stand pentru „Primul pas” s-au aliniat la autograf aproximativ 300 de admiratori. Ceilalţi scriitori au devenit scunzi şi de nereperat pentru că preşedintele a monopolizat tîrgul de carte cu paşi neinspiraţi, prin insistenta şi ostentativa prezenţă a presei în ringul său. Reamintesc, faimoasa scriitoare de origine germană, Anna Seghers editează în anul 1955 o carte exact cu acelaşi titlu, „Primul Pas”. Vine, aşadar, fireasca întrebare: cui aparţine dreptul de proprietate intelectuală asupra titlului? Cine a fost mai întîi? Oul sau găina? Seghers sau Iohannis? Asta, apropo de moda plagiatului.

Aceste trei piese de lux vor fi ataşate la dosar cînd va veni momentul

În numai cîteva luni, preşedintele a înscris pe agendă o frumoasă reuşită: decepţionarea celor care l-au votat. Singurele lucruri grele ale preşedintelui pot fi baxurile de cărţi şi ţinuta de mii de euro a „primei doamne”, căreia preşedintele îi tot prezintă scuze publice pentru că l-a suportat, prezentînd-o ca pe o biată victimă, supusă tevaturii scenice în timpul campaniei prezidenţiale. Prima doamnă visa cu ochii deschişi, cînd credea că avea sub tălpi doar petale de trandafiri! Ca să se revanşeze faţă de ea şi să-i netezească orgoliul rănit, preşedintele o duce în excursii prin lumea largă, după cum se ivesc ocaziile. Punînd totul în balanţă – comportament, bun simţ şi ţinută – Maria Băsescu a fost o măicuţă de mînăstire faţă de Carmen Iohannis. Ziariştii de casă tot încearcă să o poleiască, cînd nu e cazul, dar prima doamnă se poleieşte singură cu ţinute neadecvate statutului său, la preţuri exorbitante, în timp ce majoritatea românilor se încalţă şi se îmbracă de la second hand. Pentru ţinuta de la tîrgul de carte Carmen Iohannis a cheltuit peste o sută optzeci de mii de lei vechi. Croitorul Alexandru Ciucu, mă rog, „dizainerul”, cum le place croitorilor capitalişti să se autointituleze, i-a făcut rochia care costă între 1.300 şi 3.000 de €. Sandalele, din creaţiile casei de modă Salvatore Ferragamo –  750 de € şi piesa de rezistenţă – poşeta, tot o creaţie Ferragamo, a costat 1.190 de €. Aceste trei piese de lux vor fi ataşate la dosar cînd va veni momentul. Elena Udrea a dat cu subsemnata pentru geanta de 50 000 de € şi alte piese de lux, iar acum stă cuminte la domiciliu. Oare vor fi decontate precum cremele, uleiurile cosmetice şi parfumurile comandate de Mihai Răzvan Ungureanu pe vremea cînd era „prim”? Pentru o ţinută la acest preţ, preşedintele ar trebui să vîndă cam şase-şapte mii de cărţi. Cuplul prezidenţial îşi imaginează că prezenţa lor în ţinute extrem de costisitoare îi mîngîie pe cetăţenii României, împovăraţi de cel mai scăzut nivel de trai din Europa. Acest lucru, dar şi altele, mă fac să cred că familia Iohannis este preocupată doar de binele lor. Carmen Iohannis ar trebui să poarte ce-i stă mai bine unei femei la 55 de ani, rochii peste genunchi, elegante prin simplitatea croielii şi a bunului gust, nu rochii de puştoaică întîrziată.

Bucfestul” a gravitat nepermis de mult şi exagerat propagandistic în jurul lui Klaus Iohannis

Oare ce anume l-a aruncat pe preşedintele Ţării în vîltoarea scrisului? Cine îl povăţuieşte strîmb să sară pîrleazul canoanelor literare, înainte de a fi învăţat cîte ceva despre „meseria de scriitor”? Normal ar fi fost ca Iohannis, „ajutat” de pana super-ideilor scriitoriceşti,  să scrie despre modul în care va redresa pas cu pas România, nu cum şi-a asfaltat naveta de la Sibiu la fotoliul de la Cotroceni şi retur. Redăm cu sfiiciune şi interes major o frază profundă din cartea „Primul pas”, care îi va fascina pe toţi gînditorii lumii: Cităm: „Dacă naivitatea înseamnă să ţii la nişte valori sau să crezi în buna credinţa a oamenilor din jurul tău, atunci dacă ne pierdem naivitatea nu mai avem chiar nicio şansă de a trăi într-o lume mai bună.” O cugetare fantastică de genul însemnărilor de licean! Mult timp i-a trebuit, cred, „magistrului” să ajungă la ea! „Sîntem ceea ce ne aducem aminte”, spune un adagio stănescian. Iohannis ţine minte din copilărie că nu trebuie să fie un preşedinte oarecare şi, avînd curajul, pîrghiile şi sprijinul unei edituri, îşi adjudecă zgomotos paşaportul de intrare şi şedere în cetatea literelor cu două cărţi insipide, inodore, incolore. Ne aflăm într-o perioadă cînd, indiferent de calitate, manuscrisele sînt nişte perfuzii de viaţă în mîinile editorilor. Almintere, cartea „Primul pas” la fel ca şi prima, conturează iluzia de scriitor a preşedintelui, caz similar unui adolescent epatant, care vrea să fie mai „mare” decît e, amăgindu-se  că a găsit secretul unui gen literar cu totul personal, care în mod firesc ar trebui să fie predominanta acumulărilor, a cunoaşterii prin studiu literar. Cu o astfel de carte, tapetată cu frazări întortocheate şi naive, „Bucfestul” a gravitat nepermis de mult şi exagerat propagandistic în jurul lui Klaus Iohannis, încurajînd promovarea subculturii şi a cărţilor de calitate îndoielnică. Dacă altă dată Bucfestul era sărbătoarea scriitorilor şi a cărţilor îndreptăţite să supravieţuiască (pe atunci nu se vorbea „romgleza” şi purta denumire românească: tîrg de carte), această ediţie a „Bucfest” a fost dublu confiscată: o dată, de preşedintele Ţării, care, în goana după statutul de scriitor,  a blocat tîrgul în sine şi, doi, de mass-media, ca subiect pentru umplerea spaţiului de emisie şi de tipar.

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: Agero Stuttgart