Ar fi de bun-simţ să concediem imediat pe cei ale căror funcţii există doar datorită unei legislaţii şi unor proceduri imbecile.
„Ăştia nu ştiu pe ce lume se află”. Afirmaţia riguros exactă este demonstrată de exhibarea neştiinţei cu zurgălăi în direct şi la oră de vârf. Ministrul nostru de Finanţe, nevinovat dar periculos de agitat, ne spune că în data de 15 august va cunoaşte rezultatele execuţiei bugetare şi situaţia arieratelor fiscale din trimestrul al doilea al anului. Cu alte cuvinte, la 135 de zile după începutul acelei perioade se dumireşte cât de rău i-a mers. Orice firmă decentă îşi cunoaşte rezultatele financiare în primele 10-12 zile de la încheierea lunii anterioare. O firmă care se respectă, mare sau mică, le are online pentru a putea reacţiona instantaneu la condiţiile pieţei. Un etatist îmi va spune pe bună dreptate că statul nu e o firmă. Mijloacele operaţionale însă ar trebui să fie similare.
Am aflat astfel din gura păcătosului că sistemul este înapoiat, ineficient, nu este decât parţial informatizat (suficient însă pentru Warcraft, Counter Strike şi Mad World în orele de serviciu). Altcineva îmi va reaminti că birocraţii, în pauzele jocului, sunt necesari pentru a controla tot ce mişcă. Altfel contribuabilii ar fura sau nu ar mai plăti impozite. Greşit! Peste tot în lume declaraţia pe proprie răspundere, controlul ulterior şi negocierea creditului fiscal sunt instrumente mult mai eficiente decât ciurda de milogi care umblă după şpagă prin hăţişul fiscal unde orice faptă de comerţ poate fi interpretată penal.
Pe forum un cititor îmi reproşa că nu m-am plâns foştilor guvernanţi de înfoierea birocraţiei. De 20 de ani tot spun şi scriu despre asta! Pot afirma cu mândrie că sunt mai consecvent decât un bou. Acum însă s-a strâns funia la par. Boala a făcut metastaze. Fără operaţie murim. Pentru Traian Băsescu acum câteva luni împrumutul de la FMI era doar o centură de siguranţă. Astăzi, după ce am acceptat condiţionări nătânge şi l-am risipit, el repetă un lucru inteligent spus de alţii înainte. „Trebuie daţi afară 300.000 de bugetari”.
E pe jumătate adevărat, cifra ar trebui să fie 600.000 pentru a avea bani să stimulăm economia. Guralivii s-au repezit la preşedintele trecător, ipocrit îngrijoraţi de soarta funcţionărimii şomere. Decidenţii s-au speriat. Mimează guvernarea pentru a trece alegerile prezidenţiale. Au hotărât caraghios să trimită birocraţii acasă prin rotaţie, fără bani. Aplică o tăiere generală a tuturor veniturilor conexe. Îi chinuie pe toţi în mod egal. Fac apel la un fel de solidaritate prostească în apărarea mizeriei generale. Oamenii sunt numere. Sunt victime ale mentalităţii colectiviste aplicate prin aritmetică birocratică. Asta e o crimă! Când te prăbuşeşti, schimbi rapid modelul de afaceri. Pentru ca oamenilor să le fie mai bine, sistemul este silit să devină eficient. Altfel moare.
Ar fi de bun-simţ să concediem imediat pe cei ale căror funcţii există doar datorită unei legislaţii şi unor proceduri imbecile. Pe lângă salariile compensatorii, le putem garanta şi câte un credit – de exemplu, salariul pe trei ani, pentru finanţarea unei mici afaceri, a unei participaţii într-o corporaţie oarecare sau într-un fond de investiţii ori de pensii. Astfel 600.000 de întreţinuţi s-ar transforma în tot atâţia investitori. Am face economii de 6,5 miliarde de euro/an. Totodată am injecta în economie cam tot atât cât am luat de la FMI şi de la Comisia Europeană. Pentru asta ar fi meritat să creştem datoria publică. Şi cum un principiu esenţial este tratamentul egal al actorilor economici, ar trebui să înmulţim metodele de sprijin ale capitalizării firmelor. În criză, datorită stării pieţei, multe dintre ele nu au profit. Şi ele ar trebui ajutate.
Am putea introduce amortizarea accelerată a investiţiilor productive. Aşa i-am sprijini pe toţi şi nu doar premianţii întâmplători sau pe cei cu relaţii politice. Neimpozitarea profitului reinvestit şi acordarea ajutoarelor de stat preferenţiale sunt discriminatorii. E ca şi cum într-un naufragiu salvatorii primesc ordinul de a-i scoate din apă doar pe purtătorii vestelor de salvare. Nu mai vorbesc pentru a suta oară despre urgenţa scăderii cotei unice de impozitare şi a TVA-ului.
Între timp, ne împrumutăm cu 12,4 miliarde în şapte luni, ca să plătim pensii şi salarii. Şi asta e o crimă! Dacă nu ar fi tragic, ar fi comic.
Dinu Patriciu
sursa: adevarul.ro
Adauga comentariu