C O N T R A P R O P A G A N D Ă

A nu avea un pământ în care să simţi că ai rădăcinile reprezintă o degenerare

Share Button

Un gard îmi delimitează casa de restul lumii, e o delimitare voită pe care-o fac între teritoriul meu şi restul lumii, între lumea mea şi lumea celorlalţi. Indiferent că e un gard de beton de cinci metri înălţime sau un simplu gard viu, rolul său este acelaşi: de a delimita. Odată intrat în curtea mea ştii că trebuie să te supui regulilor mele, că trebuie să respecţi fiecare fir de iarbă de-acolo. De altfel, de fiecare dată când intri într-o curte străină simţi un sentiment ciudat, o sfială, un impuls care-ţi spune că te afli pe un teritoriu diferit, cu alte reguli pe care trebuie să ai grijă să le respecţi. E un sentiment normal.



Lărgind obiectivul, e simplu să constatăm că ceea ce reprezintă curtea pentru omul obişnuit este graniţa ţării pentru popor. O graniţă nu este ceva arbitrar! Este o delimitare naturală. Aşa cum gardul casei mele face diferenţa dintre ordinea din interior şi haosul exterior, la fel graniţa unei ţări face delimitarea dintre două culturi diferite. Indiferent dacă graniţa este trasată sau nu, dacă este păzită sau nu, ea există. Chiar şi atunci când se doreşte a fi ştearsă. [...]

Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu: ”S-au încălcat flagrant legile țării, în vederea spălării sau a șantajării unor procurori și judecători!”

Share Button

Publicarea raportului Comisiei Predoiu referitor la arhiva secreta SIPA arunca in aer tandemul Basescu-Macovei. Si il poate plasa pe judecatorul Cristi Danilet intr-un scenariu penal. Din acest raport, care, iata, a fost dat publicitatii, si nu prin grija ministrului Tudorel Toader, rezulta ca s-au incalcat flagrant legile tarii, iar scopul nu putea fi altul decat procurarea unor informatii fie in vederea spalarii, fie in vederea santajarii unor procurori si judecatori. Ce s-a intamplat de fapt?



In primul rand, trebuie sa intelegem ca acest cuplu, Traian Basescu-Monica Macovei, care se afla la originea “modernizarii statului” si a transformarii acestuia, asa cum a precizat fostul presedinte al Romaniei, intr-un stat mafiot, a facut un salt mortal in intervalul 2004-2006.
[...]

Radu Iliescu: ”Asemenea războiului industrial, terorismul este o operaţiune în spiritul abatoarelor hipermecanizate”

Share Button

Războiul industrial şi terorismul de unică folosinţă sunt speciile aceluiaşi gen. În spatele lor se află aceeaşi forţă, tehnologia, şi acelaşi suflu, eficienţa. Fără progres tehnic nu am avea războaie la scara celor actuale, fără democratizarea tehnologiei nu am avea terorism. Nici terorismul la scară mare, nici ruda lui mai mică nu sunt opera unor nebuni, nu în sens clinic. Ele par mai degrabă întreprinderi managerizate, cu target, buget şi balanţă contabilă. Terorismul postmodern este ca o campanie de vânzări: se adresează unui anumit segment de populaţie şi urmăreşte crearea unor “nevoi” şi satisfacerea lor explozivă.



Cea mai mare păcăleală despre actele de terorism comise pe teritoriul european este pretenţia că ar fi absurde. Adică fără cauză. Dacă ar fi aşa, atunci am avea detonări în pădure, în biblioteci publice şi în mine dezafectate. Dovada cea mai sigură a caracterului lor raţional este faptul că, asemenea războiului industrial, terorismul este o operaţiune în spiritul abatoarelor hipermecanizate. Teroristul de unică folosinţă trebuie să rezolve, înainte de a apăsa pe comutator, trăgaci sau buton, problema eficienţei spectaculoase a gestului său. De aceea se detonează pe un stadion, sau într-un metrou, ori la o manifestaţie. Iar această alegere mărturiseşte un plan şi dorinţa de a investi cu maximă eficienţă tehnologia morţii. [...]

Iubiţi-vă vitejii! Hristos s-a Înălţat!

Share Button

Toate popoarele de pe Pământ au galeria vitejilor lor. Galerie pe care o cinstesc de câte ori pot, de câte ori vor.



Şi noi avem galeria noastră, a vitejilor noştri. La noi, însă, nu prea, dintr-o exagerată grijă ca nu cumva să fim arătaţi cu degetul de scârnăviile duşmane, adeptele corectitudinii politice promovată de noul multiculturalism progresist de tip neobolşevic- SOROSIST.
[...]

Cum e posibil ca tinerii de azi, frumoși și liberi, desigur, să fi devenit atât de liberi încât nu se simt datori să-și moștenească și să-și continue străbunii?

Share Button

Marea naționalizare din anii 1948 – 1950, realizată prin Legea Naționalizării din 1948 (L111/11.06.1948) vizând întreprinderile industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, și prin Decretul 92 din 12.04.1950 vizând  nationalizarea unor imobile ale fostilor industriasi, fostilor bancheri, fostilor mari comercianti şi celorlalte elemente ale marii burghezii, imobile cladite ale exploatatorilor de locuinte, hoteluri şi alte asemenea, a reprezentat un rapt de proporții în numele ideologiei comuniste, prin care averi private (unele uriașe, altele derizorii) treceau în proprietatea statului în mod abrupt și fără căi de atac pentru păgubiți.



Tot un rapt de proporții s-a înregistrat și după prăbușirea regimului comunist din decembrie 1989, dar în sens invers: proprietăți ale statului, inclusiv bugetul, de stat, au devenit ținte preferate de devalizare pentru o categorie de grăbiți în ale înavuțirii, care au considerat că procesul firesc de acumulare de capital, acela prin muncă cinstită și asiduă, este prea lent pentru lăcomia lor galopantă. Umbrela sub care aceștia și-au camuflat ingineriile de hoție nu a mai fost una ideologică ci pură ipocrizie plecând de la invocarea folosirii noilor vehicule ale economiei de piață: noi știm să mirosim oportunitățile, noi știm să negociem, noi știm să facem afaceri, noi suntem pionierii atât de așteptatului capitalism românesc.
[...]

SRI poate pierde interceptările

Share Button

Și a cam venit vremea să le piardă! Numărul interceptărilor din România îl depășește cu mult pe cel din țări cu o populație mult mai mare și cu un număr de dosare privind fapte de criminalitate, de asemenea, de zeci de ori mai mare. Din acest punct de vedere, SRI-ul s-a purtat în continuarea practicilor fostei Securități.



Numai că, spre deosebire de aceasta, SRI a ridicat numărul cazurilor la cifre amețitoare. Unii vorbesc despre 100.000 de aprobări în cîțiva ani. Dacă înmulțim numărul aprobărilor cu 3-4 sau 10, ca medii de interlocutori pe aprobare, ajungem la cifre astronomice. Numai întreținerea aparaturii, efectuarea interceptării și transcrierea au dus la un cost estimativ de 10 euro pe minut. Presupun că mulți cititori știu și despre presiunile efectuate asupra firmelor de telefonie, despre ofițerii sub acoperire introduși la serverele de stocare ș.a.m.d. Tot spre deosebire de Securitate, naivă, rudimentară în materie de tehnică, SRI-ul a ajuns să înregistreze și aspecte de viață privată. Ceea ce îl duce direct între serviciile de tip totalitar și în practica de poliție politică.
[...]

Omul noii ere sau sclav modern!?

Share Button

Oficial, sclavia s-a abolit în sec. XIX, însă, în realitate, acest fenomen dramatic  al condiției umane a îmbrăcat forme noi existențiale… Omul modern s-a repliat cerințelor societății și a devenit un fel de robot. Întâi de toate, societatea îl educă pe niște principii exclusiv materialiste. În speță, omul vremurilor actuale, trăiește ca să-și procure necesitățile de ordin material și pentru satisfacerea acestor trebuințe, muncește fără se întrebe „de ce” și „pentru ce”? Societățile au fost organizate în așa fel încât, oamenii să fie folosiți pentru munca fizică sau intelectuală.


Munca intelectuală este cea mai bine plătită, pe când, cea fizică mai puțin. Diferența dintre un angajat îmbrăcat la costum care stă lipit de scaunul unui birou opt-zece ore pe zi, folosind calculatorul și  un alt angajat care lovește cu târnăcopul într-o carieră de piatră, pe o zi călduroasă, înghițind praf, îmbrăcat murdar, este enormă, dar ideea este că ambii lucrează în folosul altora în primul rând, fiind  lipsiți de independență profesională. Ambii angajați își folosesc resursele psihice și fizice în avantajul unor firme și companii în schimbul unor remunerații modeste, comparativ cu efortul depus și câștigul pe care îl au societățile angajatoare de pe urma activității lor.
[...]