C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Vinovat pentru criză – statul social sau capitalismul?

Aş vrea sa pun aici în discuţie dogma vehiculată copios de dreapta românească şi anume aceea că statul social stă la originea crizei actuale. Exemple se găsesc cu duiumul. Cel mai recent este articolul semnat de Andrei Cornea în ultimul număr al Revistei 22, care susţine că originea actualei crize nu se află în capitalism, ci în pervertirea acestuia de socialismul demagogic. „Majoritatea opiniei publice europene s-a lăsat minţită în schimbul promisiunilor şi al aşa-numitelor „drepturi sociale“, care „măreau în chip astronomic deficitele bugetare”. În primul rând, aş sugera un minim de acurateţe: criza se originează în America, care se poate lăuda cu multe, dar nici într-un caz cu faptul că este un stat social. Au trecut doar câţiva ani de la izbucnirea crizei, de unde atâta amnezie istorică? Apoi, chiar şi în Europa, criza a lovit o serie de ţări care cu greu pot fi considerate campioane în ceea ce priveşte protecţia socială. Sistemele sociale din Grecia, Portugalia sau Spania sunt incomparabile cu cele din ţările nordice, care iată, o duc foarte bine, slavă domnului, inclusiv pe vremuri de criză şi care, mai mult decât atât, au deficite bugetare foarte mici. Suedia are deficit de 0,2% şi cheltuie 32% din PIB pe protecţie socială, în timp ce Spania cheltuie doar 25% din PIB pe protecţie socială, dar are un deficit de peste 9%! Exemplele pot continua. Deci, despre ce vorbim, domnule Cornea?

Din contra, dacă am fi avut un stat social în America, şansele de a avea o criză financiară ar fost, probabil, limitate. Şi asta pentru că într-un stat cu adevărat social nu se trăieşte doar din ajutoare de şomaj sau asistenţă socială, precum se crede eronat. Într-un stat social toţi indivizii ar trebui să poată câştiga suficient pentru o viaţă decentă, cum scrie negru pe alb în Carta Socială Europeană, care consfinţeşte acele drepturi sociale atât de blamate. Cu alte cuvinte, oamenii ar trebui să câştige suficient încât să nu trebuiască să se împrumute excesiv. Or, ceea ce s-a produs în SUA a fost tocmai reversul acestui lucru, iar cetăţenii americani s-au împrumutat nu pentru că erau moralmente pervertiţi şi abandonaseră „vechea şi cinstita morală că mai întâi trebuie să-ţi plăteşti datoriile”. America s-a confruntat cu o scădere permanentă a salariilor în ultimele decenii, care a accentuat necesitatea împrumutului. A trăi pe datorie nu a devenit o „nobilă virtute”, ci o necesitate stringentă. Conform US Bureau of Labor Statistics, în anul 1964 salariul real săptămânal al unui muncitor american era de 302.52 dolari şi a continuat să crească până în 1972, când a început să se situeze pe o pantă descendentă, pentru ca în 2004 să ajungă la 277.57 dolari. Confruntaţi cu această stagnare sau diminuare a veniturilor şi dorind să îşi menţină standardul de viaţă, oamenii au început să se împrumute, în special cei din segmentul de jos al scalei distribuţiei veniturilor. Procesul declanşat a fost următorul: micşorarea veniturilor şi creşterea inegalităţilor au condus la scăderea cererii agregate, ceea ce a antrenat un val de politici monetare care au reacţionat prin menţinerea unor dobânzi joase, fapt care a permis o explozie a datoriei private. Continuarea o ştim cu toţii prea bine.

Toată această poliloghie care pune responsabilitatea crizei pe umerii statului social are un singur scop: acela de spăla păcatele capitalismului şi de a-l scoate basma curată din această tragică poveste a crizei economice. „Originea crizei nu e capitalismul, (…) o combinaţie „postmodernă“ de capitalism şi socialism, numită pudic „stat social“, a produs răul”, ne spune Andrei Cornea, adăugând: ”dacă etica „protestantă“ a capitalismului n-ar fi fost sistematic încălcată, băncile nu ar fi creditat iresponsabil şi mai ales nu cu sume imense state unde lumea nu-şi plăteşte impozitele în mod curent”.

Această afirmaţie porneşte de la ipoteza implicită cum că există un soi de capitalism originar, bun şi cumpătat. Or, esenţa capitalismului nu este nicidecum cumpătarea, ci cu totul altceva şi anume proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie şi profitul obţinut din investiţii private. Să ne lămurim: faptul că ceva nu corespunde unui model descris la un moment dat de nu ştiu ce teoretician sau filosof – fie el Marx sau Weber , nu înseamnă că suntem în faţa a ceva nou şi radical diferit. În mod similar – şi aici anticipez apostrofările care vor urma din partea propriei mele tabere ideologice – necorespondenţa dintre idealurile comuniste, pe de o parte, şi forma concretă pe care au îmbrăcat-o regimurile politice din Europa de Est dinainte de 1989, nu face ca acestea din urmă sa fie mai puţin comuniste. Simplist vorbind, comunismul înseamnă abolirea proprietăţii private, însă acest lucru, conform lui Marx, nu urma să se producă dintr-o dată. Prima fază a comunismului presupunea transformarea „comunităţii în capitalist universal”. Totuşi, chiar Marx folosea termenul de comunism pentru descrierea acestei etape, denumind-o comunism brut (crude communism). Or, ceea ce s-a produs în România şi în întregul bloc socialist a fost exact această transformare a statului în capitalist universal prin dispariţia clasei capitaliştilor propriu zişi, prin colectivizarea şi redistribuirea avuţiei. A, că proprietatea mijloacelor de producţie a aparţinut statului şi nu clasei muncitoare, e altă discuţie, dar tot conform lui Marx statul nu avea să dispară decât în cea de-a treia fază a comunismului. Prin urmare, faptul că regimurile din regiune au constituit forme incipiente, primitive, regresive sau alterate de comunism nu înseamnă că ele nu au fost, totuşi, regimuri comuniste.

În mod similar, dacă o anumită manifestare a capitalismului nu ne place, nu este correct să o respingem catalogând-o drept altceva decât capitalism. Nu există un capitalism pur şi un capitalism pervertit, ci doar diferite forme de capitalism. Capitalismul modern nu mai are nici o legătură cu etica care l-a moşit, descrisă de Max Weber . Aşa cum am arătat şi altădată, în România capitalismul convieţuieşte foarte bine cu un sistem de sorginte feudală de distribuţie a puterii în societate, în care capitalul social concurează cu capitalul financiar în cadrul acestui proces de împărţire. Or, în capitalismul descris de Marx şi alţii, ar trebui ca banul sa fie singurul criteriu de discriminare şi ierarhizare a puterii, ceea ce nu este cazul în majoritatea statelor din Europa de Est. Şi asta se întâmplă deoarece capitalismul este un animal polimorf, care poate lua diferite chipuri, putând convieţui foarte bine cu democraţia (Europa occidentală), cu dictatura (Chile din perioada lui Pinochet), cu totalitarismul (China), cu imoralitatea şi moralitatea în egală măsură. Lăcomia nu se bate nicidecum cap în cap cu capitalismul. Faptul ca în America anului 2007 sistemul economic se baza pe o încălcare a eticii protestante nu înseamnă că suntem în faţa unei forme alterate de capitalism – ci doar că avem de a face cu o formă anume de capitalism. Această formă de capitalism – puternic dereglementată şi puternic inegalitară – a fost cea care a generat criza ai cărei martori suntem cu toţii. A arunca pisica în ograda statului social este nu doar o minciună, ci şi o strategie contraproductivă pentru cei care fac apologia capitalismului: să bagi capul în nisip precum struţul nu este de nici un ajutor atunci când obiectivul este salvarea sistemului, ba din contra. Simplu spus: prin absenţa auto-criticii, apologeţii capitalismului îşi îngroapă cu mâna lor propriul idol. Dar asta e déjà problema celor ca Andrei Cornea, nu a mea!

Victoria Stoiciu
sursa: criticatac.ro

Related Posts

6 Responses “Vinovat pentru criză – statul social sau capitalismul?”

  1. Şi uite aşa mai citeşti câte o opinie,(dată de gard bineînţeles) a descrierii situaţiei actuale, referitor la criză,economie,socialism,capitalism,ş.a.m.d, caterinci şi abureli.Adică vechea frecţie la un picior de lemn, făcută de către cei deja spălaşi şi apretaţi la creier cum sunt majoritatea inclusiv autoarea articolului.ceea ce uită doamna în cauză, uită esenţa societăţii umane.Adică toată vrăjeala cu sistemele sociale, care este mai bun, este frecţie.Esenţa societăţii umane stă în producţia de bunuri şi consum.Nu are importanţă în ce sistem social se produc acestea.Reglementarea acestei producţii şi consum înseamnă organizare.Comunismul înfrâna consumul, sau permitea accesul la el, cât mai puţin, dar toţi membri societăţii aveau minimul garantat pentru trai.Capitalismul a dat liber la consum, dar a pus frâne prin altă metodă.Metoda stăpânirii monedei.Adică şi-au făcut tiparniţă şi sunt stăpânii monedei.În loc să se ocupe doar statul de tipărirea de monedă, niciodată virtuală, doar reală, se ocupă “băieţii deştepţi” ai lor.Moneda în fond este o marfă.Dacă cumpăr o marfă o plătesc şi gata, devine a mea.Frăţioare, şmecherii care îţi vând moneda, au inventat “dobânda”.Aceasta va îngropa capitalismul şi societatea umană odată cu ea.Dobânda.Sistemul mileniului trei, trebuie organizat în alt mod.Nu este necesar şi nici logic ca toată lumea să muncească. Că nu sunt locuri de muncă pentru toţi.Iar baza vieţii, este hrana. Nimic altceva. Plasma, telefonul, maşina,mobila, laptopul nu sunt elemente care susţin viaţa unei fiinţe. Deci ar trebui organizată activitatea producţiei de alimente, pe toată planeta. Apoi necesarul de bunuri şi câte entităţi de producţie trebuiesc. Apoi selectate persoanele care doresc să activeze într-un domeniu. Să se permită munca efectivă în unele domenii, în special în cele de producţie, numai între 25 şi 50 de ani. În ştiinţă, artă, medicină să nu fie limită de vârstă. Trebuie schimbat din temelii sistemul de învăţământ. Sistemul de învăţământ să fie doar locul în care acumulezi informaţii şi înveţi ceva dacă vrei şi îţi este necesar. Fără programe şcolare idioate şi fără notare. Deocamdată sistemul de învăţământ este doar ucenicia în ale sclaviei, sclavie pe care o vei trăi din plin la maturitate. Cum să schimbi ceva în această ţară şi nu numai, când există oameni spălaţi pe creier, care nu gândesc cu creierul lor, preiau idei “turnate” de alţii, şi încearcă să le “pilească” şi ei. Şi Doamne fereşte să spui unui asemenea om, că este prost. Îţi sare la beregată. Numai că România având 20 de milioane de proşti, există şanse de 90% să-i întâlneşti în viaţa de zi cu zi.Nu ar fi nici un deranj dacă îl întâlneşti pe stradă, că nu-l bagi în seamă şi mergi mai departe. Dar nenorocirea vine când aceste ipochimene sunt plasate în diferite locuri care afectează întreaga societate. Adică administraţie, legislativ, mass media etc. Aşa că lăsaţi orice speranţă.

  2. Tiberiu says:

    De unde ai scos-o pe asta cu “esenta societatii umane sta in productia de bunuri si consum”? sau “baza vieţii, este hrana”? Fratioare, ar trebui sa iei premiul Nobel. Pana acum nimeni n-a descoperit sensul/esenta/baza (cum vrei s-o spui) vietii. Bine ca ai facut-o tu.

  3. om de rand says:

    poate nu a folosit cea mai buna exprimare dar la baza nevoilor hrana este cea mai importanta . daca nu ai un consum ridicat scade productia , scade productia scade si ocuparea fortei de munca , scade productia si ocuparea fortei de munca scad si veniturile obtinute de stat …….

  4. Tudor Vecerzan says:

    Toata stima si respectul pt DOMNUL DORU DASCALU, jos palaria oameni ca dumitale ma fac sa cred ca sunt mai multi ca noi pe pamant si in rOMANICA adica DACIA care suntem treji. Articolul asta e scris la Kil ca multe altele, indiferent de sistemul social, antecomentatorul meu a zis deja tot. Asta e problema lumea nu vede esenta si o ia razna pe langa. Pt a rezolva problema mai intai trebuie sa mergeti la Dex cititi bine definitiile si apoi aplicati peste realitate daca voua va da exact mie cu siguranta mi se pare ca realitatea si cu democratie/capitalism/socialism/fascism/imperialism nu se potrivesc deloc. Cand o sa aveti o imagine de ansamblu al problemei si fara lipsa de modestie deabea atunci ve-ti vedea ca Doru Dascalu si mine adevarul.

  5. Ghiţă says:

    Din păcate puţini gândesc ca voi. Cei mai mulţi nu gândesc cu capetele lor, şi rămân aceiaşi oameni brutali, violenţi şi stăpâniţi de instincte animalice. Suntem o specie periculoasă. Ce spune Doru Dascălu e o utopie, frumoasă, dar utopie. Dar nu strică să mai şi visăm.
    Ce îmi place să urmăresc este că sunt mai bune comentariile decât articolele.

  6. Probabil daca vor fi 10 postari vor fi zece variante ale aceluiasi subiect care vor fi ocrotite de 10 orgolii care tin mortis ca varianta lor sa fie cea adevarata.
    Din asta se nasc mereu controverse verbale care nu se finalizeaza niciodata pentru ca nu e posibila niciodata vreo concluzie .
    Consensul se naste doar atunci cind renuntam la punctul nostru capos de vedere si ne aliniem unui curent sau de ce nu atunci cand suntem spalati pe creier ireversibil, amandoua sunt forme de depersonalizare numai ca prima se face prin propria vointa in timp ce a doua doar simuleaza aceasta .
    Probabil ca suntem cu totii de acord ca traim intr-o lume in care sistemele sociale sunt departe de nivelul evolutiei umane actuale ,sunt in contradictie cu valorile individuale si o frana serioasa in calea evolutiei speciei. indiferent cum sau numit toate ismele nu au facut decat sa.si asigure supravietuirea si dominanta unei paturi minoritare asupra majoritatii.
    Iata un nivel al expunerii in care am putea fi cu totii de acord si probabil
    ca chiar sutem la sfarsitul unei perioade si inceputul unei lumi noi .
    Cum va fi aceasta ? iata o provocare la care suntem datori sa raspundem cu totii.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss