După ani şi ani, România încă nu şi-a revenit din beţia unei libertăţi promise, arătând ca imagine de ansamblu, ca un imens „talcioc”… Da, un imens talcioc! Cu mii de tarabe colorate, care mai degrabă mai stridente şi opulente, cu mii de traficanţi şi interlopi care îţi pot vinde orice şi oricum, numai bani să iasă, cu şmenari şi tarabe bancare apărute de nicăieri, cu oamenii legii deghizaţi în vânzători ambulanţi, cu o administraţie aparent haotică dar, în fapt, foarte bine organizată pentru binele propriu, iar la periferie mii de oameni săraci şi sărăciţi care îşi vând unii altora, expuse pe jos, pe hârtie de ziar, micile lor gablonţuri, micile agoniseli din anii tinereţii lor, calculându-şi febril, fiecare bănuţ pentru traiul de zi cu zi!
O imagine jalnică a talciocului Românesc. Mizerii la tot pasul, caldarâmul prăfuit şi găunos, de te împiedici oriunde ai calca. Murdari şi jerpeliţi, copiii roiesc în jurul tarabelor, pompos aranjate, şi se zgăiesc la copii mai marilor „întreprinzători ambulanţi”, investitori cu tarabele lor de carton viu colorate, spoiţi cu cercei în urechi cu inele, lanţuri şi brăţări aurite, rânjind şmechereşte la trecătorul neavizat… Ici, colo mai apare, câte un intelectual în costumul sau ponosit, cu faţa uscăţivă şi suptă, cu ochelari pe nas şi baston, cercetând atent şi pedant societatea talciocului multicolară şi pestriţă. Adesea, strâmbând din nas la mirosurile grele lăsate în urmă de câte un VIP autohton, care trece galant cu țucalarii după el… Un talcioc în toata regula, cu taxe pentru orice, cu locuri ocupate în faţă şi „asigurate” pe viaţă, cu tarabagii de profesie, dar şi cu ageamii şi fraieri. Se vinde şi se cumpără de la plus infinit la minus infinit, orice…
Aşa se vede astăzi, România, că un imens talcioc, în care cetăţeanul de rând, are rezervat locul sau, la periferie, jos, pe ziare vechi, să-şi arate „marfa”, cine are, iar cine nu, să caute evadarea din acest loc, către altele mai dichisite şi mai stilate… 25 de ani de mizerie, gropi, gunoaie, hoţi şi cocote, mirosuri de putrefacţie a unei societăţi muribunde şi care se pare, veşnic condusă şi asuprită de aceeaşi administraţie haotică, incontrolată şi nefuncţională, aplicând reguli şi legi, care seamănă cel mai adesea cu cele dintr-un talcioc. Dar, cel mai grav, dintre toate mi se pare că omul de rând pare că deja s-a obişnuit cu acest gen de viaţă de talcioc, învârtindu-se printre tarabe, ameţit de puzderia de reclame viu colorate şi virtuale, a uitat că dincolo de gardul talciocului este o altă societate, de un înalt nivel cultural, moral şi de civilizaţie.
A uitat, sau i s-a inoculat virusul uitării, că există societăţi deschise şi civilizate şi că noi românii am fost cândva, leagănul civilizaţiilor europene unde trebuie să revenim, acolo lângă elitele lumii moderne, să facem ordine în propriul nostru talcioc… Altora li s-a injectat eternul nostru slogan românesc „e bine şi aşa…” sau „ferească Dumnezeu de mai rău…’’
Mai rău de a ajunge sclav în libertate, cred că nu se poate. Cred că nu trebuie să mai suportăm acest tip de „libertate’’. Cine este pregătit pentru schimbare trebuie să acţioneze în consecinţă şi cred că nu toate schimbările de sistem politic au loc cu băi de mulţime şi băi de sânge, dimpotrivă, cu înţelepciune se pot schimba tacit toate… Cu înţelepciune!
Autor: Viorel Sandu
Sursa: Ziarul Natiunea
Adauga comentariu