Politică

Să nu confundăm “societatea civilă” cu “opoziția politică”

Rolul societății civile nu este acela de a face opoziție Guvernului, ci de a alimenta Guvernul cu idei din care acesta să își extragă politicile administrative și inițiativele legislative. De asemenea, ea poate reduce povara guvernării de pe umerii executivului, organizând, în limitele legii, diferite segmente ale societății pentru a-și satisface singure interesele, fără a mai apela la instituțiile statului / instituț.



Guvernul este legitim, căci rezultă din alegeri. Societatea civilă – concept teoretic care înglobează o mulțime de organizații neguvernamentale preocupate doar de interesele unor comunități de nișă – nu are nici o legitimitate, căci nu trece prin testul alegerilor și nici măcar nu se știe (spre deosebire de corpul electoral) cine îi sunt membrii.

Dacă Guvernul exagerează cu legiferarea prin Ordonanțe sau dacă inițiativele sale legislative ori proiectele legislative ale majorității parlamentare care îl susține, sunt susceptibile de critici, este rolul opoziției parlamentare să li se împotrivească. Această opoziție are și legitimitatea democratică și instrumentele constituționale / legale pentru a o face.

Societatea civilă nu are capacitatea și nu are competența de a înlocui opoziția politică. Ea poate propune orice, structurând opiniile diverselor comunități sau ale ansamblului societății, dar nu are dreptul de a dispune nimic; deci nici de a se opune în sens politic – adică în cadrul concursului de putere.

Așa funcționează un stat modern organizat pe baze democratice.

A cere societății civile, nelegitimată democratic, să se opună activității normative a puterii legislative (Parlamentul) sau a celei executive (Guvernul), deținători legitimi ai unui mandat popular, este egal cu a incita la revoltă împotriva ordinii constituționale a republicii parlamentare.

Aceasta este mai mult decât o gravă încălcare a Constituției care poate justifica suspendarea și demiterea unui Președinte. Aceasta este obiect al infracțiunii de înaltă trădare în forma subminării ordinii de stat; a acelei ordini pe care Președintele a jurat să o garanteze.

Incultura politică nu poate fi o scuză care să înlăture răspunderea penală pentru o asemenea faptă.

Autor: Adrian Severin

Sursa: Adrian Severin

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Corect. Societatea civila are posibilitatea sa se prezinta la urna. Instigarea la ANARHIE se pedepseste conform legii in vigoare.