Politică

Ponta, drum acoperit prin politică

Când ar trebui să vorbească, Victor Ponta tace. Refuză în continuare să răspundă la întrebarea dacă este sau nu ofițer acoperit. Și se bate cu pumnul în piept că ascensiunea lui politică și profesională nu au la bază decât propriile cunoștințe și capabilități. Oare așa să fie?



Însă o scurtă incursiune în istoria nu foarte îndepărtată ne arată niște ițe destul de încâlcite țesute în jurul lui Ponta. Ițe în care apar Ilie Sârbu, socrul șefului Pro România, actualul Patriarh al BOR și chiar și Traian Băsescu.

O legătură deslușită prin 2012 de fostul senator Valer Marian, care a dat, la acea vreme, publicităţii un material jurnalistic acuzator la adresa socrului primului ministru Victor Ponta, Ilie Sârbu. Un material în care atrăgea atenția asupra a două aspecte. Apartenenţa la DIE a lui Ilie Sârbu, unde ar fi fost ofiţer acoperit înainte de 1989, în formaţiunea „Cimitire” din „Unitatea Fantome” și plecarea în misiune în Occident (Roma, Italia) în 1985 cu căpitanul de vas Traian Băsescu (Anvers, Belgia) şi cu colegul de seminar Daniel Ciobotea (Geneva, Elveţia), actualul Patriarh al României.

Bineînțeles că Ilie Sârbu a negat orice legătură cu securitatea, invocând un certificat eliberat de CNSAS în 2003, însă un certificat care nu este valabil. Iar în condițiile în care Victor Ponta este ginerele lui Sârbu, putem să punem din nou întrebarea: a fost sau nu racolat Victor Ponta de servicii? Și ca argumente în plus pentru această întrebare, adăugăm faptul că Silviu Predoiu, fost director al SIE, este consilierul lui Victor Ponta, că George Maior, fost director SRI, și care este acuzat că a folosit serviciul în scopuri politice, este nașul lui Victor Ponta, și că Gabriel Oprea îi este și el cumătru aceluiași Victor Ponta. În jurul lui Ponta sunt numai întrebări și răspunsuri fabricate și totuși, fostul premier navighează printre ele cu grație. Până când?

Sursa: National.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Cu atatea legaturi organie cu “serviciile”, nu era nevoie sa fi semnat vreun angajament sau contract de orice fel.
    Intre mafioti “compensarile” se fac prin intermediari ca sa nu “sara in ochi” … se fura “cu acte”, … acoperit.

  • Numai un “ofiter acoperit” era capabil sa trimita in Sapatamana Patimilor lui Hristos alti 300 de “ofiteri acoperiti” din cadrul ANAF peste intreprinzatorii mici si mijlocii, covrigari, buticari, florarese, producatori autohtoni, muncitori de rand pentru o bucata de paine, incalcand cu INTENTIE obiectul de activitate ANAF cu privire la investigarea si cercetarea MARILOR INFRACTORI “scapati” in PARADISURI. Numai un “ofiter acoperit” isi poate permite sa consume SAMPANIE MARCA DUBAI! Ce-l recomanda? Vocea, talentul, rudele, conturile din paradisuri, delirul de grandoare manifestat in timpul lansarii USL pe ARENA, interventia de la Ankara pt refacerea ligamentelor de la genunchiul “broastei” la schimb cu atribuirea prin HG a unui teren in scopul construirii MEGA Moscheiei intr-un context extrem de tensionat pe fondul conflictului generat de invrajbirea sistematica in randul poporului. Numai un “ofiter acoperit” este capabil sa-si dea demisia pe FB, atraga diversiuni, atentate practicate intre “ofiteri acoperiti” pe seama poporului care-si plange eroii de sub crucile profanate, tinerii arsi de vii la “Colectiv”, automutilati, rataciti in retele deviante, familiile dezbinate, bataranii uitati in sertarele vremurilor, poporul care plange atunci cand statuia unui unificator, Mihai Viteazu, este demolata cu bestialitate intr-un stat stramb condus cu minti strambe, “acoperite”. Dumnezeu adevarat lumina sa-l aiba in paza pe Ponta, neamul lui de “acoperiti”! Sa ne aiba in paza pe toti oriunde ne-am afla, Cer si Pamant, si mai presus de Ceruri!