C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Pașaportul biometric – Parlamentarii resping acest proiect, susținut de Guvern

pasaport-bio1_rzv_564f8cb141Paşaportul biometric a fost respins de parlamentari! Deputatul Nicolae Păun: «Aceste documente atentează la intimitatea persoanei»

Introducerea paşapoartelor biometrice, acte în care cu toţi vom avea trecute, ca şi infractorii, toate datele personale, inclusiv amprentele, provoacă un scandal imens între Parlament şi Palatul Victoria. Guvernul este un susţinător înfocat al proiectului, dar deputaţii nu vor să îl aprobe.

Legea prin care paşapoartele biometrice va trebui să intre obligatoriu în viaţa românilor a fost respinsă recent de deputaţii din Comisia pentru Drepturile Omului, întrucât aceştia consideră că este o încălcare flagrantă a dreptului la intimitate a cetăţenilor, dar şi pentru faptul că, prin amprentare, cei care le folosesc sunt trataţi la fel ca infractorii.

“Nu suntem deloc de acord cu introducerea acestor documente care atentează flagrant la intimitatea persoanei, prin faptul că în acel cip sunt introduse date cu caracter strict personal, care, dacă acel document este furat sau pierdut, pot fi folosite de oricine, în detrimentul păgubitului. Dar cea mai mare problemă este faptul că aceste paşapoarte conţin amprentele posesorului, ceea ce ne face pe toţi infractori, întrucât doar persoanelor bănuite de acte antisociale li se iau amprentele.

Argumentul celor care vor să le introducă cum că acest sistem de supraveghere contribuie la identificarea şi urmărirea delincvenţilor constituie o ofensă la adresa întregului popor român, care nu poate fi tratat ca o bandă de infractori. Dimpotrivă, acest sistem de supraveghere e şi un atentat la libertatea şi intimitatea oamenilor, drepturi consfinţite nu numai de legile civile, ci şi de normele religioase”, a spus preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului, dl. Nicolae Păun.

sursA: apologeticum.wordpress.com

Related Posts

2 Responses “Pașaportul biometric – Parlamentarii resping acest proiect, susținut de Guvern”

  1. Un om says:

    Sistemul de supraveghere ne apara de hoti si mafioti. Oamenii cinstiti nu au de ce sa se teama, dar se vede treaba ca parlamentarii nu intra in categoria asta.

  2. pastel says:

    Doamne ajuta! Deschide-le mintea si celorlalti! Tara asta, a noastra, nu este a hotilor, a tilharilor. Ea, tara, este ca oricare alta tara din lume, are, precum padurea, si uscaturi. Tu om cinstit nu ai de ce te teme, dar de ce-ti trebuie pasaport? Pina acum cum ai trait? Cite tari au adoptat acest sistem?
    Daca esti cinstit, fii asa pina la sfirsitul vietii, lasa propaganda care nici tie nu face bine!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss