C O N T R A P R O P A G A N D Ă

O lume minunată în care vei munci şi vei spune mersi. Corupţia în UE

work_home_lifeUn material bun al lui Pâslaru aduce în discuţie o problemă des pomenită şi pe acest blog: munca foarte ieftină şi viitorul ei întunecat. Investitorul străin călare pe un cal alb oferă un soi de calm în sărăcie: oameni prinşi în cîmpul muncii fără drepturi şi fără speranţă (creşteri de salariu imposibl de revendicat, calificare aproape zero etc.), oameni care au singura calitate de a fi dispărut din procentele de şomeri.

Singura filozofie de pînă acum în epoca Băsescu a fost mână de lucru ieftină prinsă în menghina liberalizărilor de tot felul. Aşadar, muncă multă, plusvaloare puţină (nu e nevoie de multă calificare atunci cînd ceri doar mînă de lucru), distrugerea drepturilor (nu poţi hămăli cum trebuie şi face şi profit dacă ăia de muncesc mai au şi drepturi).

Care e soluţia? Mai multă educaţie, zice Pâslaru:

“Subsalarizarea evidentă dintr-un judeţ saturat de investiţii străine este o măsură a slăbiciunii acestui model. Ce se poate face? Să încerci să mai faci azi maşini şi turbine sub brand propriu e o iluzie. O soluţie este să urci pe scara lanţului valoric, eventual să contribui la departamentele de cercetare – dezvoltare, chiar dacă beneficiari sunt germanii, austriecii sau francezii. Astfel, oamenii de afaceri prezenţi la o conferinţă organizată de Ziarul Financiar şi Allianz-Ţiriac despre dezvoltarea mediului de afaceri din Timiş au arătat, săptămâna trecută, că ar fi necesară creşterea cu 50% a numărului de absolvenţi de IT din Timişoara. Aici însă vine iar slăbiciunea dată de amprenta redusă a acestor investiţii în bunăstarea oraşului: nu sunt destui bani pentru profesorii din aceste facultăţi.”

Şi asta intră însă tot într-o mitologie, una imediat următoare poveştilor cu mâna de lucru ieftină (Pâslaru se întreabă la un moment dat dacă a fost o politică intenţionată sau doar o fatalitate – a cam fost intenţionată din moment ce pînă şi Lagarde a anunţat-o pe faţă la “avantajele” României). Mitologia creării cadrelor calificate nu rezolvă precaritatea, o mai camuflează cel mult.

Ce nu spune Pâslaru, pentru că lucrează totuşi la ZF şi nu vrea să-şi sperie cititorii, e că mai e nevoie şi de presiune pe angajator. Nu am pomenit investitor care să mărească salariile pentru că aşa i-a venit lui – în 99% din cazuri mărirea vine din presiune. Cum pui presiune într-un mediu în care locul de muncă, oricît de prost plătit, e mai presus de orice. Încă o dată se vede ce lacune imense sînt pe piaţa politică din România – să ceri ca papagalul locuri de muncă fără să te gîndeşti mai exact încotro mergi pe termen scurt, dublînd asta cu acces din ce în ce mai scump la educaţie şi sănătate,  asta e o politică sîngeroasă încă nerecunoscută ca atare.

Şi dacă am avea şomajul 0%, am rezolva ceva în astfel de condiţii? Cumspunea Alex Cistelecan, poate de la situaţii din astea – în care statul aproape că ajunge să subvenţioneze locul de muncă integral doar ca să-l aibă – trebuie să pornim discuţii mai hotărîte despre utilitatea unui venit minim şi despre cum recuperăm în folos social universal drepturi fundamentale.

Puneti asta la pachet cu scaderea CAS la angajator si observati în ce fundătură ne găsim. Fundătură adevărată, nu glume precum Bercea Mondial. Şi apropo de corupţia românească să mai medităm şi la…

…Corupţia UE

E un paragraf bun prin concizie al lui Perry Anderson. Corupţia e endemică în UE, din ce în ce mai mulţi politicieni sau funcţionari de nivel înalt cedează într-o formă sau alta – cei mai “rafinaţi” o fac în văzul tuturor cu lobby nesimţit şi apoi angajări în compania respectivă; obrazele subţiri, indiferent de culoarea politică se ţin în paradisuri fiscale. Şi mai sînt penali penibili ca la noi, care nu ştiu încă să învîră bine milioanele proaspăt făcute.

Anderson scria:

“With this generalised involution has come a pervasive corruption of the political class, a topic on which political science, talkative enough on what in the language of accountants is termed the democratic deficit of the Union, typically falls silent. The forms of this corruption have yet to find a systematic taxonomy. There is pre-electoral corruption: the funding of persons or parties from illegal sources – or legal ones – against the promise, explicit or tacit, of future favours. There is post-electoral corruption: the use of office to obtain money by malversation of revenues, or kickbacks on contracts. There is purchase of voices or votes in legislatures. There is straightforward theft from the public purse. There is faking of credentials for political gain. There is enrichment from public office after the event, as well as during or before it. The panorama of this malavita is impressive. A fresco of it could start with Helmut Kohl, ruler of Germany for sixteen years, who amassed some two million Deutschmarks in slush funds from illegal donors whose names, once he was exposed, he refused to reveal for fear of the favours they had received coming to light. Across the Rhine, Jacques Chirac, president of the French Republic for twelve years, was convicted of embezzling public funds, abuse of office and conflicts of interest, once his immunity came to an end. Neither suffered any penalty. These were the two most powerful politicians of their time in Europe. A glance at the scene since then is enough to dispel any illusion that they were unusual.”

Cel mai recent caz: Sarkozy. Ultimele dezvăluiri ne arată cum a cheltuit pe campania electorală din 2012 dublu faţă de cît a declarat. În loc de 21 de milioane (plafonul legal), 40 de milioane de euro. (Noi încă nu-i monitorizăm ca lumea cu cheltuielile de campanie pe ai noştri, dar un caz precum Uioreanu de la Cluj scoate în evidenţă un sistem de recuperare a unor cheltuieli electorale enorme).

Ăsta e deficitul de democraţie în UE, spune Anderson. UE-ificarea politicii în sensul neoliberal dur n-a făcut altceva decît să inventeze perfuzii complicate pentru ţinerea în viaţă a marilor bulevarde financiare. Sarkozy e şi el un pion de acest tip. Cînd ai cheltuieli de lansare pe lună, nu la preşedinţie, “sponsorii” vor avea pretenţii pe măsură.

O să revin mîine cu comportamentul democratic al UE cînd vom vorbi despre cum ajungem să folosim fonduri europene ca să distrugem şi bruma de presă rămasă.

Autor: Costi Rogozanu

Sursa: Vox Publica

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss