Politică

O insultă adusă marilor domnitori îngropaţi la Mânăstirea Curtea de Argeş

Ţara arde de corupţie şi nenorociri, iar impostorii din cloaca lui Mihai trădătorul de ţară se bat pe averea statului român. La naiba cu toată supuşenia ziariştilor şi a unor politicieni faţă de individul Mihai, care a fost cîndva, întîmplător şi vremelnic, aşa-zis rege al Românei, personaj de decor, care şi-a pus coada pe spinare, după ce ne-a vîndut ruşilor şi şi-a asigurat viitorul!



Reamintesc că acesta a ABDICAT definitiv, cu anularea tuturor drepturilor pentru el şi pentru urmaşii lui, născuţi în Elveţia după abdicare!Să mai spunem o dată, răspicat, ca să se ştie şi să se ia aminte: fostul rege Mihai n-a mai fost rege de la data abdicării „de comun acord” cu guvernul Petru Groza, la data de 30 decembrie 1947! La 10 iunie 1948, cînd s-a căsătorit cu Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, cetăţeanul civil Mihai nu mai era nici rege şi nici cetăţean român, după ce, la data de 22 mai 1948, îi fusese retrasă cetăţenia română, lui şi mamei sale, regina Elena, conform Deciziei Consiliului de Miniştri nr. 797 din 22 mai 1948, semnată de şeful guvernului, Dr. Petru Groza.

Iată şi textul deciziei semnate de Petru Groza, publicat în Monitorul Oficial cu nr. 122 (partea 1 B), din 28 mai:„Consiliul de Miniştri, în şedinţa din 22 mai 1948, văzând Raportul ministrului Justiţiei.În temeiul art 41, pc 5, din legea din 19 ianuarie 1939, pentru dobândirea şi pierderea naționalității (…)Decide:Art 1-Se retrage naţionalitatea română următoarelor persoane:Mihai de Hohenzollern, fost rege al României;Elena, mama fostului rege al României;Elisabeta de Hohenzollern;Ileana de Habsburg;Nicolae de Hohenzollern.”

Cît de departe merge mega-escrocheria şi manipularea la noi în ţară! Cît fariseism! Cîtă perversitate! Cîtă minciună! Ce lingăi de duzină sînt cei care vorbesc despre „tronul României”, „casă regală”, „prinţesa X”, „prinţul moştenitor”… Te apucă furia şi greaţa! Să le fie ruşine ziariştilor de televiziune perietori, care ridică în slăvi cloaca ruşinoasă şi profitoare a fostului monarh trădător şi nu lasă invitaţii să spună adevărul despre cetăţeanul Mihai! „Casa” asta de venetici, care s-a aciuat pe teritoriul ţării noastre, precum cucuveaua mov la D.N.A., şi Iohannis la Palat, este casa trădării, a ipocriziei, falsului şi lăcomiei, a jecmănirii poporului, “casă” care ne-a vîndut bunicii şi străbunicii ruşilor!

Cu decoraţia lui Stalin în piept, l-a trimis la moarte pe Mareşalul-patriot!

Regele Mihai a orchestrat unul dintre cele mai nenorocite evenimente din întreaga istorie a României! În seara zilei de 23 august 1944, a anunţat la Radio că fusese semnat un armistiţiu cu sovieticii. A fost un gest unilateral, care, în situaţie de război, a echivalat cu capitularea fără condiţii. Armistiţiul a fost semnat abia pe 12 septembrie, la Moscova,după ce ruşii erau deja stăpîni pe întregul teritoriu României, pe care l-au călcat în picioare şi l-au vandalizat în chip barbar.Pentru că nu se semnase armistiţiul, trupele româneşti aflate pe frontul din Moldova şi Basarabia, care încetaseră focul la ordinul regelui Mihai, au fost luate prizoniere de către ruşi:peste 200.000 de prizonieri români, care au fost dezarmaţi, degradaţi şi batjocoriţi, inclusiv ofițerii şi ofiţerii superiori – generali ai armatei române căzute în capcana armisţiţiului cu sovieticii!Aşa cum o demonstrează documentele vremii, declaraţia lui Mihai a fost o minciună! Acesta şi-a predat armata duşmanului. Drept răsplată, pe 20 iulie 1945, mareşalul Tolbuhin i-a înmînat „Ordinul Victoria”, cea mai înaltă distincţie sovietică, acordată de Stalin. Cu aceeaşi ipocrizie, regele şi-a pus în piept decoraţia lui Stalin şi l-a trimis la moarte pe Mareşalul-patriot apoi, sub privirea sa lipsită de demnitate, a început procesul de falsificare a istoriei naţionale sub dictatura sovietelor. După 1989, paraziţii regali au venit şi trăiesc pe spinarea poporului român, deşi fostul rege a renunţat la absolut tot ceea ce înseamnă domenii, palate, cînd a semnat abdicarea, acestea fiind ale statului român.Dar, cum bine se ştie însă, acea renunţare la o parte din averea regală a fost convenită prin consens, în schimbul unor bunuri pe care fostul rege şi-a dorit să şi le ia, încărcate într-o garnitură de tren pe care guvernul i-a pus-o la dispoziție, asigurîndu-i plecarea din ţară în siguranţă.

O bandă de profitori escroci, condusă de actoraşul Duda!

Veneticii ăştia să-şi caute serviciu, cu salariul minim pe economie, dacă vor să mai stea în ţara noastră! Românii nu-i vor ierta pe Dragnea şi Tăriceanu dacă dau curs proiectului de lege privind schimbare a statutului juridic al veneticilor fostului rege. Margareta, fiica cetăţeanului Mihai, ar primi de la stat, anual, o sumă uriaşă, pentru huzur. Motivul pentru care îl ţin ascuns pe Mihai la rece, este tocmai această lege. După aprobare, Mihai va părăsi frigiderul pentru ultimul drum. Probabil nepotul său, Nicholas Michael Medforth-Mills (aşa îl cheamă, nu-l cheamă Nicolae – de unde mizeria asta cu prinţul Nicolae?) ştie mai multe, de aceea nu i s-a permis intrarea în camera lui Mihai, care ar fi goală! O bandă de escroci străini, condusă de actoraşul Duda, cu ştate extrem de îndoielnice, a pus mîna pe o bună bucată din averea naţională! Dacă l-ar fi declarat mort pe rege şi nu l-ar fi ţinut la frigider, Margareta şi Duda şi-ar fi pierdut toate privilegiile oferite ilegal de statul român, începînd cu predarea Palatului Elisabeta. Conform prevederilor actuale, dreptul de a mai locui în Palatul Elisabeta nu se poate transfera Margaretei, prima pe falsa linie succesorală, după moartea lui Mihai, decît cu acordul Parlamentului! Pentru ca Duda, pesedistul, să nu rămînă fără palat, Dragnea şi Tăriceanu, liderii coaliţiei de la guvernare, au depus un proiect de lege privind statutul „casei regale”, care prevede printre alte măriri, scutiri, privilegii şi dreptul de a mai locui încă 49 de ani în Palatul Elisabeta, totul din bani publici. Dacă Dragnea şi Tăriceanu merg mai departe cu aceste imposturi, ei trebuie daţi afară cu regii lor cu tot. Afară din ţară! Ca să ia de la gura poporului, din pensii şi salarii şi să dea miliarde pentru huzur unor impostori leneşi din cloaca unui trădător de ţară, crimă se numeşte, crimă naţională! România n-are nici tron, nici casă regală, afirm acestea, întărind spusele din editorialul „Corona regală e o piesă de muzeu, România este Republică[1]. Da, România este Republică! Imoralitatea lui Carol al II-lea şi abdicarea nevolnicului rege-trădător au trimis regalitatea în ridicol şi au condamnat-o definitiv la dispariţie. Carol al II-lea nu a luat măsuri împotriva corupţiei din România interbelică, tocmai pentru că el, Carol al II-lea era cel mai mare şi mai deocheaţi dintre corupţi. Afacerea «Skoda» i-a adus profituri uriaşe, fiind cea mai mare escrocherie a vremii şi a acestui imoral. Legal şi constituţional nu există nicio casă regală în România!

O insultă adusă marilor domnitori îngropaţi la Mânăstirea Curtea de Argeş

Veneticii aceştia lacomi şi leneşi sînt nişte profitori buni de legat! Alo!, DNA, nu mai ardeţi gazul pe dosare contrafăcute! Autointitulata casă regală are suficientă materie primă pentru dosare penale reale, urgente! Comportamentul acestor fantome frizează ridicolul! De cînd li s-a permis intrarea pe teritoriul României, numai cu avocaţii după ei au umblat, ca să pună mîna pe avuţii necuvenite din patrimoniul naţional! Cum între hienele care se autointitulează regi, prinţi şi prinţese, lupta intestină pentru averea obţinută fraudulos pe pămîntul României a căpătat forme acute şi contondente, au hotărît că e cazul să-l scotă de la frigider pe Mihai (aşa se explică şi interdicţia nepotului de a-şi vedea bunicul) şi să-l trimită unde nu-i este locul. Adică la Curtea de Argeş, într-un impunător mausoleu, construit cu banii poporului pe care l-a trădat. Un trădător şi soţia lui vor dormi somnul de veci în pămînt românesc, ca o insultă adusă marilor domnitori îngropaţi la Mânăstirea Curtea de Argeş. Ruşine, ruşine naţională!

Un mare os de ros, cu măduvă aşa-zis regală

Urmaşii lui Mihai nu se mai înţeleg la împărţirea averii frauduloase, obţinută prin intervenţii neortodoxe, cu avocaţi bine plătiţi. Ruşine autorităţilor care i-au permis revenirea în ţară şi tuturor celor care s-au suspus ordinului din afară! Despre asta trebuie luat la întrebări în primul rînd fostul preşedinte Emil Constantinescu, ajuns la Cotroceni cu spijinul divin al călugărului Vasile! Unii colegi de presă, bucuroşi că au şi ei cîte un os în faţă, nu mai contenesc, cu linsul catafalcului autointitulatei case regale. Fraţilor, aţi luat-o razna rău de tot! Încetaţi manipularea generaţiei tinere neştiutoare! Nu există nicio casă regală în România! Mihai a abdicat în mod ruşinos, n-a fost căsătorit cu Anna cît a fost rege, iar copiii lui s-au născut în Elveţia, unde a huzurit-o pe banii ţării noastre şi pe recompensa financiară de la ruşi, în urma înţelegerii criminale ordonate de Stalin şi „parafată” de Petru Groza şi Mihai. Cum Codruţa Koveşi avea nevoie de ajutor pentru a trece într-un plan secund faptele sale care au întors ţara pe dos, s-a dat drumul în presă acestui mare os cu măduvă aşa-zis regală! Şi acum se bat şi se ţigănesc membrii coşmeliei regale ca la uşa cortului pe avuţia naţională, nu pe altceva. Aşa ceva n-ai să vezi nici la regii manelelor, nici măcar la curtea ţiganului Cioabă, care tot rege îşi zice. Nu uitaţi că Duda a candidat la prezidenţiale ca un surfer. Nu conta pentru el cum şi de unde, dar era musai să-i vină valul pe care să se înalţe. Astfel de fapte grave se întîmplă doar într-o ţară ca România, care are conducători de doi bani, lustragii ai liderilor lumii.Să ne aducem aminte iarăși de ceea ce zicea marele poet Român Octavian Goga„Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei.Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vîndut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti.Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală”.(Octavian Goga, 1916)Şi să mai consemnăm, în același context, spusele mai recente ale Academicianului istoric Florin Constantiniu (decedat în anul 2012):„Am spus în repetate rânduri – şi o voi spune mereu: clasa politicǎ din perioada post decembristǎ este cea mai incompetentǎ, cea mai lacomǎ şi cea mai arogantǎ din întreaga istorie a poporului român. (…)”Politicienii postdecembrişti au făcut românilor mai mult rău decât mongolii, ungurii, turcii, nemţii şi ruşii dintotdeauna la un loc.”

Exemplarele docile haştag-rezist din stradă

Într-o altă ordine de idei, publicaţia Socant.ro. ne face să înţelegem dedesubturile recentelor manifestaţii de stradă. “Două milioane o sută de mii de oameni care muncesc nu au contribuţiile plătite la Stat, de către 168 000 de Societăţi Comerciale. De aici opoziţia patronatelor şi a investitorilor”, care i-au scos pe salariaţi în stradă sub ameninţare şi sub pretextul minciună că li se micşorează salariile. Jumătate din numărul angajaţilor din privat nu beneficiază de asigurări de sănătate, pensie, şomaj etc. Mai mult de 200 000 de patroni îşi bat joc de angajaţii lor. Dar ei ţipă la proteste, deşi habar nu au cu ce se mănîncă revoluţia fiscală de 2 lei a guvernului Hagi Tudose. Să mai adăugam furtul imens al Multinaţionalelor, care scot din ţară banii furaţi românilor, 6 -7 miliarde Euro pe an, furt ce va fi stopat prin aplicarea Directivei 1164/U.E. Lesne de înţeles de ce fac scandal multinaţionalele, dar şi D.N.A. şi S.R.I., care le apără. Din acest motiv au băgat marii patroni români în puşcărie. Pentru a proteja furtul multinaţionalelor. Tot din acest motiv sînt scoşi în stradă, contra plată sau prin ameninţarea pierderii locului de muncă – exemplarele docile haştag-rezist! Ca să apere (inconştient!?) aceste hoţii imense!

„Băi, obsedatule, termină cu « megaţopăiala », te pui cu mine?”

Iohannis ce face în acest răstimp ? De pe poziţia de preşedinte al statului paralel, atotputernicul şi atotcuprinzătorul orgolios şi autist în toate, Iohannis îşi pregăteşte o a doua venire pe norii feisbucului. Încă un mandat cu acest preşedinte-slugoi al stăpînilor din afară şi din interior, care îl ţin încoronat la Cotroceni, va fi o încă o calamitate pentru România. Total în contradicţie cu morala şi demnitatea pe care un preşedinte de stat trebuie să le afişeze, dacă chiar nu le are, Iohannis bate din pinteni şi sare la creasta lui Tăriceanu, folosind un limbaj de cartier. Parafrazînd limbajul său, ar suna cam aşa: băi, Tăriceanu, obsedatule, termină cu „megaţopăiala”, te pui cu mine? Eu sînt statul paralel, eu îi acopăr pe mafioţi să stea uniţi, da’ nu vreau să recunosc! Ce poţi să-mi faci? Intervenţiile meschine ale lui Iohannis în toate împrejurările cheie, începînd cu cea de la Colectiv, sînt nişte scîntei periculoase care vor face, pînă la urmă, ca butoiul intern cu pulbere să sară în aer! Călin Popescu Tăriceanu i-a dat o replică usturătoare, pe care Iohannis chiar o merita: „Aţi afirmat azi că în România nu există nici forţe oculte, nici forţe subterane şi nici stat paralel. Ba există, domnule preşedinte, iar dumneavoastră sunteţi produsul acestor forţe, având rolul de a executa întocmai şi la timp planurile oculte ale statului paralel. Doar nu vă închipuiţi că aţi câştigat alegerile din 2014 pentru inexistente merite politice sau pentru ilegalităţile comise în calitate de primar al Sibiului. Nu. Aţi fost ales de statul paralel să câştigaţi alegerile pentru că sunteţi şantajabil cu dosare penale şi, deci, uşor de manevrat de cei care controlează cu adevărat statul paralel. Când e vorba despre adversari politici, termenul dvs. preferat este: «penal». Ce adjectiv credeţi că vi s-ar potrivi după ce s-a dovedit că familia dvs. a obţinut prin fals şi uz de fals nişte spaţii locative valoroase la Sibiu în perioada când eraţi primar? Sînt adevăruri pe care nu mulţi îndrăznesc să le prezinte în public de teama unor represalii pe bază de dosare şi cătuşe. Ei bine, eu nu sunt timorat nici de dosarele pe care le fabrică la comandă zeloasa dumneavoastră colaboratoare, Codruţa Kovesi, şi nici de alte instrumente utilizate de «statul paralel» pentru arestarea, compromiterea, chiar condamnarea sau îndepărtarea din viaţa publică a adversarilor dvs. politici”, notează preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Asta înseamnă justiţie pentru Iohannis!

Ba, ar trebui să fiţi timorat, domn’e Tăriceanu! Ciocul mic şi poziţia de drepţi, altfel nu se ştie cum şi cînd veţi zbura din şaua motocicletei! „Nimic nu îi dă mai mult curaj unui om fricos decît frica altuia. Cu G.P.S.-ul şi busola defecte, Iohannis vorbeşte aiurea, cînd la stînga, cînd la dreapta. Toate declaraţiile sale publice şi toată „miştocăreala” (ca să vorbesc în limbajul său cult) stîrnesc îngrijorare şi trădează o suferinţă veche, cunoscută românilor: purtatul de grijă altuia, chiar şi atunci cînd nu i se cere. Ştiţi proverbul: „Cîinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia”. Iohannis repetă întruna ca un robot: „Apreciez activitatea Justiţiei şi am încredere în ea! Care Justiţie, pardon? Achitări pe bandă rulantă a infractorilor, rechizitorii după ureche, lipsă de probe, interceptări ilegale, transcripturi după ureche, martori sau inculpaţi care au declarat că au fost forţaţi şi şantajaţi să declare ce vor procurorii! Asta înseamnă justiţie pentru Iohannis! Dacă ar îndrăzni să afirme altceva, atunci, hocus-pocus-preparatus, reapar dosarele pitite şi chiar îi poate fi săltata nevasta, care are legătură cu dosarul casa din Sibiu.Existenţa unui stat paralel D.N.A.-tic şi S.R.I.stic nu este o obsesie a fostului manechin Tăriceanu, ci o realitate extrem de periculoasă, la fel ca şi obsesiile evidente ale lui Iohannis, care au făcut mult rău ţării şi cetăţeanului român. Cînd preamăritul „neamţ” va călca strîmb, imediat îl va băga la răcoare statul paralel, ca să scape de el! Pentru că, sigur, nu-i aşa, au lucrat împreună cu mănuşi, iar în spatele uşilor închise de ei sînt secrete dătătoare de fiori şi schelete în dulapuri. Toate evenimentele din ultimii ani conduc spre un singur rezultat: unitatea de nezdruncinat a mafioţilor de rang înalt în jurul D.N.A. şi S.R.I.

—————————————————–

[1] Coroana regală e o piesă de muzeu! România este Republică!-http://www.art-emis.ro/editoriale/4186-coroana-regala-e-piesa-de-muzeu-romania-este-republica.html

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: Revista Art-Emis

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Duduie, nu ai inteles nimic si spumegi intr-un delir de tip neo-bolsevic.
    Nu ai inteles ca Tara nu se putea intregi cu Domn pamantean datorita impotrivirii si intereselor imperiale din jur…
    Nu pare ca intelegi ceva despre “monarhie” si “Suveranitate”…
    Nu vrei sa accepti agresiunea armata pentru a-l scoate din Tara pe Rege…
    Esti de acord cu khazarii bolsevici plantati cu Armata Rosie si “binecuivantarea” anglo-americana…
    Esti varza si regret sa vad aberatii anti-gandire pe site-ul acesta care te incurajeaza: “gandeste”!

    Despre analiza locala (din gubernia romanca)… atata siguranta de sine am vazut doar in filmele “psihologicw” cu “din aia”, nerecuperabili – ura, logica “par-” si “supra-“… stau la baza murdaririri “hartiei” (ecranului).
    Multe “cazaturi” sint la “comanda” dar de aici pana la a te erija in mare judecator este cale lunga, cat e de la Socola la Spitalul 9, usor de facut cu elicopterul SMURD.
    … sinteti multi din astia care fac “arta” anti-rationala pe-acolo?
    —–
    Scuze celor care sint prea suparati si necunoscatori dar care citesc “si sus”, “si jos”…

  • @gheorghe. eroare totala. tara se putea reintregi si cu un roman,dovada ca s-a si intamplat asta prin Cuza. numai ca tara noastra era si este o prada bogata pentru sacalii occidentali.
    monarhia de drept divin dupa modelul simfoniei bizantine a fost si ramane cea mai buna forma de guvernare.
    daca poporul vrea rege, atunci sa vina rege unul din neamul nostru ortodox, un urmas al brancovenilor cantacuzinilor basarabilor musatinilor….nu un strain de neam un reprezentant al occidentului materialist ateu care sa submineze natiunea.
    zisa casa regala de….hohenzollern nu reprezinta decat impostura si colonialismul occidentului.
    zisa casa regala a confiscat actul eroic de Independenta din 1877, pentru a trece poporul nostru de alta dependenta, cea occidentala : prin care se impune influenta materialismului antihristic ateu occidental si a deveni o colonie jefuita sistematic pas cu pas…organizat..nemteste…nu ca turcii…niste dezorganizati…
    cati stiu de exemplu ca zisul rege carol 1 a demolat mai multe biserici ortodoxe decat Ceausescu?

  • sincer imi e scarba de porcaria asta ce incearca sa se numeasca articol. omule, esti mintit si orbit de idei false

  • Draga “Gheorghe si Ion…”,
    Cuza a avut sustinerea Masoneriei pentru a transfera supunerea catrre Poarta Otomana catre Versailles.
    Nu era vorba de ocupatia papistasa a Transilvaniei.
    CU vreo 8 secole in urma, fratii AÞAN (Assan, Athan, Assen,Asen..) au facut Imperiul bulgaro-vlah cu intindere de la Baltica la Salonic… si Papalitatea nu a recunoscut Imperiul cu urmarea invrajbirii membrilor familiei lor si sfarsitul dinastiei – practic – rumâne, ei fiind din neam si vorbitori de lima veche “a noastra”.
    Cu Cuza – cam cum a fost cu Grindeanu – era “temporar” si nu se mai dadea plecat; ca adevarat mason, impreuna cu alt indracit, Kogalniceanu… distrugand sistematic Biserica Ortodoxa … nu putea sa dea sperantei romanilor de peste Carpati intr-o unire ca a lui Mihai. Chiar Cuza a propus aducerea unui principe strain.
    Nici Mihai Viteazul nu a fost lasat sa intareasca Patria, Tara… era impotriva papismului si l-au asasinat miseleste.
    Germanii sint urmasii stramosilor nostri roiti spre apus, de aia isi spun “deutsch” adica DACI, ca si neerlandezii – “dutch” – tot daci, ca si danezii – dacii se numeau si “dani”, s.a.m.d.
    O informatie:
    Bunicul regelui (Reiks) Geto-Dac (… got!?!) AÞANA avea un frate GEAMAN. Si, … ce sa vezi?
    In timp cer bunicul era regele vizigotilor, fratele lui geaman era regele [“germanic”!] al burgunzilor.
    … iar un fiu – Valia – viitor rege vizigot in Occitania – era nascut unde este astazi localitatea Valley in …Germania – azi vazuta “straina”.
    Taica-su era nascut in Delta, pe insula Peuce, azi “unita” cu alte [foste] insule… ca si nepotul Aleric, cel ce avea sa schimbe imparatul la Roma cand s-a dus sa-si ia plata pentru serviciile de aparare a romanilor…
    Asa ca Regele, Mihai I-ai si familia lui nu sint straini.
    Si fiind ortodocsi dar si luptand impotriva germanilor in primul razboi mondial nu mai sint legati dinastic de prusaci – care i-au renegat!, nu mai sint “de Hohenzollern”.
    Casa Regala este “de Romania”, este a noastra si membrii ei sint romani si pentru a accede la succesiune nu trebuie sa se lepede de Ortodoxie.
    Cum poti spune ca “a confiscat” cand condus armata comuna romano-rusa la victoria prin asediul final de la Plevna???
    Daca nu era Carol I-ai crede cineva ca Tarul ii lasa comanda propriilor trupe???
    Las-o moale cu demolatul Bisericilor si comparatia cu Ceausescu.
    …. mi-ar place sa vad un Musatin, un Basarab, chiar un Brancoveanu… da’ daca nu se mai stiu urmasii… de unde sa-i scoti?
    Musatinii, din Bogdanesti de fapt…
    Radu Iliaș – Ultimul moștenitor cunoscut al Casei lui Bogdan
    d. 1704 FĂRĂ COPII…
    … Ştefan [Surdul] este înfrânt de oştile lui Mihai Viteazul „în partea Brăilei”, pierind înecat (feb. 1595).
    s.a.m.d.

  • @gheorghe zisul rege carol1 daca era roman se situa impotriva germanilor in primul razboi. dar el nu a facut asta, ba dimpotriva a semnat un act de abdicare pentru el si urmasii lui la 16 sept 1914 valabil pana in ziua de azi deoarece era conditionat de intrarea Romaniei in razboi impotriva Germaniei, ceea ce s-a si intamplat. deci de atunci hohenzollernii straini de neam sant ilegitimi in tara noastra !

  • Maria Diana Popescu, ca de obicei un articol foarte bun!
    Se pare ca si asta ne e specific noua romanilor: sa ne incaieram intre noi cand suntem atacati. Dar se va alege o vreme cand ne vom trezi, sper!