C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Nae Ionescu: Tratativele cu Rusia

nae-ionescu-7De când se vorbeşte de tratativele cu Sovietele pentru încheierea unui pact de neagresiune, a început să reapară în presa noastră, în o parte a ei cel puţin, acea nesfârşită serie de clişee aşa zicând premonitorii, mergând toate înspre aceeași încheiere categorică: nici o legătură, nici o discuţie cu „bolşevicii”, aceşti criminali ordinari, etc.

Atitudinea aceasta e cel puţin ridicolă. Căci lăsând la o parte chestiunile letigioase dintre Rusia şi noi,  – litigioase cel puţin în părerea lor,  – nu e mai puţin adevărat că Uniunea Republicilor Sovietice e un stat de 150 de milioane locuitori, şi încă un stat în hotarul nostru. Nu e însă ridicul să ne închipuim că vom putea noi ţine la infinit în carantină pe un vecin care administrează mai mult de jumătate din întinderea Europei, şi încă partea cea mai bogată?

Şi presupunând, prin imposibil, că am putea să o facem. În ce scop? Şi cu ce perspective? Atitudinea noastră ar fi îndreptăţită oarecum, dacă am şti că actualul regim e pe punctul să cadă, şi să fie înlocuit sau cu un regim rus care ne-ar conveni nouă, sau cu un regim… european care ar lua în exploatare colonială Rusia.

Regimul rus care să ne convină nouă, nu-l prea vedem. Nu ne-a convenit Rusia ţaristă; nu ne-a convenit Rusia lui Miliukov şi a lui Kerenski; nu ne convine republica lui Stalin. Putem noi aştepta ceva mai bun?

Şi, în definitiv, ce ne repugnă în actualul regim? Ar fi, să spunem, un împiediment pragmatic-politic. Sovietele nu vor să ne recunoască drepturile noastre asupra Basarabiei. Asta nu e serios. Drepturile noastre asupra Basarabiei nu pot forma un obiect de discuţie. Pentru că sau Rusia vrea să meargă la Constantinopol pe la gurile Dunării, şi atunci nici un regim – oricare ar fi el – nu ne va respecta drepturile asupra Basarabiei, chiar dacă ele ar fi recunoscute prin douăzeci de tratate; sau Rusia renunţă la planurile Împărătesei Caterina, şi atunci Basarabia nu mai are nici o însemnătate pentru ea. Recunoaşterea protocolului Basarabiei este încă, precum se vede, o chestiune de politică externă rusească şi nu una de regim intern. Iar dacă e vorba de politică externă, mai uşor ne putem înţelege cu un regim actual care socoteşte Rusia drept o ţară eurasiană, decât cu un regim „civilizat” „occidental”, care ar urma tradiţia concepţiunii petrinice.

Impiedimentul moral? Nu putem sta de vorbă cu oamenii care au distrus, au jefuit şi au omorât? Asta doar ca să râdem. Noi ne mai aducem, doar, aminte de o Europă întreagă care pentru motive analoage nu voia, acum 100-150 de ani, să stea de vorbă cu Franţa! Şi pe urmă, cine suntem noi să aruncăm această bulă de excomunicare, atunci când nici un alt stat european nu o mai face?

Ar mai fi, desigur, împiedimentul principial politic, republica sovietelor reprezintă o formulă revoluţionară cu care nu voim să avem de a face; tratativele cu Ruşii însă, ar putea înlesni propaganda lor la noi: şi asta ar însemna „bolşevizarea” noastră. Am impresia că ideile noastre despre stările din Rusia sunt totul neclare.

Ruşii au făcut revoluţie. Au făcut-o însă nu numai pentru ei, ci pentru noi toţi. În acelaşi fel în care la 1789 Francezii au făcut o revoluţie pentru toată lumea. Probă că e aşa e faptul că, în afara de Rusia, pretutindeni astăzi în lume regimul capitalist-burghez trece printr-o gravă criză; şi o criză nu trecătoare, de îndată ce ţări ca Anglia sunt de părere că vechea structură capitalist-burgheză trebuie părăsită.

Rusia a făcut deci revoluţia. A început-o adică. Şi de atunci, de 15 ani, caută întruna formula convenabilă. Bolşevism? Nu. Bolşevicii nu mai sunt de mult la putere; şi republica sovietelor nu mai e de mult bolşevică. Inerţia face ca anumite formule bolşevice să fie încă astăzi în circulaţie. Inerţia şi anumite necesităţi de oportunitate tactică. În fond însă, perioada romantic-revoluţionară, cu ideologii ei, cu „doctrina” ei scoasă de-a-dreptul din cărţi, s-a închis de mult. În Rusia se caută astăzi, cinstit, patetic de cinstit, şi cu mijoace adesea impresionante, o nouă formulă de viaţă. Care va fi aceea? Dumnezeu ştie. Se poate spune însă că ea nu va fi cea comunistă – sau cel puţin că nu va fic ea comunistă a manifestului comunist şi nici a internaţionalei a treia. În aşa măsură încât bieţii comunişti din afara de Rusia apar astăzi – faţă de actualul stadiu al revoluţiei ruseşti – ca nişte naivi care luptă în slujba unei cauze pierdute.

Primejdia comunistă – care era o primejdie întru atât întru cât urmărea realizarea unei formule artificiale, livreşti în simetria ei geometrică – a trecut de mult. Ea nu mai e valabilă decât în ţările îngust reacţionare, care se închid cu încăpăţânare prefacerilor fireşti ale vremii. Rusia comunistă a trăit. Rusia e o ţară în revoluţie, pur şi simplu. Dar în revoluţiile sunt astăzi toate ţările mari ale Europei. Vă închipuiţi, poate, că în fond revoluţia e mai puţin la ordinea zilei în Anglia sau în Germania decât în Rusia? Nu. Diferenţa e numai în formă. Împrejurările impunând celei din urmă metode mai radicale. Dar atât. Refuzăm noi însă, să trătăm cu Anglia sau cu Germania? De ce, atunci boicotul acesta pronunţat împotriva Uniunii Republicilor Sovietice?

Suntem naivi,  – sau ce suntem?

6 ianuarie 1932

Sursa: Mesager.net

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss