Site icon gandeste.org

Întoarcerea Poneiului roz?! Corina Șuteu, ”Mama poneiului roz”, favorită pentru a ”călări” și Ministerul Culturii

După actorul George Ivascu, încă un nume este vehiculat pentru funcţia de ministru al Culturii. Această nouă variantă este una controversată, care ar putea stârni un nou scandal, cu rădăcini în povestea poneiului roz cu svastică din urmă cu opt ani.

Corina Şuteu, în prezent secretar de stat în Ministerul Culturii, fost director al ICR New York în perioada în care Institutul Cultural Român era condus de Horia Român Patapievici, l-ar putea înlocui pe Vlad Alexandrescu în funcţia de ministru, au declarat surse politice pentru Hotnews.ro. Corina Şuteu şi-a dat demisia de la conducerea ICR New York în 2012, după demisia lui Horia Roman Patapievici.

Scandalul Poneiului roz a fost stârnit de expoziţia de street art “Freedom for Lazy People” a artiştilor români IRLO, Omar şi Nuclear Fairy, deschisă în lunile iunie-august 2008 la Galeria Română din New York. Un ponei roz cât o palmă cu o zvastică pictată pe el şi un osîn fund, dar şi un afiș cu David și Moise făcând sex au stârnit acuzații de antisemitism și o campanie împotriva lui Horia Roman Patapievici și a Corinei Șuteu.


Ministrul Culturii din Guvernul Cioloş, Vlad Alexandrescu, a demisionat zilele trecute, în urma scandalului de la Opera Naţională din Bucureşti. Ministrul a fost criticat şi de preşedintele Iohannis, dar a avut parte şi de un miting de susţinere la care au participat zeci de oameni.

Autor: Florin Pușcaș

Sursa: Stiri pe surse

Exit mobile version