C O N T R A P R O P A G A N D Ă

FMI: Recuperarea economiei mondiale este aproape şi ar putea depăşi aşteptările

Procesul de recuperare al economiei mondiale este aproape şi ar putea depăşi aşteptările, însă este prea devreme pentru a renunţa la măsurile de sprijin din partea statelor, a declarat directorul pentru relaţii externe al Fondului Monetar Internaţioanl (FMI), Caroline Atkinson.

“Considerăm că procesul de recuperare este aproape şi va fi, posibil, un pic peste aşteptările noastre”, a spus Atkinson.

Economia se confruntă, încă, cu vulnerabilităţi şi sprijinul din partea guvernelor rămâne important, a adăugat reprezentantul FMI.

“Este foarte important să subliniem că nu este momentul automulţumirii. Există încă vulnerabilităţi, iar politicile de sprijin, esenţiale pentru reducerea severităţii crizei, rămân importante”, a afirmat Atkinson.

FMI se aşteaptă la un declin de 1,4% al economiei mondiale în 2009 , respectiv la o creştere economică de 2,5% în 2010. Fondul a modificat în iulie prognoza din aprilie, care indica scăderi de 1,3% în 2009 şi o creştere de 1,9% în 2010.

În cazul României, FMI se aşteaptă la o scădere economică de 8-8,5% în 2009 , dublu faţă de estimarea anterioară, din luna martie, de 4,1%.

@REUTERS
sursa: mediafax.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss