C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Desacralizarea Occidentului (II)

hypocrite-300x211Criza economica nu a lovit atat de puternic Romania – o tara bogata cu un popor descurcaret. Parametrii macro-economici sunt chiar foarte buni in contextul dat: cresterea economica este pozitiva, deficitul bugetar mic, datoria externa suportabila, somajul si inflatia reduse.

Absorbtia de fonduri europene este, intr-adevar, dezastroasa dar aceasta arata si ca romanii au capacitatea de a fi contributori neti la bugetul european. Exista multe necazuri, insecuritate sociala, polarizarea averilor, pensii mizerabile, salarii indecent de mici dar raul acesta este incomparabil mai putin accentuat ca in alte tari precum Grecia sau Cipru. Concluzia este ca euro-scepticismul romanesc actual – consecutiv unui euro-entuziasm apreciat de unii ca naiv pe cand in realitate era structural, geo-strategic, obiectiv – nu este efectul presiunilor existentiale ci al unei frustrari culturale – si prin aceasta, tot structurale – tinand de discriminarea la care sunt supusi si de incalcarea constanta a demnitatii lor nationale.

Cand unii (neprieteni) afirmau ca a fi roman nu este o nationalitate ci o profesie, involuntar ei dadeau glas observatiei potrivit careia romanii nu s-au caracterizat niciodata prin nationalism etnic (de regula exclusivist, intrucat este irational) ci prin nationalism geo-strategic (potential integrator, intrucat este rational). Cu alte cuvinte, ei nu au dorit sa isi afirme superioritatea culturala fata de altii ci sa isi protejeze securitatea in raport si eventual impreuna cu altii. De aceea le-a fost usor sa accepte ca altii sunt mai buni sau la fel de buni sau in alt fel buni ca ei. Din nefericire aceasta calitate a fost prezentata ca defect. Iata, insa, ca acum, discriminati pe criterii nationale, romanii descopera nu doar ca sunt altfel decat ceilalti ci ca fiind altfel sunt obligati sa-si apere identitatea culturala. Altminteri cosmopolitismul, care parea un atu al integrarii lor europene si euro-atlantice, devine vulnerabilitate.

Integrarea europeana nu inseamna renuntarea la identitatea culturala. Proiectul Europei politice este ghidat de mitul arhetipal al solidaritatii, tolerantei si unitatii in diversitate. Discriminarea pe criterii culturale in cadrul UE inseamna, insa, prin reactia generata, revenirea la rivalitatea intre natiuni si la mitul tribal al excluderii celui mai slab. Or, aceasta duce la dezintegrarea democratiei transnationale europene emergente. Iata una din consecintele cele mai grave ale desacralizarii Occidentului in mentalul romanesc; si nu numai. Daca Occidentul nu mai este „farul”, el risca sa devina „inamicul”.

Pe de alta parte, euro-scepticismul ii lasa pe romani fara speranta ca binele absolut mai exista undeva. Or, mitul acestei perfectiunii, al binelui absolut, este esential pentru mentierea in stare de ordine si mobilizare a unei natiuni pentru care granita intre real si posibil nu prea exista. Spulberarea mitului  (si avem in vedere, o repetam, miturile arhetipale ale democratiei, egalitatii, libertatii, solidaritatii, tolerantei, unitatii in diversitate, care circumscriu ideea europeana si imaginarul romanesc asupra Occidentului), adica dovada ca utopia nu este posibila, le omoara speranta, ii lasa fara repere si ii afunda in melancolie, in nevroza colectiva si in cinism. Cresterea euro-scepticismului si a occidentalo-fobiei anunta, de aceea, anarhia, dezordini sociale grave si destructurarea unei natiuni care si asa a fost lipsita de factorul coagulant oferit altora de sentimentul superioritatii specifice cultural-morale. Lipsiti de modele si de sensul miscarii lor in istorie, romanii pot crea un grav – si sinucigas – deficit de securitate in Europa. Este a doua consecinta posibila a recentului lor euro-scepticism. Recent si fara precedent, cu care Occidentul nu este bine sa se joace.

Constatand ca desacralizarea Occidentului in constiinta romaneasca are cauze externe, nu putem ignora, deci, ca, oricat de justificata ar fi, o atare evolutie are consecinte catastrofale pe plan intern, respectiv in ceea ce priveste constructia destinului national romanesc. De aici intrebarea legata de modalitatile prin care romanii pot trece cu bine peste si iesi intariti din socul demitizarii Occidentului.

Aceasta presupune pastrarea increderii in viitorul lor (european) si a optimismului fata de proiectul Europei politice, in ciuda faptului ca realizarea acestuia nu mai poate fi garantata de presupusa perfectiune occidentala. Acceptand realitatea imperfectiunii unei lumi in care interesele sunt promovate in functie de dinamica echilibrului de putere iar nu de interventia salvatoare a unui Occident caracterizat prin credinta in valorile morale, Romania trebuie sa redevina activa si vizionara in promovarea propriului proiect european. In atare context euro-scepticismul romanesc se cere a fi unul critic-mobilizator, pozitiv si constructiv iar nu unul defetist-inhibitor, negativist si nihilist.

Eliberati de dependenta fata de credinta in mitul superioritatii absolute a Occidentului, romanii se pot intreba daca actuala ordine occidentala si in special actuala Europa politica corespunde aspiratiilor lor. La aceasta intrebare raspunsul este, evident, negativ. Deocamdata, insa, ceva mai bun nu exista. In acelasi timp ei trebuie sa se intrebe daca o ordine conforma respectivelor aspiratii este justa, posibila si viabila. Pentru ca, de asta data, raspunsul sa fie pozitiv, este obligatoriu ca, inainte de a incerca sa schimbe lumea inconjuratoare, romanii sa isi schimbe modul traditional de gandire si actiune. In mare masura acesta este responsabil de esecurile lor si este explicatia melancoliei lor prezente. Nu (numai) Occidentul este vinovat de iluziile romanesti in legatura cu el.

Coincident cu traditiile paternalismului egalitarist romanesc, comunismul a accentuat izolarea societatii fata de decizia politica. (Lucrul s-a petrecut la fel in toate tarile blocului sovietic si in special in URSS.) Lipsita de raspunderea, de intelegerea si de increderea consecutive participarii la conducerea statului, societatea a putut fi disciplinata numai prin administrarea calmantului asistentei sociale si prin psihoterapia indoctrinarii cu un sistem de valori morale. Cu cat resursele materiale necesare asigurarii celei dintai se reduceau cu atat crestea ponderea celei din urma. Asa se face ca romanii au ajuns sa rationeze plecand de la valori iar nu de la interese. Aceasta trasatura este una dintre cele mai rele mosteniri ale voluntarismului si paternalismului comunist. Din cauza ei, la nivel de mase, romanii nu mai proiecteaza ci doar judeca; nu mai actioneaza ci asteapta; nu mai initiaza ci reactioneaza; nu mai cauta solutii ci vinovati.

Pe acest fond, discursul mesianic al Occidentului a prins. Un Occident desavarsit fagaduia un pamant al fericirii tuturor celor care, acceptand dreptele sale porunci, puteau fi salvati din focul „infernului oriental”. In asteptarea acestui salvator nu s-a mai proiectat nimic. Tot ceea ce s-a facut a fost sa se verifice autenticitatea „profetilor” straini (caci cei romani nu au fost niciodata la pret), in functie de masura in care respectau poruncile si, mai ales, in care faceau minuni.

Astazi, cand se stie ca Salvatorul occidental nu exista si ca “damnatii” Estului nu pot gasi nicaieri in actiunea curenta plenitudinea valorilor predicate de el, trebuie ca viitorul sa fie proiectat pornind de la interese iar interesele trebuie definite pornind de la mijloace. In locul visarii, realismul; in locul inertiei, dinamismul; in locul supunerii, vointa. Acesta este euroscepticismul care ne trebuie. Daca desacralizarea Occidentului duce spre un asemenea euroscepticism, ea a este folositoare si binevenita.

Proiectul Statelor Unite ale Europei nu trebuie abandonat. Ne trebuie, insa, o federatie europeana autentica, o democratie transnationala iar nu o oligarhie nationala deghizata in democratie, care sa-i transforme pe membrii mai putin dezvoltati din Est si din Sud in colonii sau protectorate.

Impreuna sa refondam UE. Sa gonim de la stana comuna lupii moralisti. Sa cream o casa comuna in care sa adapostim interesele noastre legitime si care sa asigure tuturor locatarilor o prosperitate, securitate si demnitate impartasite. Uniunea Europeana, care a inceput prin a fi o uniune a fricii, va putea fi o uniune de valori numai daca si doar dupa ce va reusi sa fie o uniune de interese (nationale). Iar pentru ca aceasta uniune sa fie nu doar o piata tranzitand de la o criza la alta, ci o putere (globala), ea trebuie sa fie cu adevarat pan-europeana. Ceea ce presupune si secularizarea relatiilor dintre membrii sai.

In ceea ce ii priveste, odata cu eliberarea de iluzii si debarasarea de complexul de inferioritate, romanii au a evita caderea in mania persecutiei. Occidentul nu ii uraste; dupa cum nici nu ii iubeste. Caci nu despre dragoste sau ura este vorba; asa cum nu este vorba nici despre valorile morale. Problema sta in aceea ca Romania este prea mare si prea bogata iar locuitorii ei prea liberi si prea imaginativi spre a fi integrati usor in ordinea pe care Occidentul a creat-o, exclusiv potrivit intereselor sale si in spirit narcisist. Acest Occident nu a inteles inca faptul ca momentul sau imperial a apus si ca salvarea sa sta in includerea Orientului european in spatiul sau geo-politic, prin solidaritate personalista iar nu prin dominatie. Daca UE, ca si alianta transatlantica au vreo sansa de a dainui, stopand declinul Statelor Unite ale Americii si dinamizand emergenta Statelor Unite ale Europei ca puteri globale, sursa acestei sanse este in Orientul european. Statutul periferiei orientale a Europei politice va determina natura centrului lumii euro-atlantice. Ridicand capul, acest Orient va ajuta la intelegerea unor atari adevaruri.

Pornind de aici, romanii au de facut imediat cel putin doi pasi: sa anunte tare si clar ca nu mai accepta „cateheza” Occidentului, ca nu-i mai recunosc superioritatea morala si ca inteleg sa discute cu reprezentantii sai numai in termenii (armonizarii) intereselor nationale; sa isi afirme dreptul de a-si alege exclusiv conducatorii pe care ii vor si de a nu mai accepta sa-si negocieze cu nimeni politica interna in domeniile supuse exclusiv suveranitatii lor, respectiv aflate in afara atributelor suverane puse in comun cu si de catre toate celelalte natiuni partenere. Mai departe se va vedea ce va fi, in functie de natura intereselor in concurs si evolutia raporturilor de putere, dar si de felul in care proiectul unei adevarate federatii europene si al unei entitati confederative transatlantice vor avansa.

Neprocedand astfel nu vom ajunge nicaieri; sau vom ajunge inapoi la razboi si mizerie ori poate chiar la disparitie. Este oare elita politica romaneasca actuala (in prea mai mare parte formata din tradatori care au fost cumparati si patrioti care au fost vanduti) apta sa faca pasii minimali mentionati? Slaba speranta! Facandu-i, succesul este oare garantat? Nu este! Avem alternative? Nu avem! De vom proceda astfel nu suntem siguri ca vom reusi. De vom continua sa traim in iluziile si umilinta de acum suntem, insa, siguri ca vom esua.

autor: Adrian Severin
sursa: corectnews.com

Related Posts

One Response “Desacralizarea Occidentului (II)”

  1. Ăsta da. E de-al meu. Ştie cum e să fi moralist şi pedagog al naţiunii în timp ce porunca a VIII-a te încurcă rău în dezvoltarea personală.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss