C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Demonizare și destructurare în țara lucrului bine făcut

images (1)Trebuie să vorbim despre un lucru extrem de periculos, într-o țară populată de isterici decervelați: demonizarea unor persoane publice. Sigur, jocul ăsta a fost început de presă, imediat după decembrie 1989. O vreme se calmase, aveam și altele de făcut. Din acea perioadă, sinistră, dar suportabilă, a rămas doar episodul Iliescu-mineriade.

Mizeria cumplită a început odată cu ascensiunea politică a lui traian băsescu. Demonizarea s-a transformat în arma sa predilectă, sprijinit fiind de o presă tot mai frustrată, pentru că impotentă și incapabilă să-și asume rolul său de ”câine de pază al democrației”. Din păcate, ajunsă în lesa lui băsescu, a ajuns câinele său de luptă, instrumentul intereselor sale meschine, al răzbunărilor sale nebunești, al urii sale împotriva tuturor celor care i se opuneau.

băsescu a fost și rămâne un laș netrebnic, un impotent politic, incapabil să construiască ceva. Toată viața lui a dărâmat. A umplut cu balele sale imunde pe oricine i se părea că-i amenință ciolanul puterii. Iar pentru băsescu puterea a avut doar culoarea banilor. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine.

Din păcate acest individ a fasonat instituții precum SRI și DNA, ANI, ÎCCJ și CSM, printre altele, după chipul și asemănarea sa. Instituții care folosesc, la rândul lor, cu sprijinul presei-infestată cu acoperiți ai SRI, ca și justiția-demonizarea ca armă împotriva adversarilor lor politici și ai celor care sunt la comandă.

Cazul Vâlcov, ca și cazul Șova, sunt elocvente din acest punct de vedere. Nu discutăm vinovăția lor. Să admitem din start că sunt vinovați. Dar nici măcar vinovăția indubitabilă nu îndreptățește linșajul mediatic, minciunile oferite pe ”surse”, gen averile ascunse în cavouri, tablourile de milioane de euro, care se dovedesc niște banale litografii de câteva sute de euro, și alte mizerii de acest gen. Nimic nu îndreptățește asmuțirea unor imbecili împotriva Parlamentului, ca instituție, împotriva celor care n-au votat cum dorea (…), madam Gorghiu, ce a trecut din pat în pat până la vârful unui partid, Partidul Național Liberal, care și-a anulat istoria seculară cu această alegere.

balele lui băsescu maculează în continuare spațiul public. Proiectul lui pentru România este același: inventarea de dușmani ai poporului. Oricine poate intra pe lista lui. Klaus Imperator tocmai ce-a aflat ce-l așteaptă. Ceilalți sunt obișnuiți deja cu omul. Probabil că țelul vieții lui este distrugerea României. O fi crezând, ca și Ceaușescu, că nu-l merităm, că nu-l iubim îndeajuns pentru onoarea de care ne-a făcut-o, bătându-și joc de noi atâția ani, trădând interesul național, permițând jefuirea banului public, punându-și amanta în fruntea celui mai bănos minister, încuscrindu-se cu mafiile economice și luând bani de la ele, distrugând mecanisme de solidaritate socială și națională.

Iar instituțiile care îi continuă opera ar face bine să ia aminte: vor da socoteală. Și vor plăti cu vârf și îndesat lipsa lor de verticalitate, ticăloșia, slugărnicia în fața puternicilor zilei. Faptul că sar acum din barca lui băsescu în barca lui Iohannis nu le scutește de răspundere. doar le face și mai urâte decât sunt în ochii românilor. De data asta s-au demonizat singure, fără niciun ajutor. Și nimeni și nimic nu le mai spală de păcate. Este una dintre principalele slăbiciuni, și amenințări la adresa securității și continuității statului român. Dacă nu ne trezim nici măcar acum, s-ar putea să nu mai existăm, ca țară.

Autor: Constantin Gheorghe

Sursa: Constiinta unui liberal de stanga

Related Posts

2 Responses “Demonizare și destructurare în țara lucrului bine făcut”

  1. anna says:

    Daca Her Prezident se lasa pe mana madamei Gorghiu care are o biografie nu prea curata si o pregatire juridica precara,s-ar putea sa guste o suspendare .Her Prezident ,Parlamentul e prima si cea mai importanta putere a statului,indiferent de opinia domniei tale ,ca si fata de componenta lui.De la Romani incoace.

  2. lut says:

    Se scrie Herr. Iar un parlament de sau cu pesedei nu intereseaza pe nimeni.
    Mai ai pâna prinzi ceva notiuni de politica.

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss