C O N T R A P R O P A G A N D Ă

CUM COMPROMITE DNA PITESTI O ANCHETA : SPALÂNDU-SE PE MÂINI CA PILAT, APROAPE LEGAL

downloadÎn atenţia doamnei Procuror şef de serviciu teritorial DNA Piteşti

ŞI ALTOR ORGANISME ale Statului Român şi ale Statului Francez

SCRISOARE DESCHISĂ

Doamnă Procuror şef de serviciu Daniela LUPU,

Sunt absolut revoltată de adresa pe care mi-aţi trimis-o pe data de 15 decembrie 2015 (anexată), urmare a plângerii mele împotriva magistraţilor de la Curtea de Apel Piteşti, plângere depusă pe data de 10.12.2015, pe care nu aţi înregistrat-o nu se ştie de ce decât pe 14.12.2015, pentru a scăpa repede de cartoful fierbinte pe 15.12.2015.

Prin această plângere, vă aduceam la cunoştinţă şi solicitam să efectuaţi cercetări asupra neglijenţei în serviciu de care au dat dovadă magistraţii Tribunalului şi Curţii de Apel Piteşti, refuzând să ţină cont de DOUĂ hotărâri ale instanţelor româneşti în favoarea mea (definitive şi irevocabile), să aplice textele legale, Constituţia României şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Acest veritabil abuz în serviciu are loc în condiţiile în care avocatul PLĂTIT DIN BANII PUBLICI angajat (când încă era Decan al Baroului Argeş) de către primarul din Băiculeşti pentru a-l ajuta să se sustragă consecinţelor nerespectării hotărârilor judecătoreşti irevocabile, are o soţie JUDECĂTOARE la Tribunalul Argeş.

„Famiglia” „justiţiei” din Argeş este descrisă mai jos, veţi regăsi numele de POSTELNICESCU, SACHELARIE, FUNDĂTUREANU, împotriva cărora am depus plângere penală.

Nepotismele legale din justiţia din Argeş

La „Famiglia” Justiţiei argeşene

În loc de a efectua o MINIMĂ verificare, un început de cercetare, aţi DECLINAT fuga-fuga această plângere TOCMAI Curţii de Apel Piteşti, să se ancheteze ea pe ea însăşi (o mână spală pe alta), sau în familie, deoarece preşedinta neglijentă a completului Curţii de Apel este soţia preşedintelui secţiei penale al Tribunalului Argeş. Adică puneţi LUPUL paznic la oi cum ar veni ?

Curtea de Apel Piteşti a făcut -sau mai face- de altminteri obiectul unor cercetări, în cazuri similare cu al meu.

Curtea de Apel Piteşti, vizată de un dosar de corupţie.

Consider că astfel procedând aţi compromis ancheta, ceea ce este cu atât mai grav  cu cât solicitasem să vă asiguraţi că nu vor exista interferenţe ilegale în soluţionarea altui dosar, cel în care Judecătoria Curtea de Argeş a decis că administraţia publică Băiculeşti trebuie să-mi plătească 80 de euro/zi pentru a-mi închiria un 4×4 ca să pot şi eu circula pe drumul PUBLIC pe care refuză de 2 ani să-l asfalteze, cu toate că o sentinţă civilă din 19.11.2013 îi obliga să purceadă în regim de urgenţă (în termen de 10 zile). Ori, ce credeţi ? Tocmai la Tribunalul Argeş se va judeca acest apel, iar eventualul recurs ar trebui să fie judecat de către … Curtea de Apel Piteşti. În familie …

Au relatat toate televiziunile despre această sentinţă, iar în acest moment se poate presupune în mod rezonabil că se aranjează rezultatul apelului. Nu în favoarea mea …

Situaţie fără precedent în cazul femeii care a obţinut în instanţă asfaltarea străzii – ProTV

Stimată doamnă LUPU, consider că v-aţi nesocotit grav îndatoririle de serviciu şi aţi favorizat infractorii anunţându-i că am depus o plângere penală, pe care aţi încredinţat-o spre soluţionare colegilor cu care aceşti magistraţi îşi beau zilnic cafeluţa. Aveaţi posibilitatea, dacă nici acum nu consideraţi (după TREI plângeri ba clasate ba declinate de către serviciul dumneavoastră teritorial între iulie 2014 şi acum) că DNA-ul nu este competent, măcar să efectuaţi o cercetare preliminară (o înregistrare, ceva, acolo) înainte de a scăpa de acest dosar care vă este pesemne FOARTE incomod, în privinţa magistraţilor de la Tribunalul Argeş, chemaţi să judece apelul împotriva sentinţei civile pronunţată de către Judecătoria Curtea de Argeş. Dar nu aţi făcut acest lucru, aţi declinat suspect de rapid competenţa, trimiţând să se „cerceteze” aceste aspecte aici, în Argeş, în familie.

Nu este prima dată când vă arătaţi plictisită de insistenţa mea de a readuce un pic de ordine în haosul argeşean, v-am mai sesizat de câteva ori şi aţi clasat vertical plângerile mele, cu toate că infracţiunile se verificaseră de către Prefectul de Argeş, reprezentantul Guvernului în teritoriu. Dar pe dumneavoastră nu vă interesa subiectul şi pace bună.

Nu contează, voi mai scrie câteva zeci de pagini cu toate că starea mea de sănătate nu este tocmai strălucită (degradarea sănătăţii mele fiind în legătură directă cu infracţiunile semnalate), şi le voi semnala EU Parchetului ÎCCJ, odată cu altor organisme româneşti şi străine care se pot pronunţa în mod UTIL asupra acestor grave probleme. Voi scrie aceste pagini, îmi este greu dar o voi face, deoarece aşa voi şti sigur că ancheta va trece graniţele judeţului a cărei linişte o protejaţi cu mare grijă, la nevoie nesocotind competenţele şi obligaţiile dumneavoastră profesionale.

Interpelez PUBLIC Preşedintele României (a depus plângere alături de mine pentru aceste matrapazlâcuri), Primul-ministru, Ministrul Justiţiei şi conducerea DNA-ului Bucureşti pe această cale, în speranţa de a obţine un răspuns la următoarele întrebări :

1/ Care organism al Statului Român are competenţe în a efectua cercetări şi a trage la răspundere magistraţii unei Curţi de Apel ce încalcă legea în mod flagrant, atât prin hotărârile ilegale pronunţate cât pentru tergiversarea ilegală a cauzei, atunci când prin încuscrelile şi cumetriile publice se conturează o suspiciune legitimă de corupţie ? Aceeaşi Curte de Apel aşa cum scrie în noul cod de procedură penală ce pică articol cu articol la controlul constituţionalităţii ? Sau altă Curte de Apel, nu fix aceeaşi ? Deoarece legea este neclară în această privinţă, nu ştim dacă legiuitorul a dorit o judecată colegială -la cafeluţă între colegi- sau ceva mai imparţial. Nu-i aşa că-mi veţi da un răspuns pertinent, nu mă veţi obliga TOT pe mine să mai introduc un proces cu o excepţie de neconstituţionalitate pentru a afla ?

2/ Este LEGAL şi CONSTITUŢIONAL să fie dată de către DNA (fără a fi efectuat un singur act în dosar, o ascultare mică mică a făptuitorilor) către cercetare o plângere împotriva unor magistraţi COLEGILOR LOR de la ACEEAŞI instanţă ? Asta nu înseamnă cumva că DNA favorizează infractorii, anunţându-i de plângerea penală, zădărnicind o altă anchetă ?

3/ Care este EXACT competenţa DNA ? De prin presă aflăm că DNA trimite în judecată vameşi care au fost mituţi cu păstrăvi şi cu whisky. Abuz în serviciu cu iz de grup infracţional organizat, deturnare de fonduri, eliberare de autorizaţii de construcţii/desfiinţare ilegale, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (de către magistraţi, poliţişti, primari) care presupun un prejudiciu mai mare de un milion de euro SUNT sau nu de competenţa DNA ? Dacă SUNT, CU CINE pot vorbi despre aceste infracţiuni DOVEDITE în acest moment dar nepedepsite de peste 2 ani, sub privirea înţelegătoare a organelor de urmărire penală ?

4/ Este legal ca o unitate administrativ teritorială a Statului Român să fie reprezentată (scutită de orice răspundere pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti) în instanţă de către un fost decan al Baroului Argeş, plătit DIN BANII PUBLICI, cu o soţie judecătoare la Tribunalul Argeş ? Este LEGAL în condiţiile în care directoarea serviciului juridic al Prefecturii Argeş punea în vedere în ianuarie 2015 acelei UAT să ocupe DE URGENŢĂ postul de jurist şi reprezentaţii acestei UAT refuză în mod abuziv ?

Domnule Klaus Iohannis, vedeţi că plângerea penală pe care aţi depus-o în februarie 2015 (după ce v-am talonat puternic) pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti în favoarea mea s-a împotmolit în Argeş. Ambasada Franţei a intervenit deoarece sunt cetăţean francez sub protecţie consulară, fără mai mult succes. Domnule Oprescu (prefect de Argeş), aţi depus şi dumneavoastră o plângere penală (conexată dosarului meu) pentru deturnare de fonduri de către primarul din Băiculeşti, zace în acelaşi sertar al Parchetului Tribunalului Argeş, unde avocatul făptuitorilor (plătit din banii publici adică AI MEI) are o soţie şi niscavai prieteni. După mai bine de doi ani de la pronunţarea instanţei care obliga primăria Băiculeşti să-mi asfalteze drumul, totul este la fel ca înainte, gropile sunt la locul lor. Nici de întreţinut drumul nu vor să audă.

În „România lucrului bine făcut”, cu guvernul de „tehnocraţi” căruia nu-i pasă de abuzuri flagrante, cu toată marea „anti-corupţionadă” care vrea să potolească mânia românilor oferindu-le mai mult circ decât pâine, în sufletul meu este pustiu şi întuneric. Mă simt ca în filmul „Aliens” care avea precum motto : „În spaţiu poţi striga, nu te aude nimeni”.

Vă rog să credeţi în determinarea mea de a striga tare de tot. Atât de tare încât se va face dreptate în acest penibil caz, chiar dacă pentru acest lucru va trebui să fie cercetat cu comisie rogatorie prin cooperare internaţională în materie penală tot lanţul slăbiciunilor de la Băiculeşti la Bucureşti, via magistraţii şi procurorii din Piteşti.

Vă mai trebuie alte amănunte doamnă Laura Codruţa KOVESI ca să vă auto-sesizaţi după ce serviciul teritorial Piteşti al DNA a clasat sau declinat TOATE plângerile mele ?

Aştept cu mare interes răspunsul dumneavoastră pentru a-l face public, deoarece ne interesează pe noi toţi -românii- cum se va rezolva acest caz.

Simona NICULESCU

Sursa: Public Attitude

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss