Politică

Cum arată România pe harta Google a despăduririlor

foto5gGoogle a lansat recent o nouă hartă, de înaltă rezoluţie, care arată situaţia în care se află pădurile de pe întreg globul la ora actuală, respectiv care sunt zonele unde s-au efectuat defrişări masive şi zone în care s-au realizat împăduriri. Cei de la Google au lucrat la acest proiect, numit Global Forest Change, alături de cercetătorii de la Universitatea Maryland, de specialişti NASA şi de cei de la Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

Pentru a realiza această hartă au fost utilizate peste 654.000 de imagini din ultimul deceniu. Harta este cu adevărat revoluţionară, nu doar datorită rezoluţiei sale foarte mari, ci şi pentru că este prima care arată regiunile acoperite de pădure, dar şi ele defrişate la nivel global. Aceasta le permite, de asemenea, utilizatorilor să vizualizeze şi o serie de zone despădurite în urma unor dezastre naturale, precum incendiile sau tornadele.

Iniţiatorii proiectului speră ca datele lor să fie utilizate de către publicul larg, ONG-uri sau autorităţi pentru a împiedica pe viitor defrişările. “Oamenii vor utiliza aceste date în feluri pe care nici nu putem să ni le imaginăm astăzi”, a declarat Matthew Hansen, unul dintre profesorii la Universitatea Maryland care a luat parte la proiect.

Cum arată România văzută pe noua hartă Google

Defrişări masive şi de cele mai multe ori ilegale au avut loc de-a lungul ultimilor ani şi în România. Vlăhiţa, Valea Bârgăului sau Gheorgheni sunt doar câteva dintre zonele unde pădurile au fost rase de pe faţa pământului.

Doar în primii ani de la Revoluţie, hoţii de lemn au câştigat cel puţin 5 miliarde de euro de pe urma defrişărilor ilegale, iar anul trecut prejudiciul produs de furtul de lemn din pădurile României ajungea la 5,7 milioane de euro, potrivit datelor oficiale obţinute recent de gândul din partea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Pisciculturii.

Surpriza vine însă la acest capitol din datele oficiale pe care România le raportează şi care arată că în prezent avem mai multe păduri decât în urmă cu 10 ani.

România văzută prin noua hartă Google (click)

Munţii Carpaţi văzuţi prin intermediul noii hărţi Google. Cu roşu zonele despădurite, iar cu albastru zonele împădurite. (click)

Sursa: George Floroiu preluare dupa Gandul