C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Corupţia este preţul imperiului

think-tankCumpărarea think tank-urilor Americii

investigaţie a New York Times pe marginea influenţei banilor din străinătate asupra think tank-urilor americane a declanşat o adevărată furtună pe Twitter în timp ce scriu acest articol (data publicării 8 septembrie 2014, n. tr.), şi pe bună dreptate. Ca un exemplu strident, raportul detaliază o înţelegere explicită, semnată la nivel de conducere, între Center for Global Development (CGD) şi guvernul Norvegiei pentru ca primul să facă propagandă în sprijinul dublării programului de ajutor extern pentru Norvegia în schimbul a 5 milioane de dolari în donaţii. Dincolo de corupţia flagrantă din relaţia CGD/Norvegia, raportul se concentrează pe alţi trei mari ai Washingtonului: Atlantic CouncilBrookings Institution şi Center for Strategic and International Studies, toate beneficiare ale unor sume substanţiale de bani provenite de la donatori de peste hotare, în special din Orientul Mijlociu, Europa şi Extremul Orient. Spre exemplu, Times scrie:

“Emiratele Arabe Unite, un susţinător major al Center for Strategic and International Studies, a furnizat cu discreţie o donaţie de mai mult de 1 milion de dolari pentru a ajuta la construirea strălucitorului nou sediu central din sticlă şi oţel nu departe de Casa Albă. Qatar, mica dar bogata naţiune din Orientul Mijlociu, a acceptat în urmă cu un an să facă o donaţie Brookings pe patru ani în valoare de 14,8 milioane de dolari, care a contribuit la finanţarea unui afiliat al Brookings din Qatar şi a unui proiect pe relaţiile Statelor Unite cu lumea islamică.”

CSIS a fost un susţinător major al războiului din Irak (ambele), aşa cum au fost şi statele din Golf care au pompat bani în acesta. CSIS a fost de asemenea un bastion important al Partidului Războiului când vine vorba de Iran.

Brookings, venerat printre think tank-urile din Washington, neagă că sumele de bani ar avea vreo relevanţă în privinţa “produselor” sale, dar este dificil să iei asta în serios când publică lucrări precum aceasta sau sponsorizează evenimente precum acesta, unde finanţarea Qatarului pentru grupuri jihadiste precum ISIS şi alte facţiuni rebele radicale din Siria este minimalizată cu intenţia de a responsabiliza Kuweitul. Qatar a fost un important susţinător al indiscutabilei non-“moderate” aripi a mişcării de rebeliune siriene, şi chiar dacă Brookings a publicat autori sceptici faţă de ideea înarmării şi/sau finanţării acestora, puţină cercetare arată o înclinaţie covârşitoare pro-rebeli, e.g. “Arm the Syrian Rebels. Now“.

Brookings a fost de asemenea o sursă majoră de propagandă pro-israeliană în Statele Unite via Saban Center for Middle East Policy. Fondat de Haim Saban, un producător de televiziune şi film israelo-american – creator al “Mighty Morphin Power Rangers” – a cărui avere este estimată la 3 miliarde de dolari, Saban Center a susţinut consecvent linia Israelului şi s-a comportat ca un complement non-partizan al Washington Institute for Near East Policy al AIPAC. În mod natural, Kenneth Pollack de la Saban Center a fost un suporter major al războiului din Irak printre analiştii politici.

Cetăţeanul israelian şi american Saban nu face un secret din scopul generozităţii sale: acesta spune că principala sa prioritate în a oferi bani unor think tank-uri ca Brookings este “consolidarea relaţiei dintre Statele Unite şi Israel”. Aşa cum apare într-un profil al lui Saban din New Yorker, acesta enumeră “trei modalităţi pentru a fi influent în politica americană”: “oferă donaţii partidelor politice, înfiinţează think tank-uri şi controlează instituţiile de media”. Saban deţine Univision şi a încercat în mod repetat să cumpere Los Angeles Times. Acesta se numără şi printre donatorii cei mai importanţi ai Partidului Democrat şi va fi cu siguranţă un contributor major la campania prezidenţială a lui Hillary Clinton.

La o cină recentă organizată de Brookings Institution, Saban “s-a sărutat pe ambii obraji” cu prim-ministrul Qatarului, Jaber Al Thani. Ce uneşte aceste două cumva disparate personaje este abundentul lor suport financiar pentru Brookings, care – ca orice târfă – îşi vinde serviciile celui care plăteşte mai mult.

În timp ce Brookings, una dintre cele mai consacrate curtezane ale Washingtonului, încasează preţuri mai mari şi se bazează astfel pe risipitori precum Qatar şi Saban, relativ noul Atlantic Council preferă o abordare cantitativă: Times relatează că Consiliul a acceptat donaţii de la cel puţin 25 de state din 2008. Printre donatori: Estonia, Letonia, Lituania, Macedonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Suedia, Luxemburg şi Regatul Unit. Lista nu este surprinzătoare: Atlantic Council, aşa cum sugerează şi numele, este lobbyistul neoficial al NATO la Washington. A militat în mod particular în problema Ucrainei, promovând linia NATO potrivit căreia liderii loviturii de stat fasciste din Kiev ar fi de fapt democraţi jeffersonieni şi scormonind în cenuşa războiului rece.

CSIS, de mult un pilon de bază în politica intervenţionistă,  a publicat chiar o listă a guvernelor care i-au umplut cuferele, incluzând Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit, NATO – şi Statele Unite ale Americii! Da, dolarii noştri din taxe vor finanţa eforturile co-directorului şi membrului senior CSIS Thomas Sanderson şi ale şefului pe “Ameninţări Transnaţionale” al CSIS Arnaud de Borchgrave de a torpila un posibil acord de pace cu Iran. Nu ştim cu cât subvenţionează Unchiul Sam CSIS pentru că refuză să divulge sumele – şi bineînţeles că noi slugile nu avem dreptul să ştim.

Dimensiunea problemei guvernelor externe cumpărând think tank-uri americane precum speculanţii imobiliari de executări silite este mai mare decât mi-am imaginat vreodată. Aşa cum explică Times:

“Anvergura finanţărilor externe pentru think tank-urile americane este greu de determinat. Dar din 2011, cel puţin 64 de guverne străine, entităţi controlate de stat sau oficiali guvernamentali au contribuit la un grup de 28 de organizaţii majore de cercetare din Statele Unite, în concordanţă cu dezvăluirile instituţiilor şi documentele guvernamentale. Puţinele informaţii eliberate voluntar de organizaţii în privinţa donatorilor acestora, împreună cu documentele publice şi rapoartele de lobby înţesate cu oficiali americani de către reprezentanţii străini, indică un minim de 92 milioane de dolari în contribuţii sau angajamente din partea guvernelor de peste hotare în ultimii patru ani. Totalul este cu siguranţă mai mare.”

Aşa cum Todd Moss, COO al CGD, a reacţionat “după ce i-a fost arătate duzinele de pagini cu email-uri dintre organizaţia sa şi guvernul Norvegiei”: “Yikes“!

Foreign Agents Registration Act (FARA), care impune lobbyiştilor externi să se înregistreze şi să îşi raporteze activitatea guvernului federal, nu a fost implementat niciodată decât selectiv: aliaţii SUA primesc permis de liberă trecere iar subvenţiile prin “ajutor extern” curg liber şi rapid. Şi are sens, având în vedere statutul nostru de imperiu global peste care soarele nu apune niciodată: clienţii noştri externi şi protectoratele cerşesc constant pomeni, intervenţii împotriva inamicilor acestora şi privilegii economice de un fel sau altul, iar guvernul n-ar închide această industrie profitabilă mai degrabă decât ar demaltela voluntar imperiul în sine.

Membrii est-europeni ai NATO vor trupe şi baze americane pe teritoriul lor, aparent pentru a se “proteja” în faţa ameninţării inexistente a unei invazii ruseşti – şi e absolut natural să dea buzna la Atlantic Council pentru a face lobby în favoarea lor. Qatar vrea ajutor american pentru rebelii jihadişti din Siria – şi plecaţi sunt la “cărturarii” lor cumpăraţi şi plătiţi de la Brookings pentru a scrie policy papers şi a sponsoriza evenimente promovând intervenţia SUA în groapa cu şerpi siriană.

Corupţia – nu există alt cuvând pentru cumpărarea think tank-urilor americane de către străini bogaţi – este parte din preţul pe care îl plătim pentru imperiu. Nu se va opri până când nu ne vom întoarce la rădăcinile noastre de republică ce “caută prietenie onestă cu toate naţiunile – alianţe constrângătoare cu niciuna”.

Traducere după “Corruption Is the Price of Empire” de Justin Raimondo (Antiwar.com)

Justin Raimondo- Director editorial al site-ului Antiwar (www.antiwar.com), senior fellow al Randolph Bourne Institute.

Sursa: Anacronic.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss