C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Bonțida, capitala feudalismului electric

Dupa Lenin, comunismul înseamnă sfaturile populare și electrificarea. Despre cât de populare au fost sau n-au fost sovietele respective, este probabil încă, cum spunea Zhou Enlai despre Revoluția Franceză, prea de vreme pentru a trage concluzii. Dar este clar că, după ce Axa Binelui și Tabăra Păcii, cu armatele lor nucleare pur defensive, vor readuce omenirea în paleolitic, arheologii anului 4000 vor identifica clar comunismul est-european ca „cultura stâlpilor de curent„. Este mai puțin probabil ca epoca următoare – pe care avem noi dubiosul privilegiul s-o trăim –, a capitalismului sălbatic și a re-colonizării Europei răsăritene, să lase urme arheologice pozitive.

nu-calcati-pe-iarba-fumati-o

Se va semnala doar prin distrugeri industriale, pitici de grădină, plus 30 de kilometri de autostradă între Nicăieri-Sat și Nicăieri-Oraș-Comoară și câte un Taj-Mahal gaboresc lângă drumul „național„ (adică, în cele mai multe cazuri: roman). Pe baza analizelor chimice ale resturilor de gropi de gunoi și de WC-uri „ecologice„ (iată încă o ieroglifă care urmează să dea dureri de cap cuiva în anul 4000), însă, cei mai fini dintre arheologii viitorului poate vor fi în stare să identifice comuna Bonțida – deja cunoscută lor ca centrul de răspândire al „culturii cizmei de cauciuc„ – drept capitala unui nou feudalism electro-narcotic.

Datorită progresului etno-botanic, cu toți cunoaștem deja anecdote despre flăcăi de la țară prinși cu o mică plantație de ceva verde și bun, și duși la colonoscopie fără calmant în colonia indo-europeană de lângă Gherla. Bunica lor, norocoasă, a scăpat doar cu amendă, că ea numai mărar vindea și niște prune uscate. Disproporția pedepselor se explică prin religia de facto a vremii, care nu este deloc creștinismul, ci igienismul, preaslăvit în România de „organele sanitar-veterinare„ ale bisericii apostolice din Bruxelles, în lăcașurile lor de cult și coprocultură. Acum o sută sau o sută cincizeci de ani, când creștinismul chiar încă era religie majoritară în Europa, ne durea undeva de conținutul de absint în sonetele lui Baudelaire sau de câte grame de cocaină avea Hitler în nas când prorocea, în interesul integrării europene (deja!) pe Deutsche Welle.

Așa se întâmplase și în Imperiul Roman cu măcelăritul în arene și fututul de capre și verișoare, dragi latinității, și lăsate în păragină după ce ăla Constantin s-o pocăit. A urmat, însă, epoca feudală, în care pruncii barbarilor năvăliți dinspre septentrion, deși ușor văruiți cu un lac de creștinism lavabil, au decis că poruncile respective nu se pot aplica unui sânge atât de albastru, și au reînceput să-și facă de cap – viol, incest, vrăjitorie, alchimie – în timp ce predicatorii terorizau țărănimea cu felurite iaduri neclimatizate pentru cine a mâncat jumări prea târziu în noaptea de joi spre vineri.

Cam așa se întâmplă și în România neo-liberalismului bine făcut, unde s-a considerat statul un gestionar atât de prost încât s-a preferat restaurarea feudalismului, mai larg cunoscută sub numele de „legea restituirilor„ – după aplicarea căreia România ar rămâne o democrație pe 5 spre 10% din teritoriul său actual, nerestituite din lipsa actelor originale de proprietate. N-ar fi ăsta cel mai mare bai, dacă considerăm că au fost epoci în care parcă prinții Banffy, Cuza, Teleki and Cie. se ocupau mai bine de comunitate decât statul cleptocratic român.

Deocamdată, însă, parcă castelele n-au fost restituite decât nominal foștilor domnitori, ci de facto unei noi aristocrații de hipsteri tehnocratici. În lumea lor „post-modernă„ (recte: post-umană), și muzica a ieșit din epoca reproducerii mecanice, intrând în veacul și mai întunecat al producerii mecanice, sau mai exact electronice, a sunetelor de tâmpire în masă cunoscute sub numele de „muzică techno„. Postumani fiind, ei nu se mai diferențiază social prin calitatea rotiseriilor princiare sau a vinurilor boierești, ci bagă hamburgeri, langoș și bere ca orice bou la Costinești. Biopolitica lor este așezată chimic pe un acces bine discriminat la mijloacele psihotropice de augmentare onanică a realității. Aristocrația ONGistă, a.k.a. „societatea civilă„ este o gașcă de junkies foarte civilizați cu brățări de plastic, marinați în noroi până la genunchi și în sound peste nivelul jegului, care își afișează național și peste hotare impunitatea toxicomană exact acolo unde odinioară înfloreau barocul transilvan și învârtita de pe Someș – conform maniei sacrilegiului, preaslăvit de estetica postmodernă drept „îndrăzneală„ și „spirit novator„ (în timp că îndrăzneala unor săteni față de sacralitatea proprietății private la kilowați rămâne pedepsită după niște norme absolut moderne).

La cât de riscant este astăzi să te apuci în România de comercializat lapte sau brânză fără o „licență internațională„ (recte: o indulgență eliberată contra cost de papalitatea igienică de la Bruxelles), iată, deci, un sfat amical pentru micii întreprinzători din Ardeal: mai bine produceți extasy pentru Electric Castle, kürtös cu nuci și LSD, space-mititei sau alte bomboane de fițe pentru noua voastră aristocrație euro-atlantică și multiculturală, și poate o să vă lase ANAFul un mic răgaz.

În orice caz, e rău, e politic incorect și absolut necool să-ți imaginezi cât de ușor și potrivit s-ar putea organiza Electric Castle, cu același personal, în zone mai răcoroase ale Eurasiei, tot cu cizme de cauciuc, dar cu un program de lucru mai sănătos, activități mai ecologice și beat-ul furnizat de DJ Kalașnikov pentru cei incapabili să renunțe la break-dance. Din păcate, singurul lucru neelectric la castelul din Bonțida postumană este drotul dimprejur.

Autor: Modeste Schwartz

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss