C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Bogdan Duca: “Mișcarea neofascistă #rezist”

Peste ani, dacă vom supraviețui, vom putea scrie studii despre cum se naște o mișcare radicală, pornind de la mișcarea #rezist.



E evident efortul de radicalizare al grupurilor frustrate de propriul lor eșec electoral și democratic din 2016 și ce a urmat.

Tema principală a radicalizării este anticorupția pentru că e mecanismul care poate oferi cel mai ușor excitarea sentimentului de ură, fără de care radicalizarea nu are sens.

Țintele sunt mereu aceleași: ”corupții clasici”, arhetipali: Dan Voiculescu, Adrian Năstase, Liviu Dragnea…. Despre ei ”se știe” că sunt corupți. Iar faptul că ”se știe” e suficient.

A doua temă este cea a demonizării ”celeilalte Românii”, care nu e la standardele și la așteptările intelectuale și politice ale ”tinerilor frumoși și liberi”. Această a doua Românie trebuie în același timp eliberată, dar și distrusă pentru a putea triumfa adevărul.

Nu e un scenariu nou. Îl găsiți în propaganda nazistă de dinainte de venirea la putere: mesajul că Germania trebuie într-un fel eliberată de ea însăși, pentru a ajunge la conștiința de sine, care nu poate fi alta decât național-socialismul.

A treia temă este un amalgam, dar care reia în linii mari chestiunea ”anticomunismului”, tema mamă a nucleului intelectual din spatele acestei mișcări.

În amalgam găsești un anticomunism sfertodoct, în care teme conservatoare sunt denunțate ca fiind ”comuniste„ din simplă oportunitate, un pro-occidentalism primar, o rezervă față de Biserică, o rusofobie brută, un amestec hilar de libertarianism și socialism precum și un elitism invers proporțional cu sfertodoctismul temelor mai sus menționate.

Ce se dorește cu această radicalizare?

Înainte de orice consolidarea unei forțe politice care să împiedice orice formă de dialog și pace socială.

Este evident că manifestarea politică a mișcării #Rezist nu are nimic cu ideea de democrația parlamentară, că nu e motivată de ideea de dialog ci de ideea de revoluție.

Știm din experiența USR, deja, că principalul element lipsă este dialogul și negocierea. Politica devine o armă, nu un instrument.

Când USR-ul ajunge în Parlament, printre primele lucruri pe care le face, și probabil singurele care vor rămâne, este să facă circ stradal în sălile de plen și pe holuri, să ”ocupe” plenul, să își hărțuiască colegii parlamentari cu telefoanele mobile chiar și la toalete (metodă preluată și de Mălin Bot) și să….nu facă politică.

Deci dacă blochezi 8-10 procente din corpul electoral care participă la vot într-un refuz vocal și agresiv al dialogului, poți fi sigur că blochezi și dialogul social în România.

Cu ajutorul unor politicieni prea lași sau prea tembeli, poți pune pumnul în bot mecanismelor democratice prin presiune stradală. Ies 10 mii de oameni în stradă? Acest lucru, bine speculat mediatic, poate duce și la căderea guvernului.

Apoi se dorește dobândirea hegemoniei culturale prin impunerea agresivă în spațiul public. Nu mai asistăm la o încercare clasică de ocupare a spațiului simbolic al unei societăți prin vreo ideologie articulată.

E suficientă demonizarea: invectiva isterică, dar și patetismul victimizator sunt armele suficiente pentru a ocupa discursul public. Mai pe înțelesul tuturor, fie agresezi ”coruptul”, ”putinistul”, ”comunistul”, fie te victimizezi și te văicărești că ai fost violată de aceștia…

Scopul final?

Cel mai pragmatic: menținerea la putere a statului paralel prin șantajarea cu isteria civică a statului constituțional.

Posibil? Aducerea în timp la putere a acestui radicalism de evident tip neofascist, în urma inducerii fricii în societate. Nici fasciștii, nici nazistii nu au trebuit să obțină 50 la sută plus 1 din voturi ca să câștige alegeri. Au trebuit doar să fie (sau să pară- și pentru asta există mass-media aservită) suficient de mulți ca să inducă frică și să descurajeze opoziția.

Toată poliloghia asta teoretică a mea, are legătură cu ce s-a întâmplat și ieri. Ieri au avut loc două evenimente în legătură:

a) o agresiune publică, tratată însă ca un soi de formă legitimă nu doar de manifestare civică ci de…jurnalism. Mesajul acestei agresiuni publice a fost acela că cei care sunt stigmatizați de mișcarea #rezist nu au dreptul moral la apariții publice.

b) protestul directoarei celei mai importante edituri din țară, dar și a altor edituri mai mici, față de exercitarea libertății de expresie de către cei care, din punctul de vedere moral al mișcării #rezist, sunt condamnați la damnatio memoriae.

Simpla acceptare a comportamentelor de mai sus ca fiind civice și morale este, îmi asum ceea ce spun, o victorie a neofascismului #rezist în România.

Autor: Bogdan Duca

Sursa: Bogdan Duca Blog

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss