C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Avocatul Gheorghe Piperea: ”Și noi, consumatorii, suntem ipocriți (sau doar comozi)!”

Dupa toate probabilitatile, mii de hectare de padure amazoniana ard si, odata cu ele, un milion de catedrale Notre-Dame de Paris, anaconde, capibara, arbori de cauciuc, palmieri, flori de fructe ale pasiunii, macaci, tucani, lenesi, pesti arapaima, pentru ca oamenii de afaceri vor mai mult teren pentru plantatii de trestie de zahar si soia si, mai ales, pentru culturi de plante modificate genetic si pasuni pentru cresterea vitelor de carne*. 



Se face profit din agricultura amazoniana, deci aceste crime contra viitorului umanitatii “se merita”. Lumea cumpara din ce in ce mai mult zahar “ecologic” din trestie de zahar, mai multa soia pentru vegan steak – urile americanilor, ale europenilor si ale australienilor eco-friendly si, desigur, din ce in ce mai multa carne de vita crescuta ne-industrial, pe pasuni largi, cu deschidere galactica.

Daca lumea cumpara, este clar ca vanzatori se gasesc, iar productia se face, chiar cu sacrificiul oxigenului planetei. Nu conteaza nici ca Monsanto, Du Pont sau alte corporatii – frankenstein fac viitorul sumbru producand in Amazonia defrisata si, ulterior, bagand in noi orgamisme modificate genetic, cu riscul schimbarii constitutiei noastre biologice. Conteaza doar profitul.

Marile lanturi industriale agroalimentare, marile lanturi comerciale de retail, transportorii de orice fel, mai ales cei navali si aerieni, se vor inghesui toti la marfa astfel aparuta din neant, iar bancile se vor calca pe picioare sa finanteze acest lant al distrugerii viitorului copiilor nostri.

Statele isi vor freca palmele, pentru ca vor incasa mai multe taxe pe consum, iar politicienii vor putea sa isi faca bilanturi festive sau planuri marete de investitii publice si noi locuri de munca “civilizatoare”.

Sa fie clar, nu numai Jair Bolsonaro este de aratat cu degetul pentru ca, desi Brazilia are legi dure de protectie a mediului, se preface ca ploua, lasand buldozerele sa culce la pamant padurile multimilenare ale Amazonului si sa le dea foc, din cand in cand, pentru a le “reda” agriculturii.

La fel face si Trump, inchide ochii sau refuza sa accepte ca viitorul copiilor nostri e deja compromis de consumul aberant, chiar criminal, al resurselor naturale.

Ziarul The New York Times este, la randul sau, de o mare ipocrizie, alaturi de marile corporatii care se ingrijoreaza virtual pentru incalzirea climatica, reducerea rezervei de apa si oxigen sau consumul impropriu, infantil, al combustibilului fosil, impunand propriilor salariati tot felul de reguli idioate eco-friendly. Nimeni nu face, insa, nimic concret, cata vreme curge profitul in cantitati amazonice in buzunarele unui numar din ce in ce mai mic de actionari si manageri, pe care NYT ii ridica in slavi, incasand miliarde cu titlu de publicitate si sponsorizari de la eu.

Ironic, in urma cu cateva zile, acelasi ziar ultra-bogat, scris de bogati pentru bogati, publica un manifest al managerilor primelor 100 de mega-corporatii globale, care cerea renuntarea la scopul unic de a face profit cat mai mare, in favoarea unor scopuri umaniste si sociale. Nimeni insa nu a impus vreun embargo asupra zaharului, a soiei si a carnii de vita care vin din Brazilia, de pe solurile “redate” agriculturii prin distrugerea padurii amazoniene.

Si noi, consumatorii, suntem ipocriti (sau doar comozi). Nici noi nu ne punem problema de a manca mai putina carne de vita sud-americana si de a renunta la zaharul de trestie. Putem noi, romanii, sa consumam ceea ce se produce la noi, renuntand la importurile care inlocuiesc oaia din Bucovina si din Marginimea Sibiului, porcul din Timisoara, Harghita si Braila, vita din Giurgiu, Mures si Bistrita? Putem, dar e mai comod sa cumparam din Mega Image.

*A se vedea, in acest sens, articolul de azi din The New York Times International Edition de azi, semnat de o anume Vanessa Barbara, corespondent din Sao Paolo al NYT.

Autor: Gheorghe Piperea

Sursa: Gheorghe Piperea Facebook

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss