C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Alte protocoale blestemate

În noaptea de joi spre vineri, opinia publică a aflat stupefiată despre alte protocoale blestemate. Două purtând aceeași dată. Din 2016. Cu puțin înaintea alegerilor parlamentare. Ambele semnate de repezentanții SRI și ai Parchetului General. Unul, nesecret. Altul, secret. Care este semnificația acestei informații bombă lansate în miez de noapte?



În 2016, un ministru al Justiției de foarte tristă amintire, Raluca Prună a săvârșit o mârșăvie. A inițiat o ordonanță de urgență, semnată de bravul Dacian Cioloș, prin care SRI a fost împuternicit să facă anchete. Exact așa cum se întâmpla pe vremea să-i spunem defunctei Securități. Aparent, aceste anchete vizau lupta antiteroristă și combaterea spionajului. Măgăria urma să fie desăvârșită mai târziu. Recent. Când Parlamentului i-a fost vârât pe gât, tot de către SRI, un proiect de lege, care redefinea terorismul. În termeni atât de vagi, încât orice acțiune și chiar fapte de inacțiune pot fi asimilate noțiunii de terorism. Este o dovadă de continuitate. Este o dovadă că SRI, sub Eduard Hellvig, nu s-a schimbat. Și nici măcar nu s-a cosmetizat prea mult.

Să revenim la ultimele protocoale descoperite. Antena 3 informeză stupefiată opinia publică asupra unui protocol din 2016, nesecret, prin care este abrogat fostul protocol încheiat între SRI și Parchetul General, cel dezbătut pe larg în toate studiourile de televiziune și care a deschis seria dezvăluirilor de acest fel. Conform acestui protocol, cooperarea dintre cele două instituții continuă în sensul că SRI se implică în operațiuni de cercetare penală, iar Parchetul General se angajează să se lase cenzurat de SRI în privința actelor pe care le întocmește și a informațiilor pe care le dirijează spre Justiția aflată sub cântar. O mizerie!

Și, culmea, câteva minute mai târziu, tot pe parcursul nopții de joi spre vineri, Darius Vâlcov postează pe pagina sa de Facebook o informație bombă. Și anume că a intrat în posesia unui nou protocol, de astă dată secret, încheiat între aceleași instituții și, atenție, în aceeași zi. Deci, într-o singură zi, reprezentanții celor două instituți au întocmit și au semnat un protocol ilegal și nesecret, care stabilea raporturile dintre Parchetul General și SRI în termeni destul de vagi, și un al doilea protocol, de astă dată secret de serviciu, care detalia modul de colaborare.

Dezvăluirile nopții nu s-au încheiat însă aici. Contactat de realizatorul emisunii, Sandra Stoicescu, Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații recunoaște că au existat cele două protocoale, se bâlbâie atunci când i se cer explicații privind legalitatea și rațiunea acestora dar, în schimb, afirmă cu subiect și predicat că instituția pe care o reprezintă a pus la dispoziția  comisiei parlamentare de supraveghere a activității SRI absolut toate protocoalele încheiate. Inclusiv cele două, dintre care, atenție, ultimul este încă în vigoare.

Un minut mai târziu este contactat și Claudiu Manda, șeful Comisiei parlamentare de supraveghere a activității SRI. Acesta nu-și mai amintește pentru moment dacă cele două protocoale au fost și ele predate Parlamentului. Nici Manda nu știe dacă protocolul secret mai este sau nu în vigoare, pentru că nu își amintete să fi văzut cu ochii lui, când a inspectat departamentul juridic al SRI, dacă acolo există sau nu vreun document, prin care respectivul protocol să fi fost declarat caduc.

Ceața este desăvârșită. Și pare a fi anume întreținută. În definitiv, dacă autoritățile au decis să respecte totuși decizia Curții Constituționale a României și să revină la legalitate, de ce opinia publică nu este informată oficial: 1). Că au existat în total de-a lungul anilor X protocoale, cu menționarea instituțiilor și persoanelor semnatare; 2). Că dintre acestea Y au fost aplicate, încălcându-se legile țării, procedura penală, drepturile și libertățile fundamentale ale omului și independența Justiției; 3). Că toate aceste protocoale ilegale au stat la baza unor erori judiciare intenționate, conducând la numeroase drame umane, dar și la coruperea luptei anticorupție.

Și, tot ieri, opinia publică națională și internațională a mai primit o informație bombă. Furnizată de fostul director FBI, adică chiar instituția care a colaborat strâns cu DNA, care a deschis și care are un birou în sediul Direcției Naționale Anticorupție. Acesta constată gravele derapaje de care s-a făcut vinovată Direcția Națională Anticorupție sub conducerea Laurei Codruța Kovesi și sugerează un plan prin care lucrurile ar putea reveni la normal. Din acest plan, atrag în mod special atenția două puncte. 1). Necesitatea ca autoritățile statului să stabilească, evaluând efectele malefice ale acestor protocoale secrete, care sunt acele cauze, desigur extrem de numeroase, în care cetățenii au avut de suferit în mod nedrept consecințele unor fapte pe care nu le-au comis. 2). Necesitatea ca toate procesele care au avut loc în baza acestor protocoale secrete, să fie revizuite.

Are însă societatea românească această capacitate de a se autoînsănătoși, în condițiile în care frontul anti-PSD, în frunte cu Klaus Iohannis, încearcă din răsputeri să perpetueze asemenea practici? Domnule Manda, cred că a sosit timpul să scoateți la vedere toate aceste protocoale. Doamnă Cristina Tarcea, diistnsă președintă a Înaltei Curți, cred că a sosit timpul ca, printr-o hotărâre judecătorească, să scoateți în afara legii, conform deciziei CCR, toate aceste protocoale și să trasați o linie roșie, peste care să nu se mai poată trece, protejând astfel independența Justiției.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss