C O N T R A P R O P A G A N D Ă

“Sistemului fiscal în România” sau “Jaf la drumul mare în societatea modernă”

Multă lume se întreabă pe bună dreptate, de ce în România există un asemenea grad de sărăcie, cu toate că nu suntem un popor de leneşi şi depravaţi. Cu toţii ne uităm în jurul nostru, avem un cerc de prieteni, de cunoştinţe, mergem prin supermarket-urile cu rafturile gemând de marfă, mergem pe stradă şi rămânem oripilaţi de multitudinea de autovehicule de pe bulevarde şi aşa mai departe. Apoi ne uităm în conturi şi prin buzunare, facem o evaluare a timpului muncit şi a rezultatelor obţinute de fiecare din noi, la locuşorul lui de muncă… şi brusc avem o revelaţie, că ceva nu este în regulă cu regulile societăţii în mijlocul căreia trăim.

Numulţumirea generală din România, chiar dacă nu se referă musai la o lipsă acută a mijloacelor de imediată supravieţuire are o cauză mult mai adâncă, şi îndelung ignorată de marea masă a politicienilor români. Această nemulţumire este izvorâtă dintr-o frustrare a cetăţeanului de rând acumulată în 22 de ani de „capitalism sălbatic” sau „capitalism de cumetrie” (după cum plastic l-a caracterizat fostul preşedinte Iliescu). Este vorba de acel sentiment „că ceva nu este în regulă” pe care îl resimţim fiecare dintre noi, chiar dacă cei mai mulţi nu îl pot defini concret şi nu pot vedea exact cauzele care îl generează. Este vorba de acel sentiment pregnant că „suntem furaţi”, că „suntem înşelaţi la cântar” sau că „pedalăm în gol ca un hamster pe o roată de lemn”.

Încerc să las la o parte celelalte probleme imense ale societăţii româneşti – asupra cărora voi reveni cu alte ocazii – şi mă voi concentra acum doar pe explicarea modului în care suntem „furaţi la bani” de către un Stat, care pur şi simplu nu se mai supune nici celor mai elementare reguli de bun simţ şi de reglaj social. Practic, acest Stat a reuşit să se îndepărteze atât de mult de cetăţeni, încât aceştia din urmă au pierdut orice pârghie de a mai putea oferi un feed-back concludent acestuia. Strigătele de disperare ale săracilor societăţii nu se mai aud de multă vreme în straturile rarefiate ale puterii. Strigătele şi protestele clasei de mijloc, abia dacă sunt băgate în seamă în câteva calupuri de ştiri, în care câţiva protestatari sunt prezentaţi ca adevărate curiozităţi ale naturii, datorită faptului că stau în frig şi strigă că s-au săturat. Din păcate însă, nimeni, sau doar prea puţini mai reuşesc să pună punctul pe i şi să condenseze esenţa protestului într-o formă coerentă şi logică, folosind argumentaţia şi retorica.

Pentru a întreprinde un astfel de demers, trebuie să plecăm de la fapte şi cifre concrete, şi de aceea se impune o prezentare a sistemului fiscal actual din România. Experienţa ultimilor ani în care s-a aplicat în România o taxare a profitului întreprinderilor de 16% (dar în egală măsură, şi vechiul sistem progresiv de taxare de sorginte socialistă) a demonstrat că sumele colectate la bugetul de stat au o contribuţie infimă comparativ cu cele provenite din taxarea populaţiei. Acesta este un fapt pe care nici un economist nu va reuşi în mod pertinent să îl conteste. Estimativ, din cele 44 de miliarde de euro colectate la bugetul de stat (anul trecut), din această sursă, statul reuşeşte să colecteze maxim 4 miliarde (cred că e vorba chiar de mai puţin). Restul provine de fapt din taxarea populaţiei şi a consumului pe diverse alte căi: TVA (taxă plătită de consumatorul final) – cea mai consistentă parte, venituri din salarii sau venituri asimilate salariilor, diverse contribuţii la buget (ca procent din salarii), impozite pe proprietăţi (case, maşini, etc.). Această modalitate de taxare este profund anacronică într-o ţară care şi aşa are o populaţie săracă. Practic la bunul mers al societăţii per ansamblu (oare nu acesta este scopul taxării şi impozitării?), agenţii economici constribuie cu 10%, iar cetăţenii obişnuiţi ai acestei ţări cu restul de 90%.

Mai mult decât atât. Pervertirea sistemului fiscal de la noi are rădăcini şi mai adânci. Şi discutăm aici despre taxarea salariilor. Practic, un contract obișnuit de muncă presupune opt taxe diferite, aplicate de 11 ori. Pentru exemplificare să luăm în considerare următorul articol preluat de pe www.riscograma.ro.

Nu este clar de ce statul nu comasează toate impozitele într-unul singur, dar putem bănui: rezultatul ar fi mult prea șocant: un păienjeniș a cărui simplă administrare costă enorm și la sfârșitul căruia angajatul rămâne cu ceva mai mult de jumătate din banii plătiți de patron.

Să luăm un exemplu concret: Avem un angajator care vrea să angajeze încă un om și stabilește pentru asta un buget de 1.000 de euro. Până aici este simplu. De aici încep calculele.

Primul calcul, care le sintetizează pe toate, îl face responsabilul de resurse umane: La o cheltuială cu salariile de 1.000 de euro, angajatului i se cuvin 545 de euro. Restul merg la stat.

Al doilea calcul îi aparține contabilului. El trebuie să stabilească baza de clacul pentru plata contribuțiilor sociale, adică artefactul contabil pompos denumit “salariu brut”. Teoretic, ce depășește salariul brut reprezintă contribuțiile angajatorului iar diferența dintre “brut” și net reprezintă contribuțiile angajatului”. Practic, plafonul bugetat rămâne 1000 de euro, așa că stabilirea cifrei se rezumă la un calcul invers. Rezultatul: 777 euro. La acestă cifră se aplică majoritatea taxelor:

CAS: 20,8% angajator + 10,5% angajat, adică 31,3% din “salariul brut”, adică 24,3% din cheltuiala cu salariile.

Sănătate: 5,2% angator + 5,5% angajat, adică 10,7% din “salariul brut”, adică 8,3% din cheltuiala cu salariile.

Șomaj: 0,5% angator + 0,5% angajat, adică 1% din “salariul brut”, adică 0,8% din cheltuiala cu salariile

Concedii medicale (0,85%) + Comision ITM (0,75%) + Fond de risc și accidente (0,4%) + Fond creanțe salariale (0,25%) = 2,25% din “salariul brut”, adică ceva mai mult de 1,7% din cheltuiala cu salariile.

Al treilea calcul îi aparține tot contabilului. Există și un al doilea artefact contabil, respectiv baza de calcul pentru impozitul pe venit. El rezultă în urma scăderii din salariul brut a “contribuțiilor datorate de angajat”. Rezultatul este 649 euro. Impozitul de 16% se aplică la această cifră, deci se ridică la 104 euro. Asta înseamnă o rată efectivă de 10,4% raportată la costul salarial total.

Al patrulea calcul îi aparține contribuabilului, care va constata că din cei 545 de euro rămași mai are de plătit la stat încă vreo 200 sub formă de taxe indirecte și că lui personal îi rămâne, din suma inițială, doar 1/3.

Ştiu că deja sunteţi oripilaţi de aceste cifre şi de nedreptatea evidentă care se face românilor, dar trebuie să ştiţi că asta nu este tot. Celor 545 de euro primiţi ca salariu (din cei 1000 cât li s-ar fi cuvenit iniţial) li se mai aplică încă o tăiere de 24% în momentul când aceştia sunt consumaţi. Este vorba aici de aplicarea TVA-ului, o taxă care afectează cel mai mult consumatorul final al bunului sau serviciului cumpărat. Din aceşti 545 de euro în vistieria Statului mai merg încă 130 de euro, iar salariatul român rămâne să se bucure efectiv doar de valoarea a 415 euro. Nu uitaţi vă rog, că iniţial i s-ar fi cuvenit 1000 de euro. Iată deci care este dreptatea strâmbă a sistemului de taxare din România.

Luând în calcul cele menţionate mai sus, nu putem să nu ne punem întrebări legitime de genul: „Cum se pot dezvolta cetăţenii obişnuiţi în aceste condiţii de discriminare evidentă?”, „Cum să funcţioneze bine societatea per ansamblu, când aceasta este formată din oameni furaţi, înjosiţi şi călcaţi în demnitatea lor zi de zi?”, „Cum să progresăm ca naţiune, dacă zi de zi autoritatea centrală a Statului loveşte nemilos – din toate direcţiile – în proprii cetăţeni, cu o ură absolut inexplicabilă sau dintr-o incapacitate intelectuală de a avea o viziune de ansamblu corectă asupra societăţii? ”.

sursA: silviupricope.wordpress.com

Related Posts

5 Responses ““Sistemului fiscal în România” sau “Jaf la drumul mare în societatea modernă””

  1. Oana says:

    Romania are probleme cu orice, nu pot spune ca ar probleme economice pentru ca sunt probleme administrative, nu pot spune ca sunt probleme la sectorul privat pentru ca sunt probleme mai mari in domeniul public, si pot continua…. ajungem la concluzia ca nu se merita discutat!

  2. Tudor Vecerzan says:

    Silviu tata, da-mi voie sa-ti raspund: pai peste tot in lume este asa mai putin la eschimosi si aborigeni care nu au adoptat “politica banului” inca. Ce nu poti tu sa intelegi si aici o spun fara vreo dorinta de jignire( probabil ca ideea ca te-ai nascut sclav ca sa servesti placerilor altor fiinte fie ele si din alte lumi este ceva ce creierul tau refuza sa accepte ca real si astfel se produce negarea realitatii, asa de des intalnite in ziua de azi).
    Repet ca tu nu vrei sa accepti realitatea dar asta este si noi suntem in aceasi barca cu tine. Culmea este ca atunci cand incepi sa realizezi adevarata realitate inconjuratoare te apuca depresia instantaneu si ceilalti incearca sa-ti zica sa nu mai citesti teoria conspiratiei ca nu-ti face bine. Oare nu-ti face bine tie ca vrei sa cunosti sau lor ca refuza si sunt ignoranti?
    Si apoi dupa momentul “0” de iluminare te apuca activismul si vrei sa iei la tranta tot sistemul. Apoi realizezi ca esti doar o celula din intreg organismul si multe singur nu rezolvi nimica si apoi incerci sa-i informezi/ avertizezi si pe ceilalti dar sunt ignoranti. Dupaceia realizezi ca fiecare are o cale de urmat in viata si nu esti tu persoana care sa schimbe lumea (HITLER) trebuie sa te schimbi tu. Imediat dupaia lumea ta inconjuratoare te acuza de nesimtire si lipsa de implicare nui asa ? Viata este frumoasa daca sti cum sa o traiesti!
    Ai dreptate in ceea ce ai descoperit, BRAVO TIE, insa nu te chinui si eforta in van sa-i informezi si pe cei dragi ca orice fapta buna NU RAMANE nepedepsita, vorba aia noi toti avem fiecare crucea lui de carat.
    Si de final da-mi voie sa-ti dau un sfat: daca accepti iluminarea sa sti ca acest drum este unul solitar si trebuie sa cam renunti la tot ce ai fost “educat” in scoala deoarece este totul o iluzie asa ca trebuie sa o iei de la capat cu invatatul. Mult succes si iti urez sa ai o sete de cunoastere de nestins!!!

  3. mog says:

    nu as fi avut o asa mare problema daca din banii aia luati prin taxe s-ar fi facut ceva. dupa ce a te jecmaneste, statul roman nici nu face ce ar trebui sa faca cu taxele – ma refer aici ca o parte sunt furati, o parte sunt cheltuiti fara masura si gandire, o parte sunt donati ca si ajutoare sociale…samd.
    frustarea si ura de aici vine…

  4. BUC UR says:

    Totusi, eu inteleg un singur lucru. Ca la bugetul Romaniei se aduna doar banii privatilor = firme si angajati. Bugetarii isi primesc banii duap ce statul incaseaza de la privati si platesc impozitele ( adica statul isi trece banii dintr-un buzunar in altul).
    Adica bugetul ar fi mai mare daca privatii ar fi mai multi, deci conditii avantajoase pentru firme care vor angaja si o parte ar iesi din zona evaziunii. Asa este?

  5. Marcel says:

    Bravo Silviu…. dar oare impozitarea se limiteaza doar la atat?
    “… iar salariatul român rămâne să se bucure efectiv doar de valoarea a 415 euro” – dar oare care este valoarea reala a celor 415 euro?
    practic nu acele hartiute ne intereseaza ci produsele si serviciile pe care le putem obtine cu ajutorul lor, deci cei 415 euro se vor concretiza intr-un pachet de produse si servicii necesare fiecarui individ.
    Presupunand de exemplu ca vrei sa apelezi la un maseur, acesta ar fi satisfacut daca ar fi remunerat cu 20 lei/ora dar pentru a ramane cu acesti bani in mana el trebuie sa calculeze si taxele si impozitele aferente iar cetateanul va plati probabil 40 lei/ora…. deci in final pentru a ma folosi de banul castigat si impozitat eu trebuie sa mai suport si impozitul aplicat serviciului solicitat…. si uite asa valoarea celor 415 euro se injumatateste obtinand pentru ei jumatate din cantitatea pe care ar fi firesc sa o obtii!!!!

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss