C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cum pleacă din țară banii românilor. Episodul 4: Cine și cum ne administrează datoriile?

Cu 80% din sectorul bancar și o felie asemănătoare în cazul recuperărilor de creanțe companiile străine administrează datoriile românilor și implicit veniturile lor viitoare, statul sărindu-le în ajutor de fiecare dată când sistemul trebuia peticit.

În primul episod al acestui serial arătăm cum depozitele românilor pot fi trimise oricând în străinătate în cadrul procesului de dezintermediere bancară-retragerea liniilor de finanțare de către băncile mama din Occident-deoarece nimeni din cadrul BNR nu urmărește proveniența acestor fonduri exportate (dacă sunt bani ai băncilor mamă întorși din activitatea de creditare sau doar depozite noi ale românilor). În acest episod urmărim soarta creditelor românilor, un subiect atât de sensibil în ultimii ani.

Sistemul bancar nu ne mai aparține, procesul de privatizare de la începutul anilor 2000 mutând în mâinile străinilor fabricile private de bani din România. Dacă activitatea de creditare ar presupune plasarea cu dobânda superioară a resurselor atrase de la deponenți, cum cred cei mai mulți dintre români, niciun străin n-ar fi dorit să deschidă o bancă pe plan local. Asta deoarece expansiunea creditului ar fi fost limitată iar responsabilitate bancherilor față de deponenți ar fi mai mare. Sistemul actual permite însă băncilor să dilate masa monetară oferind împrumuturi care nu se bazează pe resursele lor decât în mică măsură, proporțional cu rezervele minime obligatorii, așa cum explicam detaliat în primul episod al acestui serial.

Mobilizând deci resurse de numai 40% din valoarea creditelor în valută acordate în perioada de boom (resurse care s-au întors în bună parte înapoi prin reducerea succesivă a rezervelor obligatorii între timp), băncile străine au putut să îndatoreze fiecare român posesor de venit care a dorit asta (numărul creditelor acordate îl depășește de două ori pe cel al salariaților din economie). Și cum să nu-ți dorești o plasmă, mobilă nouă, o mașină mai de fițe sau un apartament mai spațios al căruit preț urmă să tot crească cum ne asigurau înainte de 2008 analiști imobiliari precum I.R. Zilișteanu? Mai ales că veniturile românilor urmau să tot urce până le ajung din urmă pe cele din UE, măcar la nivel de medie, cum se tot repetă în perioada de boom…(Observați însă că acum, când bula s-a spart, noul guvern de tehnnocrati insistă în sens contrar-cum să crească veniturile dacă nu crește productivitatea/averea companiilor/nu scad CAS-urile, etc?)

Sclavie-soft

Băncile străine administrează practic veniturile viitoare ale românilor iar lipsa unor bănci de stat puternice care să echilibreze balanța se traduce în imposibilitatea autorităților de a veni cu strategii de ajutorare a debitorilor când economia este în recesiune. Ceea ce s-a întâmplat după 2008 cand băncile locale s-au trezit cu un sfert din împrumuturi neperformante, ocazie cu care au majorat într-o prima faza costurile clienților buni-platnici și taxele aferente debitorilor. Cum n-a fost de ajuns și pentru a nu fi nevoite să facă provizioane semnificative și a veni deci cu bani de acasă, multe bănci au preferat să ascundă o parte din creditele cu probleme pasandu-le unor vehicole special constuite în acest scop.

Descoperim astăzi că respectivele vehicole au perceput însă dobânzi și penalități ilegal, legea română permițând acest lucru doar băncilor autorizate. Altele au preferat să vândă împrumuturile cu probleme unor firme de recuperate, unele cu acționariat comun, marea lor majoritate tot firme străine. Cedarea acestor creanțe se face uzual la 10-15% din valoare în cazul creditelor de nevoie personale și 20-25% în cazul celor ipotecare, băncile refuzând sistematic să ofere debitorilor șansa de a-și plăti ei înșiși datoriile cu discount pretextând cu “hazardul moral”(dacă Ionescu e iertat de 50% din datorie poate că nici Popescu nu mai plătește). Argumentul e însă fals: dacă Popescu nu poate justifica prin scăderea veniturilor o atare pretentie probabil că nici nu va fi lăsat să deschidă subiectul.

Toate aceste artificii care să ușureze contabilitatea băncilor cu probleme s-au petrecut însă după ajutorul masiv oferit chiar de statul român. Sigur, oficialii din BNR nici nu recunosc că ar fi fost vorba de așa ceva, deși împrumutul masiv de la FMI avea ca scop umplerea găurilor din visteria BNR după ce aceasta eliberase bună parte din rezervele obligatorii ale băncilor permițându-le să trimită bani acasă mamelor confuntate la rândul lor cu probleme. Împrumutul pretins achitat între timp a fost doar rostogolit, Ministerul Finanțelor luând alte credite de la investitori privați pentru a asigura BNR resursele de rambursare către FMI fără ca asta să se simtă in valoarea rezervelor.

Discriminări grațioase

După 2008 mulți descopereau cu stupoare că debitorul persoană fizică nu are acceași drepturi cu cel persoană juridică. O firma poate da faliment scăpând de datorii dar o persoană fizică, nu; aceasta poate să-și piardă bunurile ipotecate sau neipotecate în procesul de executare silită și răspunde apoi cu veniturile viitoare până se acoperă datoria, crescută exponențial între timp cu dobânzile penalizatoare. Adoptarea legii falimentului personal a fost amânată an după an la presiunea lobby-ului bancar și colegilor din FMI, apoi când în sfârșit a fost adoptată o versiune soft și urma să intre în vigoare Guvernul Cioloș se gândește să o amâne din nou pe motiv că nu există norme de aplicare (cădeau în sarcina ministerului Justiției). În plus, legea dării în plată (dai cheile casei ipotecate băncii și scapi de datorii) a fost întoarsă la Parlament de la Cotroceni. O astfel de lege există de pildă în Statele Unite, dar statele în cauză sunt probabil mult prea comuniste pentru liberalele bănci românești. Patru mari bănci prezente în România trimiseseră de altfel o scrisoare Președintelui în care amenințau statul cu procese internaționale dacă legea, votată aproape în unanimitat de Parlament, este promulgată. Asta după lobby-ul intens anti-promulgare făcut de sectorul bancar în frunte cu BNR, teoretic organism de supravegehre și control, dar practic vehicol de lobby agresiv când interesele băncilor au cerut-o.

Concluzia? Cu un sistem bancar aproape integral privatizat, românii au ajuns să muncească pentru a plăti rate către băncile străine având în vedere că în perioada de boom, când majoritatea s-a indarorat, raportul rată-venituri permis de BNR prin noile norme de creditare putea urca peste 60-70%. Adăugați la asta deprecierea de 30% a leului față de euro, despre franc nici nu mai pomenesc (majoritatea creditelor s-au dat atunci în valută) și aveți imaginea completă. Cei încă neexecutați de bănci pentru întârzieri la plată trebuie să-și lungească găturile în așteptarea promisei legi a falimentului personal, în curs de amânare, sau a legii dării în plată, cel puțin întârziată după retrimiterea în Parlament pentru reexaminare.

sursa: activenews.ro

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss