C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Bula metalului prețios se va sparge

Roubini: Prețul aurului, manipulat de investitori paranoici și agende politice

Creşterea spectaculoasă a preţului aurului în ultimii ani a avut toate ingredientele unei bule, scrie economistul Nouriel Roubini pentru Project Syndicate. Preţul aurului a ajuns de la 28 de dolari gramul în 2009, la 67 de dolari gramul în 2011. ’’La apogeu, unii investitori paranoici şi alţii care aveau o agenda politică au prezis că preţul aurului va merge către chiar 176 de dolari gramul.Numai că de atunci, preţul aurului a scăzut cu 30%’’, scrie Roubini, care estimează că preţul aurului va ajunge în 2015 la valoarea pe care o avea în urmă cu patru ani.

’’În primul rând, preţul aurului tinde să crească când apar riscuri economice, financiare şi geopolitice majore în economia mondială. În timpul crizei financiare, chiar şi siguranţa depozitelor bancare şi a obligaţiunilor guvernamentale a fost pusă la îndoială de unii învestitori. Dacă îţi este teamă de Armagedonul financiar, atunci indr-adevăr este nevoie, metaforic vorbind să-ţi umpli bucarul cu arme, muniţii, conserve şi lingouri de aur.’’

’’În al doilea rând, aurul evoluează bine când există riscul de inflaţie ridicată, când valoarea sa de rezervă crește. Numai că actuala datorie publică şi privată a menţinut cererea globală sub nivelul ofertei. Prin urmare, firmele îşi pierd clienţii dacă sporesc preţul produselor, puterea de negociere a angajaţilor este redusă din cauza şomajului ridicat. Mai mult, puterea sindicatelor slăbeşte, în timp ce globalizarea a adus la inundarea pieţelor cu produse ieftine din China şi alte ţări emergente, ducând la scăderea salariilor şi la perspective sumbre pentru muncitorii cu calificare redusă din economiile avansate. Pe scurt, prețurile se reduc, în încercare de acomodare cu creşterea economică redusă la nivel global, iar aurul urmează acest curs şi el.’’

’’În al treilea rând, spre deosebire de alte active, aurul nu oferă niciun venit. În timp ce acţiunile produc dividente, obligaţiunile cupoane, iar imobiliarele oferă chirii, aurul înseamnă doar un joc al aprecierii capitalului. Acum că economia globală îşi revine, alte active pot aduce profituri mai mari.’’

’’În al patrulea rând, preţul aurului a crescut când dobânzile reale au devenit negative, după mai multe reduceri. Momentul pentru a cumpăra aur este când veniturile din cash şi obligaţiuni sunt negative şi scad.’’

’’În al cincilea rând, unii au susţinut că criza datoriilor suverane îi va impinde pe investitori spre aur, pe măsură ce obligaţiunile guvernamentale erau considerate tot mai riscante. Acum însă se întâmplă opusul. Multe dintre aceste guverne îndatorate au rezerve mari de aur, pe care pot decidă să le vândă pentru a-şi reduce datoria.’’ Este cazul Ciprului sau, potenţial, al Italiei.

’’În al şaselea rând, extrema conservatoare a politicii, în special în Statele Unite, a exagerat cu aurul într-un mod care s-a dovedit contraproductiv. Pentru această extremă-dreapta, aurul este singura asigurare în faţa riscului unei presupuse conspiraţii guvernamentale de a expropria averea privată. Aceşti fanatici mai cred că reîntoarcerea la etalonul aur este inevitabilă, pentru că hiperinflaţia va duce la renunţarea la bancnote. Însă,în lipsa unei conspiraţii, în condiţiile reducereii inflaţiei şi a imposibilităţii de a folosi aurul că monedă, aceste argumente nu pot fi susţinute.’’

’’Aşadar aurul rămâne ceea ce John Maynard Keynes numea ’’o relicvă barbară’’, fără nicio valoare intrinsecă, folosit mai mult că asigurare în faţa unei frici iraţionale şi a panicii. Da, toţi investitorii au o mică partede aur în portofoliul lor, că asigurare în faţa riscurilor extreme. Însă alte active reale pot oferi aceeaşi siguranţă. În timp ce preţul aurului poate deveni, temporar, şi mai mare în următorii ani, el va fi foarte volatilşi va tinde să scadă, pe măsură ce economia globală îşi revine. Goana după aur s-a terminat’’, încheie Roubini.

Analiza lui Nouriel Roubini este întrucâtva confirmată de decizia guvernului Indiei, cel mai mare importator de aur din lume, de a impune o taxă de import pentru metalul preţios de 6%. Mai mult, guvernul este decis sădescurajeze tendinţa indienilor de a economisi în aur. Scăderea cererii în această ţară, cel mai mare importator, a dus şi la o scădere a preţului aurului.

În acest moment, preţul de extragere al unei uncii de aur este de circa 950 de dolari. O valoare pe piaţă mai mică a unciei ar face exploatările nerentabile. Până acolo însă, marile companii miniere încearcă o menţinere a profitului prin negocierea redevenţelor cu guvernele statelor în care exploatează.

În Zimbabwe, unde guvernul a încercat relansarea unei economii ce atinsese o inflaţie de peste un miliard la sută prin exploatările intensive de metale preţioase, calculele s-au dovedit pierzătoare. Redevenţele mari cerute de Zimbabwe au dus la limitarea exploatării şi la neatingerea ţintei de venit la bugetul statului. ’’Ne-am aşteptat că industria minieră să scoată economia din perioadă grea, dar cum evoluţiile globale au redus preţul mineralelor, trebuie să căutăm în altă parte pentru soluţia stimulării economiei’’, spune economistul Moses Moyo.

Pentru companiile miniere lucrurile stau ceva mai simplu. Asigurările valorează mai mult decât o mină, infrastructura şi angajaţi, pentru a nu mai vorbi despre viitorul regiunii respective. ’’Pentru investitori, scopul principal este de a reduce riscul. Pentru companiile mari, cel mai mare risc este înlocuirea unciilor produse, pentru că o mină este un activ care se consumă şi pentru că există mereu lucruri care merg rău într-o exploatareminieră. Odată asigurarea încheiată, nu mai eşti nevoit să plăteşti pentru creşterea costurilor. Dacă guvernul majorează taxele, nu trebuie să le plăteşti. Dacă apa îţi inundă mina, nu trebuie să plăteşti pentru reparaţii. Trebuie doar să ai răbdare şi să aştepţi că mina să fie construită şi să producă aur’’, spune fondatorul Adrian Day Asset Management.

autor: Călin Marchievici

Related Posts

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss