Prin noi înşine!
Articol lui Vintilă I. C. Brătianu intitulat „Prin noi înşine” (scris la 16 mai 1905), în care erau criticate acţiunile conservatorilor privind concesionarea de terenuri petrolifere, a căilor ferate şi loteriei naţionale, subliniindu-se că românii au dat probe evidente că prin puterea de muncă şi priceperea lor doresc şi pot să participe într-o măsură cât mai mare la dezvoltarea şi prosperitatea tuturor ramurilor de activitate productivă din ţară. („Doctrina liberală în România”, Academia Română, Ed. Institutului de Teorie Socială, Bucureşti, 1999, p. 40)
De câte ori vorbim de cei din urmă cincizeci de ani, conservatorii se revoltă când arătăm că mai toate faptele mari săvârşite au fost puse înainte, dacă nu întotdeauna se executau, de partidul naţional de altă dată, de cel naţional-liberal de azi.
Această credinţă eşită din fapte, nu este a noastră numai, ci a masei celei mari a opiniei publice.
Taina acestei încrederi este o cunoaştere mai adâncă a nevoilor poporului român şi convingerea nestrămutată că prin noi înşine putem să ne desvoltăm pe toate căile; pe când neîncrederea în protivnicii noştri a fost sporită prin faptele lor.
Ceea ce s-a petrecut de la începutul redeşteptării noastre naţionale pe toate căile, se repetă, din nenorocire, azi din nou, cu mai puţină justificare, sub un guvern care poartă, orice s-ar zice şi el firma conservatoare.
Zicem, cu mai puţină justificare, căci neştiinţa boierilor vechi, necunoaşterea ţărei, nenorocirile trecutului puteau până la un punct oarecare întuneca judecata şi face pe unii Români chiar să caute totdeauna sprijin peste hotare, iar nu în puterilor noastre proprii.
A doua zi de retragerea lui Ştirbei-Vodă şi a armatelor străine din ţară, atunci când aproape un popor întreg era robit prin clacă, când comerţ românesc nu exista, când totul era sfera de acţiune a străinului, putea fi iertat ca nu toţi să vază aşa limpede ca generaţia de la 1848, putinţa redeşteptărei României prin ea însăşi.
Dar de atunci a venit Unirea, ’66, războiul, răscumpărarea şi exploatarea prin noi a căilor ferate, înfiinţarea Băncii Naţionale, a Creditelor financiare şi în urmă a Băncilor populare; într-un cuvânt în toate privinţele, sunt probe că putem să facem un loc de căpetenie Românilor în România.
De aceea zicem: cu cât se scurg, cu atâta este mai puţin justificat ceea ce un guvern conservator încearcă să facă azi din nou, să ne dea înapoi în redeşteptarea economică naţională.
Suflă iarăşi nenorocitul spirit vechiu, pe care îl vedem în forma tuturor concesiilor ce guvernul de azi aduce iar în discuţii; precum el a apărut şi în oneroasa conversiune care ne aduce surprinderi pe fiecare zi ce trece şi care arată slăbirea noastră faţă de poftele străinilor. Atunci când în România se exploatează şi se construiesc de 25 de ani, căi ferate, când vapoare cu personal român şi sub pavilionul naţional duc mărfurile noastre peste hotare, când instituţii de credit au rezistat crizelor celor mai acute şi au ajutat pe comercianţi, agricultori, industriaşi şi proprietari de case, când exploatatori şi specialişti români de petrol au arătat destoinicia lor, atunci când, în sfârşit, Statul şi-a stabilit printr-o luptă de 30 de ani creditul său, şi a făcut împrumuturi ca orice Stat occidental, atunci, zicem, nu este permis să nu dai elementului naţional un loc de căpetenie şi a ruga pe concesionarii străini să construiască şi exploateze căi ferate, garantându-le venituri, a ceda terenurile petrolifere ale Statului pentru ca alţii să tragă folosul cel mai mare; nu este în sfârşit, îngăduit să iei ultimul expedient al Statelor în faliment: loteriile, pentru a face ceea ce cere o nevoe a ţării.
Nu. – Avem credit bine stabilit, avem probe că putem găsi între Români, personalul special pentru orice ramură de activitate, avem în sfârşit conştiinţa nevoilor noastre mai bine ca oricine alţii.
Suntem o ţară de treizeci de ani eşită de sub regimul capitulaţiilor în sensul larg al cuvântului; de aceea, avem dreptul de a impune azi ceea ce cereau cu tărie alţii acum cincizeci de ani pentru o ţară desunită, ocupată de armate străine, sărăcită şi incultă; să mergem înainte prin noi înşine, şi să nu dăm elementului străin decât strictul necesar.
Suntem convinşi că ceea ce face guvernul actual cu concesiunea căilor ferate, cu concedarea terenurilor petrolifere ale Statului şi a unei loterii, iar într-altă ordine de idei cu Conteciosul administrativ prin călcarea vădită a Constituţiei ce ne-am dat, nu mai corespunde nu cu nevoile noastre, dar nici cu simţămintele mulţimei Românilor, cari au altceva în vedere decât un câştig de samsar.
Şi oricare ar fi soarta pe care Corpurile legiuitoare, ce nu-şi dau seama de greşeala pe care o leagă din nou de numele conservator, o vor da acestor proecte, suntem convinşi că acei ce protestează în contra acestei întoarceri a noastră la sistemul ruşinos şi dezastruos al trecutului, au cu dânşii simţământul aproape unanim al opiniei publice, care, s-ar zice, vrea ca Ţara Românească să propăşească prin propriile ei puteri şi astfel, ca elementele ei să participe într-o măsură lărgită şi în toate ramurile de activitate ce se deschid.
„Voinţa Naţională” din 3/16 mai 1905.
(„Doctrina liberală în România”, Academia Română, Ed. Institutului de Teorie Socială, Bucureşti, 1999, pp. 155-157)
Adauga comentariu